Nu am urmărit emisiunea despre care se zice că ar fi prilejuit o nouă ieşire necontrolată a domnului Gâdea, spilcuitul realizator al unei foarte urmărite emisuni TV de la ceasurile de seară şi nu ştiu exact ce s-a întâmplat atunci.
Ştiu însă că, din punctul meu de vedere, domnul Gâdea trebuie că a „comis-o” din nou. Şi când spun asta mă refer la faptul că mi s-a întîmplat de mai multe ori să asist, în direct, la alte câteva „producţii” ale acestui domn.
Domnia sa are o serie de calităţi: este (destul de) şcolit, are o informaţie (destul de) solidă, o prezenţă îndeobşte plăcută şi îngrijită, după cum se ştie lăsa îmbracat cu gust.
Dar n-am fi oneşti dacă nu am observa că dumnealui are şi (o mulţime de) defecte.
Vocabularul domniei sale este destul de sărac, are o grămadă de ticuri verbale – unele deplasate şi, de aici, supărătoare – afişează o atitudine de superioritate, chiar arogantă – absolut nepotrivite pentru un om aflat în poziţia lui – mimează prost compasiunea şi, mai nou, domnul Gâdea pare că suferă şi de o întristătoare labilitate psihică. Îşi iese foarte uşor din fire, devine chiar isteric, i se piţigăiază vocea şi, lucru şi mai rău, îşi pierde controlul. În situaţii din astea, se trezeşte ţipând la interlocutori.
Care interlocutori, de cele mai multe ori, NU SUNT PREZENŢI în platou, dar asta pare să conteze cel mai puţin!
Domnul Gâdea uită că este plătit pentru a fi un „moderator” – deci unul care găzduieşte, încurajează, face să trăiască dialogul şi nicidecum un acuzator public, care anchetează, care împunge cu degetul şi asurzeşte urechile „acuzatului” dar şi ale publicului plătitor (!) cu invective, insulte – cuvinte care omoară.
S-ar putea că domnul Gâdea s-o fi visat cândva procuror.
Ca unul care am practicat o vreme această meserie, pot să-i spun că modul în care îşi exercită câteodată rolul ce i-a fost atribuit – şi nu cel pe care şi-l arogă, fără temei – face ca adevăraţii procurori să răsfoiască, înfriguraţi, notiţele de criminalistică. Nu pentru că ei n-ar mai şti ce şi cum cu meseria asta ci pentru a căuta răspuns la o întrebare simplă: de unde le-o fi luând inchizitorul de circumstanţă?! Ei da, poate din cărţile nescrise ale inchizitorilor din veacul întunericului dar, să fim serioşi, acele vremuri au trecut. După cum au trecut şi timpurile securităţii anilor 50!
Nu vreau să se creadă că l-aş judeca pe domnul Gâdea. Nu am nici cea mai mică dorinţă să fac lucrul acesta. Sunt unii care s-au şi apucat s-o facă. La fel de neprofesionist. Fără să-l fi întrebat măcar, fără să-i fi dat posibilitatea să se apere. Cum ar fi fost după lege.
Apoi, aş zice că cel mai bun lucru ar fi ca domnul Gâdea să se judece singur. De început am văzut că ar fi dispus s-o facă: nişte încercări de a-şi turna cenuşă în cap s-au văzut în serile ce au urmat şi sunt sigur că regretul există. De-ar fi sincer ar fi şi mai bine.
Pentru că gafa rămâne. Ea nu poate fi justificată în nici un fel. Nici un argument logic nu va putea vindeca rană provocată de ieşirea – repetată – a domnului Gâdea în percepţia oamenilor simpli. Cei care îl urmăresc – făcându-i rating şi deci umflându-i puşculiţa – pentru că nutresc speranţa că emisiunea pe care o realizează va ajuta. Nici nu mai are importanţă ce va ajuta. E important că oamenii simt nevoia ca cineva să le întindă o mână de ajutor. Chiar şi atât ar fi de ajuns într-o ţară unde oamenii au ajuns să creadă că există numai pentru ca unii să le dea pumni şi palme,numai ca să fie bătaia de joc a celor care le-au promis că-i vor face să trăiască bine.
Da, într-o lumea întoarsă pe dos cum e lumea în care ne nevoim să trăim, chiar şi o mână intinsă pur şi simplu poate fi de ajuns.
Dar mâna să nu fie nici murdară, nici îmbălată sau, şi mai rău, pătată de sânge.
Şi nici vreun dos de palmă să nu (mai) fie!
Silviu Rațiu
