Ziarul electronic al arădenilor

Tag: kilometri

O pasăre de mici dimensiuni migrează pe o distanţă de 2.700 de kilometri.

Stiati ca
Sethofaga striată, o pasăre cântătoare de mici dimensiuni, călătoreşte chiar şi 2.700 de kilometri în drumul său peste ocean. Lunga călătorie a acestor păsări începe din nord-estul Statelor Unite şi estul Canadei către Caraibe şi face parte din migraţia de iarnă către America de Sud, reiese dintr-un nou studiu. Oamenii de ştiinţă au suspectat de mai mult timp că păsările zboară peste ocean, până în Caraibe, însă, de-abia acum au reuşit, cu ajutorul unor dispozitive de urmărire, să demonstreze acest lucru. citiți mai multe pe descopera.ro

Prima teleportare cuantică pe o distanţă de 25 kilometri a fost reuşită de cercetătorii elveţieni.

Stiati ca
Fizicienii elveţieni au reuşit, în premieră, să teleporteze starea cuantică a unui foton pe o distanţă de 25 de kilometri, a anunţat o echipă de cercetători din Geneva, al căror studiu a fost publicat în revista Nature Photonics. Această tehnică ar trebui să conducă în viitor la găsirea unor aplicaţii interesante, mai ales în domeniul telecomunicaţiilor şi al criptării informatice pe internet, potrivit oamenilor de ştiinţă, care speră că teleportarea cuantică va permite garantarea faptului că o informaţie transmisă de un expeditor către un receptor va ajunge la destinaţie fără să fie interceptată. citiți mai multe pe mediafax.ro