Ziarul electronic al arădenilor

Împotrivă sau pentru?

Întâmplarea a făcut ca în decembrie 1989 să lucrez ca merceolog la Întreprinderea de Orologerie din Arad. Așa se face că am avut privilegiul (și nu meritul) de a fi alături de primii arădeni care au ieșit în stradă, stringând, cel mai frecvent „Libertate”.

Acum mi se pare straniu și dureros să îi aud pe cei care se opun restricțiilor generate de pandemie strigând cu ardoare același slogan. Într-un fel, este chiar jignitor!

Având în vedere similitudinea sloganelor, îmi pun întrebarea: pentru ce am luptat atunci și pentru ce se luptă acum? Pentru ce libertate strigam atunci și pentru ce libertate se strigă acum?

Deși situațiile sunt complet diferite, există totuși ceva ce apropie cele momente, și anume faptul că, în cele din urmă, strigătul repetat obsesiv „Libertate, libertate” era, de fapt, o revoltă împotrivă a ceva și nu o luptă pentru ceva!

În puține situații din istoria noastră poporul a luptat pentru un ideal. Nu am să enumăr acele momente fabuloase pentru că, puține fiind, sunt deja cunoscute. Am remarcat în schimb că, în general, am luptat mai mereu împotriva unei stări de fapt, împotriva cuiva, împotrivă a ceva. La Revoluție, sau ce o fi fost până la urmă, s-a scandat „Libertate, libertate” ca o manifestare de revoltă împotriva lui Ceaușescu și a dezastrului în care adusese națiunea. Noi voiam mai degrabă eliberare, nu libertate, pentru că, așa cum am văzut ulterior și cum vedem acum, puțini sunt aceia care chiar își asumă libertatea cucerită, preferând să stea cuminți și protejați sub aripa de cloșcă a statului. La fel, astăzi se luptă pentru eliberarea de sub jugul restricțiilor, nu pentru libertate, în adevăratul sens al cuvântului.

Chiar și așa, luptând împotriva a ceva, se ajunge la altceva. Dar asta nu ne poate face să afirmăm cu mândrie nejustificată faptul că, la Revoltă, am luptat pentru un ideal. Nu! Nu am luptat nici măcar împotriva comunismului (după câte s-a văzut), nici măcar împotriva unei ideologii! Am luptat împotriva lui Ceaușescu și a dictaturii lui. După aceea, în afară de nefasta perioadă iliesciană, care mi-a demonstrat că poporul nu luptase împotriva comunismului, cele mai bune mobilizări s-au produs la alegeri, atunci când am fost nevoiți să luptăm împotriva unui anume candidat. Nu ne-a mânat la alegeri năzuința de a-l mai vota o dată pe Iliescu! Am votat împotriva lui Vadim, de pildă. Exemplele sunt cunoscute, nu am să le enumăr.

Concluzia, oarecum șocantă, este că ne unește mai mult împotrivirea decât năzuința. Și mai șocant este că știm mult mai bine să dărâmăm decât să construim. Noi, ca nație, dimpreună cu conducătorii noștri aleși din nevoia de a ne împotrivi altor conducători, optând, așa cum știm noi, dintre două rele pentru răul cel mai mic.

Părerea mea este că România nu are și nu va avea nicio șansă de a-și ridica din nou capul din marasmul european și mondial, decât atunci când conducătorii, urmați prin crez de popor, vor ști să lupte nu împotrivă a ceva ci pentru ceva, pentru o năzuință, pentru un ideal autentic.

Eugen Blaj

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.