Ziarul electronic al arădenilor

Editorial

Punct și de la capăt. Din greșeală în greșeală…

Punct și de la capăt. Din greșeală în greșeală…

Editorial
Este limpede: Aradul este, de mai bine de două decenii, scena unui război. Care, dacă va continua, va distruge orașul. Și atât. Nu-i vorbă, au existat, în istorie, situații în care un oraș a fost distrus până la temelii. Un singur exemplu și ar fi de ajuns: Dresda. Rasă de pe fața pământului de avioanele „eliberatorilor” americani. Numai că, odată cu terminarea războiului, Dresda a fost reconstruită. Cu respectarea arhitecturii vechi, cu reconstituirea, pe cât posibil, a arhitecturii de dinainte de prăpăd. În așa fel încât astăzi, abia dacă se mai poate observa – în centrul vechi – vreo deosebire între ce a fost și ce este în prezent. Cu Aradul, lucrurile nu stau așa. Cum spuneam, orașul este scena unui război. Ce pare fără sfârșit. Dus în mod nemilos și, uneori, fără scrupule. În num
Bref. Un Delfin eșuat

Bref. Un Delfin eșuat

Editorial
Au închis bazinul Delfinul. Până la urmă, au reușit. Ceea ce, în anii din urmă era doar un „atac mîrșav” al opoziției la adresa administrației PNL condusă de Gheorghe Falcă, a devenit realitate. Edilii – liberalii „constructori” - au pus lacătul și au plecat. (Măcar de data asta, președintele – agent electoral – nu va putea spune că PSD e de vină. Sau poate totuși?...). Și să nu credeți că au dat fuga la Primăria să ia o decizie și să se apuce, imediat, de treabă. Nu au grăbit nici la sediul vreunei firme care să se apuce, cât mai repede, de reparații. Amânate, nu se știe de ce, de ani buni. Până ce, iată, nu s-a mai putut. Și-au pus o jalbă în proțap și țuști la București. Doar doar s-o găsi cineva să scoată niște bani pentru reparații. De fapt, pentru o ditamai renovarea. Dacă nu chi
Bref. Eminescu pentru totdeauna

Bref. Eminescu pentru totdeauna

Editorial
„Sara pe deal, buciumul sună cu jale...”. Să închizi ochii pentru o clipă și să simți cum toată această necuprindere îți învăluie mintea, sufletul și inima. Cum te curpinde și cum te poartă, încet-încet de tot, că o părere, spre cer. De aceea îl voi numi, mereu, pe Eminescu - Poetul Nepereche. Și atât. „Național” mi se pare, în cazul lui, o haină prea strâmtă, iar „Geniu” e, cumva, obosit de prea mult uz. Și încă ceva: „geniu” se mai citește și sub forma „genii”. Ori Eminescu... Pentru că, s-o spunem fără ocol, așa cum a știut El – Mihai Eminescu - să deseneze esența ultimă a românului, să-i recompună ființa și s-o așeze pe altarul nemuririi, n-a știut, nu știe și nici nu va ști nimeni să o facă. În vecii-vecilor, Amin! Silviu Rațiu
Bref… Și carantinații

Bref… Și carantinații

Editorial
Domnul Ludovic Orban, (încă) prim-ministrul României, continuă să se țină de... șotii. (Sigur, e un fel de a zice. Un premier, chiar și într-o țară bananieră își poate permite așa ceva eventual când se oprește, seara, la gura focului, să se joace cu nepoții). Au trecut, cred, doar câteva ceasuri de când domnia sa a ieșit în față să ne anunțe că, în 6 decembrie, de alegeri, le este îngăduit să meargă la urne inclusiv celor aflați în izolare sau în carantină. Guvernul Orban sună mobilizarea inclusiv a „rezerviștilor”. E chiar așa de rău viitorul pentru liberali? Să pută chiar așa de tare a faliment electoral? Pe de o parte, la Cotroceni și la Palatul Victoria se bate clopotul în dungă pentru „ceilalți”, în special pentru PSD. De cât rău au făcut, li s-a arătat. Sunt terminați... Ei bine
Bref. A murit Diego Maradona

Bref. A murit Diego Maradona

Editorial
El Pibe de Orro. Dieguito. Omul care a ajuns să fie venerat ca un Dumnezeu. S-a înființat o biserică unde credincioșii îi ridicau osanale. Cohorte în delir îl urmăreau numai ca să-i poate simți răsuflarea. A fost ridicat pe cele mai înalte postamente. I s-au dedicat ode. O adevărată tornadă. Un tsunami care ar fi putut schimba istoria sportului. Un prinț ce a pecetluit o pagină unică în istoria atât de agitată a fotbalului – sportul rege. Cu un pic de efort, Maradona ar fi putut rămâne în amintirea tuturor ca Unicul, ca Cel mai tare. Dar lui, lui Diego, nu i-a păsat. Nu i-a păsat că sute de mii, milioane, au văzut în el un simbol. Un idol. Diego a vrut, prea mult, să se bucure de toate așa cum s-a bucurat de golul prin care Argentina a cucerit Cupa Mondială. Diego a vrut să aibă parte
Bref. Altceva

