Punct și de la capăt. Să ne mai mirăm?
De peste douăzeci de ani, învățămîntul românesc se confruntă cu o catastrofă numită „reformarea-reformei”.
Copiii, adolescenții, supuși, pe vremea vechiului sistem unui proces de îndoctrinare cu tentă ateist-național-socialistă, sunt, astăzi, supuși unei avalanșe iraționale de măsuri fără noimă, fără logică, fără, măcar, un bun simț elementar.
Ei sunt tratați ca niște cobai de experiență, în numele unei „reforme” perpetue care distruge, în primul rând, dorința esențială ce trebuie să constituie combustibilul intern al procesuluide educație: dorința de a învăța.
Mă grăbesc să precizez că excepțiile cu care toate guvernele postdecembriste au ieșit la paradă – olimpici, bursieri ai unor școli, universități de prestigiu -, nu fac, din nefericire, decât să confirme amarnica regulă.
Învățămâ