Multă lume – de pe la noi şi de aiurea – vorbeşte în fel şi chip despre cele petrecute când cu suspendarea lui Traian Băsescu. Acuze grele, sentinţe pe măsură.
Se uită un lucru extrem de important: la numărătoarea bilelor depuse în urne s-a dovedit că, fără a-şi declina identitatea, au fost şi câţiva pedelişti care au votat pentru suspendare, fără să punem la socoteală pe cei care au părăsit partidul mai înainte.
Pe lângă faptul că a fost vorba de un vot parlamentar, ce ar mai trebui demonstrat atunci când oameni din partidul preşedintelui – şi nu greşesc când folosesc sintagma, o ştim prea bine cu toţii – îl invită, prin votul lor, să plece?!
Probabil că acest mic amănunt a scăpat deontologilor de-acasă dar şi celor de prin străinătăţi. Deşi, dacă e să fie serioşi şi responsabili, nu ar fi trebuit. Prea e clar semnalul şi mult prea explicit!
Ce-i curios, mai nou, o parte din cei ce dădură din gură de ziceai că vine poptopul, încearcă s-o dreagă zicând că ei nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le pute. Că aşa au primit informaţia, că li s-a furnizat totul pe bandă rulantă iar ei, inocenţii, n-au făcut decât să pună pe hârtie sau, nu-i aşa, pe sticlă.
Jenant. Dacă te gândeşti că astfel de afirmaţii vin din partea unor agenţii sau persoane cu pretenţii de credibilitate, trăind în ţări care-şi clamează ataşamentul la valori de a căror nesocotire ne acuză pe noi, îţi vine să roşeşti tu în locul lor.
Că ar fi primit materialele de aici, e în regulă. Dar să fiu iertat, ei, împătimiţii promotori şi apărători ai democraţiei, să nu aibă nici o obligaţie pentru a verifica dacă ceea ce li se pune pe masă e şi adevărat? Naivi sau proşti – aceasta ar trebui să fie întrebarea dacă nu ar exista şi o a treia versiune: rău voitori.
Aşa că, ce ne rămâne, este să ne vedem de treabă şi să ducem până la capăt ceea ce am început. Şi nu acum, ci încă-n 1989. Sau, măcar de prin 1996, când cu victoria Convenţiei Democrate.
Şi acum, ca şi atunci, avem nevoie de o schimbare. În 1996 am fi putut să facem cotitura irevocabilă pe drumul cel bun. Am fost torpilaţi iar numele celui care a făcut-o e şi azi pe buzele noastre.
Avem o ocazie – câte vor mai fi ? – să redresăm corabia. Câţiva paşi au fost făcuţi: noua majoritate parlamentară, un guvern care pare că ştie ce trebuie făcut dacă este lăsat să lucreze, rezultatul alegerilor locale, mulţimile care-şi clamează dorinţa de altceva.
O să vrem cu adevărat să mergem până la capăt?
Silviu Raţiu
