Un cetățean turc, care a încercat să introducă droguri în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv.
Cetățeanul turc este acuzat de trafic internaţional de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc şi operaţiuni ilegale cu precursori de droguri.
Conform procurorilor DIICOT, turcul s-a prezentat, la data de 2 august 2018, la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Georgia, format din cap tractor şi semiremorcă.
„Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul este angajat în calitate de şofer la o societate comercială cu sediul în Batumi – Georgia, societate care are ca obiect de activitate transportul de mărfuri. Astfel, societatea comercială fiind în derularea unor contracte comerciale cu o altă societate de intermediere transporturi, a efectuat un transport legal cu mărfuri pe ruta Germania (două societăţi comerciale, în calitate de importatori de cupru) – Turcia, mărfurile transportate fiind ansambluri destinate fixării cuprului, proces tehnologic care s-ar fi desfăşurat în Turcia, firma aflată pe teritoriul acestei ţări, fiind exportatoare de cupru, autovehiculul implicat în acest transport licit fiind cel condus de către inculpatul A. Y.“, au precizat procurorii DIICOT.
În timpul controlului ansamblului rutier, organele poliţiei de frontieră au depistat, sub patul şoferului amplasat în cabina capului tractor, o geantă din material textil, de culoare neagră, în care se aflau 20 pachete având logo-ul „DIAMOND“, care conţineau cantitatea de 2.0018,7 grame cocaină.
De asemenea, în semiremorcă au fost identificate 5 butoaie, protejate cu armură metalică şi material OSB, cu capacitate de 1.000 litri fiecare, care conţineau cantitatea totală de 5.000 litri anhidridă acetică.
„Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti“, au precizat procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală.