Ziarul electronic al arădenilor

Punct și de la capăt. O galerie de artă, într-o zi noroasă

Galeria de artă „Alfa”.

Unul din puținele locuri de pe Bulevardul Revoluției, unde – vorba vine – mai pulsează viață. Vitrine mari – ca niște ochi curioși deschiși spre lume – și ușa de la intrare întredeschisă, cât să te simți invitat să pătrunzi într-o lume a formei și a culorii.

Decid să intru, mi se pare că văd niște lucrări care-mi atrag atenția.

Dar nu reușesc mult mai mult de atât.

De ce?

Pentru că sistemul de iluminat, conceput pentru a ajuta privitorul și a pune în valoare lucrările expuse, nu funcționează.

Și măcar de ar fi fost o zi inundată de lumina soarelui.

Dar n-a fost. S-a nimerit să fie o zi noroasă de-a binelea, iar în galerie, o penumbră neprietenoasă. (Adevărul e că acolo, orice ai spune, prea multă lumină naturală nu e nici în zilele însorite, cu atât mai puțin atunci când cerul e acoperit de nori).

Dăm – sunt împreună cu soția mea –  de mai multe ori roată prin sală, doar – doar reușim să prindem un unghi sub care să ne bucurăm de ceea ce încercăm să deslușim, fără prea mare succes.

Și iar mai dau niște ture prin sală, mă încăpățânez să descopăr mai mult decât îmi este dat să întrezăresc.

Mărturisesc că fac toate astea și cu speranța că personajul pe care-l bănuiesc a fi „resposabilul magazinului” – nu găsesc alt termen ce i s-ar potrivi – o să ne întrebe măcar de sănătate, dar nu, nu avem norocul ăsta…

Doamna, care pare să fie oarece șefă pe-acolo, nu ne observă – sau, poate, nu crede că e cazul să o facă. Este ocupată. Își cultivă abilitățile în materie de conversație cu un domn care, în mod sigur nu este autorul lucrărilor: Ar fi venit să ne spună măcar atât: „Știți, sunt lucrările mele…“.

Nu îmi propun să aflu tema discuției, dar pot observa că sunt preocupați într-atât încât nu-i deranjează nimic. Cu atât mai puțin cele două personaje care fac tururi prin fața lucrărilor expuse…

Chiar așa, la ce să se deranjeze? Să ne întrebe ceva, orice. Bunăoară, dacă reușim să vedem ceva…

Ăst timp, în colțișorul unde cei doi își derulau conversația, ardeau toate becurile. O lumina caldă, tonică, irosindu-se într-un spațiu gol. Exceptându-i pe cei doi, desigur.

Ce ar mai fi de zis?

Am încercat în zadar să aflăm măcar titlurile lucrărilor răspândite prin sală. Nicio șansă. Atât de modestă să fi fost autoarea? Sau, să fi lăsat „descifrarea” creațiilor ei la libera apreciere a fiecărui privitor?

Mi s-a părut, oricum, cel puțin ciudată ideea, câtă vreme lucrările – atât cât le-am putut vedea, nu lăsau să înțeleagă că ar fi vorba de un artist de atari „avangardă”.

Ah, și încă ceva: când să plecăm, doamna și-a ridicat privirea spre noi și ne-a întrebat, cu o voce neutră: „Ați fi vrut, poate, să vă aprind lumina? De ce nu mi-ați zis?”

Galeria de artă „Alfa”. Un spațiu muribund, situat în Arad, pe un bulevard care, nici el, nu se simte bine.

Silviu Rațiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.