Bref. Altceva

Editorial
Încerc o abordare diferită. În acord cu „vremile“. Nu avem timp să stăm aplecați prea mult asupra unui subiect. Tehnologia se prăvale peste noi. Uneori mătură totul în cale. Nu apuci să citești nici măcar titlul și apare următorul „Bk. Nw.” (Breaking news). Sau următoarea reclamă. Sau, mai rău, următorul... cookie! (Asta, cică, în numele protecției superioare a intimității tale!...). Așa că, m-am gândit să fac și eu o nouă încercare. O să-i spun Bref. Adică „pe scurt”. Ceva sub 500 de cuvinte. Un fel de drajeu. Uneori, poate o pilulă. Amară. Nu e cazul să ne îngrijorăm. Chiar că nu ni le dăm, unii-altora, ni le vâră pe gât alții. Cu aceea că ne vor binele. Că le suntem importanți și că vor să ne conducă, în triumf, spre noi tărâmuri de bunăstare și civilizație (vă sună cunoscut!?). Bre
Ce-i trebuie chelului…

Ce-i trebuie chelului…

Editorial
Deși în anul acesta, din pricina virusului sau, mai știi, de lehamite, „campania” pentru alegerile din septembrie se desfășoară sub semnul unui anonimat altminteri binevenit pentru nervii și așa suprasolicitați ai oamenilor, mai apare câte o zmântă, câte o glumă proastă, de care nici să râzi nu mai ai chef. Ori că e atâta de proastă, ori atât de răsuflată, ori pur și simplu enervant de stupidă și-i curată pierdere de vreme – și de energie – să mai și râzi. Așa cu anunțul neobositului Sergiu Bîlcea, omul căruia i s-a șoptit – oare de ce ?– că „dă bine” în presă și de atunci nu se mai lasă. Cu o periodicitate demnă de cauze mai bune, dumnealui își face apariția prin mass-media și... livrează. Recent a ieșit cu știrea referitoare la elaborarea unor minunate proiecte de urbanism: Poarta Pău
Nu noi suntem vinovați!

Nu noi suntem vinovați!

Editorial
De la o vreme, presa și mediile sociale sunt pline de acuzații – fățișe ori chinuit „subtile” – pe care guvernanții le aruncă în stânga și-n dreapta pentru a „motiva” recrudescența epidemiei cu COVID-19. Toată lumea, dar mai ales noi, poporul, suntem vinovați. Că suntem indisciplinați – e puțin spus. Din vorbele Președintelui, secondat de premier, de ministrul Sănătății și vreo niște specialiști – mereu aceeași - reiese că e mult mai rău. Suntem de-a dreptul iresponsabili. Oameni buni, ne suntem dușmani, nouă – înșine. Aș îndrăzni să spun că nu-i chiar așa. Pentru că, nu noi suntem vinovați că virusul – declanșat la mii de kilometri de noi – a găsit autoritățile complet nepregătite. Nu noi suntem vinovați că, la început, însuși șeful statului ne sugera că nu e nici o problemă, că e
Punct și de la capăt. Revoluția teraselor

Punct și de la capăt. Revoluția teraselor

Editorial
Mai întâi a fost anunțul care ne informa că trebuie demolate terasele ridicate peste tot în oraș. Care terase au fost  ridicate – în „epoca” Falcă -  pentru a da posibilitatea fumătorilor să-și bea cafeaua fără a renunța la țigară. În lipsa altor soluții raționale, susțin că varianta teraselor era – că ne place sau nu -  unica rezonabilă. Cu amendamentul, foarte important, că ele, reprezentând o soluție ce interesează, până la urmă și fără supărare, o minoritate – cea a fumătorilor – edilii ar fi trebuit să caute rezolvări care să nu afecteze disproporționat interesul general. Să nu uităm, locurile unde au fost amenajate aceste terase au ca destinație principală – prin lege și prin exercițiu de-acum secular - asigurarea circulației pietonale. Acesta este – și trebuie să rămână -  rostul
Punct și de la capăt. Coronavirus – niște gânduri

Punct și de la capăt. Coronavirus – niște gânduri

Editorial
Dacă te adresezi omului în considerarea faptului că Dumnezeu l-a înzestrat cu inteligență și discernământ, vei găsi înțelegere, iar el va reacționa ca atare, pentru purul și simplul motiv că a înțeles ce i-ai spus și realizează că acel ceva îi este de folos. Că-l poate păzi de un rău pe care tu l-ai descoperit mai devreme decât el sau despre care ai dobândit cunoștințe ce-l îndreptățesc să-ți dea sfaturi, să te avertizeze. Cu atât mai mult vei găsi ascultare dacă tonul, limbajul, abordarea ta  vor fi în așa fel alcătuite încât omul să poată simți că, în adevăr, îi vrei binele. Că poți și că vrei să-l ajuți. Și nu uita să ai încredere că – spunându-i despre acel rău și despre cum trebuie să vă păziți – nu doar tu– omul va discerne cu luciditate și cu seriozitate și va acționa. Din convin