Când un câine își arată colții, nu înseamnă neapărat că el intenționează să atace. Dimpotrivă! El vrea să te avertizeze despre pericolele care te pasc dacă te pui cu el.
Dacă are în față un os, de pildă, și ai proasta inspirație să te apropii de el, va mârâi și își va arăta fioros colții. Nu te atacă! Îți comunică doar că perimetrul respectiv e teritoriul lui și că nu ai ce căuta acolo. În caz contrar, el îți arată ce te așteaptă!
Dacă respectivul exemplar canin este un dulău zdravăn, tot ce poți face este să te conformezi.
Eu am un bichon bătrân, Roco pe numele său, care nu cântărește mai mult de cinci kilograme și care nici nu prea mai aude și nici nu prea mai vede așa de bine ca acum cincisprezece ani. Asta nu îl împiedică să-și arate colții cui apucă, indiferent dacă e vorba despre om sau despre vreun dog german care se uită la el impasibil și deloc impresionat.
Și totuși, nici chiar cu un bichon care își arată colții mici și teribil de ascuțiți nu trebuie să te pui. O spun din experiență! Cu atât mai puțin cu un ciobănesc caucazian, cu un barzoi sau ovcharka!
Situația din vecinătatea noastră este, după opinia mea, un soi de arătare a colților care nu anticipează neapărat un conflict deschis. Sunt colți imenși și ascuțiți și de o parte și de cealaltă, așa că vitejia inconștientă lasă loc, cel puțin deocamdată, încercărilor de intimidare.
Problemele externe ale României privind teritoriile din nord datează de dinainte de Mica Unire, când, înconjurați de trei imperii, Rus, Austro-ungar și cel Otoman, încercam să păstrăm ceea ce era al nostru. În cele din urmă, sub presiunea Marilor Puteri și cu suportul Reginei Victoria și al lui Napoleon, Imperiul Rus a trebuit să se conformeze. Este, cu siguranță, o rană care nu s-a uitat niciodată.
Apoi, după ce Ucraina și-a câștigat independența, în 1991, s-a trezit cu o moștenire nemeritată, primită de la URSS, cum a fost denumit ulterior Imperiul Rus. Între România și Ucraina au existat multe diferende, și asta nu din cauza României. În pofida faptului că ambele țări au semnat în anul 1997 „Tratatul privind relațiile de cooperare și bună vecinătate”, Ucraina nu prea l-a respectat, ceea ce ne-a dus dirtect la Haga, la Curtea Internațională de Justiție.
Ucraina este un vecin imens și puternic! Și nu este întotdeauna un vecin model. Cu toate acestea, spre cinstea Ucrainei și a României, care știu că în secolul XXI litigiile se rezolvă pe cale diplomatică și nu prin arătarea colților, această relație de vecinătate funcționează în pace, chiar la frontiera estică a NATO. Ca un amănunt: la „sugestia” NATO, pentru a fi primită în această confortabilă alianță, România a făcut anumite concesii Ucrainei.
Asta este, nu le poți avea pe toate! Cert este că România este acolo unde trebuie să fie, în Uniunea Europeană și în NATO! Dacă nu am fi, istoria de astăzi și de mâine s-ar scrie cu totul altfel. Oricum, tensiunile sunt mari și apăsătoare, dar parcă altfel te simți știind că ești prieten cu cine ești și că, la nevoie, are cine să-ți sară în ajutor, ai pe cine să te bazezi!
Din nefericire, există situații în care calea diplomatică nu mai funcționează. Când își arată colții, Roco nu pare foarte interesat de discursurile mele diplomatice și nici de amenințările mele verbale. Când simte însă că mă înfurii de adevăratelea și când mai vede și joarda din mâna mea, începe să pară oarecum mai dispus la dialog. În sensul că nu atacă! Își ia doar osul și pleacă cu el, lăsându-mă cu joarda în mână.
Ucraina este osul Rusiei. România este osul NATO!
Suntem la faza arătatului colților!
Eu cred că, după ce își vor fi admirat suficient colții, fiecare parte își va lua osul și se va duce în treaba ei! Treaba ei, adică lărgirea sferelor de influență, la asta mă refeream!
Eugen Blaj
