Peste tot numai ţaţe.
În piaţă, ţaţe, la colţ de stradă, ţaţe. Şi de-ar fi numai atât.
Numai că, în Parlament, la Guvern, în tot felul de locaţii mai mult sau mai puţin oficiale, sclifosite şi pline de ifose – ţaţe.
Vreo 5 sau 6 canale de televiziune, pe post de ţaţe naţionale, cu sclipici Full HD şi sunet Dolby-surround. (Oare ce ar fi să înfiinţăm un premiu „Ţaţa anului”? şi să începem cu şleahta de ţoape şi ţopârlani hlizindu-se din decolteuri şi din brăcinari intraţi la apă, de nu mai ai loc pentru un film decent, pentru un concert sau chiar şi pentru un meci de-adevăratelea?!).
Să ne mai mirăm atunci că poporul e nevrozat. Că e în pragul depresie? Sau, în alt registru, că lehamitea a crescut până-n tavan?!
Şi de ar fi să ne meargă extraordinar de bine, la atâta circ, ţi se apleacă.
Atâta doar că nouă nu ne merge bine. De loc!
Şi-atunci, te mai miri?
Te mai miri că oamenii o iau razna? În fel şi chip: unii cu lumea-n cap, alţii cu depresii, sinucideri de nu le poţi ţine şirul, copii fugind de părinţi, părinţi uitând de copii, disperări cu milioanele pe metru pătrat, un popor pe vremuri „vegetal” – vorba poetei – pe cale să ajungă… compost.
O explicaţie ar fi şi asediul pus de ţaţele de tot felul pe ţară. Un asediu în care duşmanul te „face” din vorbe, le proiectează spre tine până ce-ţi ia răsuflarea, până ce nu mai poţi. Ţaţa e-n stare să te omoare chiar dacă prin asta nu are nimic de câştigat.
Pentru că, la urma-urmei, ce altceva e o ţaţă decât o persoană care bate toată ziua din gură,când ea ar trebui să facă altceva. Să muncească, de pildă.
Ia să-ncercăm să ne închipuim dacă ţaţele din Parlament n-ar mai bate câmpii şi s-ar apuca să facă treaba pentru care au ajuns acolo: să voteze legi. Şi s-o facă bine. Sau, dacă ţaţele de la Guvern, în loc să „comunice prin dialog”(?), ar face ceea ce li se cere unora ca ei: să administreze – bine şi cu folos – ţara.
Nici nu mai pun la socoteală că, de s-ar apuca să muncească, dumnealor n-ar mai avea timp de alte prostii: să fure, să risipească, să se-mbuibe, să-şi piardă timpul cu nimicuri păguboase.
N-ar mai avea timp să fie… ţaţe.
Cât despre ţaţele de pe micul ecran, sunt sigur că, pentru cele care nu s-ar cere singure afară, am reuşi să găsim măturoiul potrivit. Şi încă repede de tot.
Silviu Rațiu
