Editorial

Putin a atacat Ucraina – stat suveran și independent. O face pentru că așa vor mușchii lui și pentru că, pur și simplu, POATE! Nimeni nu i-a stat și nici nu-i stă în cale! De ce? Pentru că „ceilalți” le au numai din vorbe. Ori, din vorbe, Ursul Siberian nu va putea fi oprit. Niciodată! Ursul Siberian este – cum s-a dovedit de atâtea ori - o fiară care, dincolo de faptul că este puternică este și inteligentă. El știe că poate și, ca atare, trece la fapte. Putin știe că noi, ăștialalți, le avem doar din vorbe. De aceea, el își poate permite să facă tot ceea ce are el chef. „Am fost nevoiți să facem așa, nu se mai putea altfel!”- sunt vorbele pe care le-a lansat în eter câteva minute după ce a trecut la fapte: armată cât cuprinde, rachete, tancuri, artilerie, tot tacâmul. La ce ne put

Trăim zilele acestea momente de coșmar, pe care credeam că nu le vom mai trăi vreodată. Chiar eu am scris aici un editorial în care îmi exprimam opinia că totul nu e decât o desfășurare de forțe, o „arătare a colților”. Din păcate m-am înșelat. Am mizat pe faptul că din această invazie nimeni nu are de câștigat, nici chiar Rusia, chiar dacă Putin așa speră. Pentru că războiul, invazia, nu rezolvă aproape nimic, iar fostul URSS, dacă va renaște, așa cum își imaginează unii, va fi din start un colos cu picioare de lut. În situația în care venitul intern brut pe cap de locuitor al Rusiei este deja mai mic chiar decât al României, Poloniei sau Ungariei și ținând cont că Rusia are cea mai mică creștere economică dintre țările mai sus enumerate, este evident că Putin, asemeni conducătorilor in

În dimineața de 7 decembrie 2021, am avut oarece presimțiri sumbre privind modul cum aveam să-mi sărbătoresc ziua! Poate că asta se datora și faptului că trebuia să mă duc să-mi depun dosarul de pensie. Fiind domiciliat în Popești-Leordeni, era la mintea cocoșului că operațiune trebuia să se desfășoare în centrul Bucureștiului, adică Bulevardul Lacul Tei. Aveam toate documentele băgate într-un dosar cu șină (condiție esențială), ba mi-am luat și unul de rezervă, că nu se știe niciodată. Prima încercare teribilă a fost cu parcarea mașinii! După câteva ture de recunoaștere, sfidând toate regulile de circulație, am parcat pe o trecere de pietoni, gândindu-mă că prima pensie o voi da pe amendă, asta e, n-ai ce-i face! La prima intrare în imobil era o ceată de oameni care se răsteau la un i

Fratele meu avea mai demult, pe vremea comunismului, o femelă dalmațian, pe care a botezat-o Frida. Era o frumusețe! Jucăușă și iubitoare! Când ne beam cafeaua și apărea Frida, trebuia să ne repezim cu toții la ceștile de cafea, să le luăm rapid în mâini și să le ridicăm deasupra capului ca la un semnal, întrucât Frida mătura cu coada totul pe o rază de câțiva metri. Cineva a spus că Frida nu e câine de vânătoare, ci de bombardament! Într-o zi, fratele meu o plimba pe Frida pe străzile din Râmnicu Vâlcea. Zic că o plimba, dar cine i-ar fi văzut, ar fi putut să jure că Frida era cea care îl plimba pe el. Pe lângă că era jucăușă, era și foarte încăpățânată și puternică. La un moment dat, dintr-o mașină care a trecut pe lângă ei, s-a auzit un glas puternic: - Mai bine ai crește un porc, mă!

Când un câine își arată colții, nu înseamnă neapărat că el intenționează să atace. Dimpotrivă! El vrea să te avertizeze despre pericolele care te pasc dacă te pui cu el. Dacă are în față un os, de pildă, și ai proasta inspirație să te apropii de el, va mârâi și își va arăta fioros colții. Nu te atacă! Îți comunică doar că perimetrul respectiv e teritoriul lui și că nu ai ce căuta acolo. În caz contrar, el îți arată ce te așteaptă! Dacă respectivul exemplar canin este un dulău zdravăn, tot ce poți face este să te conformezi. Eu am un bichon bătrân, Roco pe numele său, care nu cântărește mai mult de cinci kilograme și care nici nu prea mai aude și nici nu prea mai vede așa de bine ca acum cincisprezece ani. Asta nu îl împiedică să-și arate colții cui apucă, indiferent dacă e vorba despre

