Ţaţe
Peste tot numai ţaţe.
În piaţă, ţaţe, la colţ de stradă, ţaţe. Şi de-ar fi numai atât.
Numai că, în Parlament, la Guvern, în tot felul de locaţii mai mult sau mai puţin oficiale, sclifosite şi pline de ifose – ţaţe.
Vreo 5 sau 6 canale de televiziune, pe post de ţaţe naţionale, cu sclipici Full HD şi sunet Dolby-surround. (Oare ce ar fi să înfiinţăm un premiu „Ţaţa anului”? şi să începem cu şleahta de ţoape şi ţopârlani hlizindu-se din decolteuri şi din brăcinari intraţi la apă, de nu mai ai loc pentru un film decent, pentru un concert sau chiar şi pentru un meci de-adevăratelea?!).
Să ne mai mirăm atunci că poporul e nevrozat. Că e în pragul depresie? Sau, în alt registru, că lehamitea a crescut până-n tavan?!
Şi de ar fi să ne meargă extraordinar de bine, la atâta circ, ţi