Mulți sunt cei care se plâng astăzi de faptul că societatea este divizată, radicalizată. Nu numai la noi, ci peste tot în lume. Și chiar dacă nu suntem analiști sau sociologi, putem și noi, oamenii de rând, să observăm cu îngrijorare acest fenomen care pare să ducă la anarhie. Dar este acest fenomen ceva cu adevărat nou? Istoria ne oferă, încă din antichitate, suficiente exemple încât să putem constata cu ușurință că fenomenul datează „de când e lumea și pământul”. Și totuși, există deosebiri esențiale între modul cum se manifesta divergența de opinii în trecut și dezbinarea de astăzi. Cea mai importantă trăsătură a divizării societății de astăzi este radicalizarea pozițiilor divergente la nivel individual. În democrația ateniană, o democrație directă, deosebită fundamental de cea reprez

Nu este nimic surprinzător în faptul că ecourile Revoluției se estompează tot mai mult, an după an. Fiecare Decembrie aducea până acum tot felul de emisiuni TV dedicate acelor zile eroice și haotice, emisiuni în care mulți politicieni se înghesuiau peste revoluționari, după principiul spuzei și al turtei. Anul care s-a încheiat a adus un decembrie șters, palid și aproape neinteresat de tot ceea ce s-a întâmplat atunci. Într-un fel e firesc, pentru că, nu-i așa, „și uitarea e scrisă-n legile omenești”! Dar nu e corect! Și dacă ar fi doar scăzuta lipsă de interes, ar fi deja destul, dar, din păcate, lipsa de interes se amestecă malign cu nostalgia vremurilor ireversibile. Dacă la nivel macro-economic, trecerea de la comunism la capitalism s-a făcut deja, prost, brutal, haotic și clientelar

Întâmplarea a făcut ca în decembrie 1989 să lucrez ca merceolog la Întreprinderea de Orologerie din Arad. Așa se face că am avut privilegiul (și nu meritul) de a fi alături de primii arădeni care au ieșit în stradă, stringând, cel mai frecvent „Libertate”. Acum mi se pare straniu și dureros să îi aud pe cei care se opun restricțiilor generate de pandemie strigând cu ardoare același slogan. Într-un fel, este chiar jignitor! Având în vedere similitudinea sloganelor, îmi pun întrebarea: pentru ce am luptat atunci și pentru ce se luptă acum? Pentru ce libertate strigam atunci și pentru ce libertate se strigă acum? Deși situațiile sunt complet diferite, există totuși ceva ce apropie cele momente, și anume faptul că, în cele din urmă, strigătul repetat obsesiv „Libertate, libertate” era, de f

Ce înseamnă, practic, să fii patriot? Desigur, dacă s-ar face un sondaj de opinie, în marea lor majoritate, oamenii ar răspunde că da, cu siguranță sunt patrioți. Dar dacă li s-ar cere după aceea să detalieze ce anume înțeleg ei prin patriotism, sunt sigur că răspunsurile ar merge de la hilar la tragic. Probabil, cele mai multe răspunsuri ar face referire la „dragostea de țară”, unde țara ar fi cea geografică, încadrată în hotarele ei, împreună cu oamenii care o populează. Poate că unii ar face referire și la cultură, limbă sau tradiție strămoșească, cu toate că mulți dintre ei, în afară de faptul că vorbesc cu toții aceeași limbă, nu au nici un respect real față de cultura și tradiția românească, și nici chiar față de limba pe care o utilizează în comunicarea de zi cu zi. Eu, de pildă,

În zbuciumatul drum dintre pana scriitorului și ochii cititorului, există trei puncte de reper care pot schimba radical atât destinul creației cât și fenomenul literar în general. Am să le analizez pe fiecare în parte, în încercarea de a desluși motivele decadenței literare supărătoare cu care ne confruntăm. Drumul creației spre cititor începe, evident, cu editura. Făcând o comparație între ieri și azi, se pot observa câteva aspecte cu efecte contradictorii. În trecutul comunist existau câteva edituri, toate de stat, la care scriitorii neconsacrați aveau acces cel mai ades doar prin cunoștințe, pile sau relații, ceea ce anula principiul șanselor egale care ar fi trebuit să guverneze lumea creatorilor. Pe vremea aceea, ca tânăr scriitor neconsacrat, credeam cu naivitate în egalitatea de