Ziarul electronic al arădenilor

Punct și de la capăt. Gânduri de week-end

Vineri seara, într-un interviu surprinzător de relaxat, Crin Antonescu s-a făcut purtătorul de cuvânt al românilor, afirmând că poporul doreşte să fie în Europa, că românii sunt ataşaţi ferm ideii de Europă, că nici urmă de euroscepticism la noi.

Chiar şi…

Într-adevăr, românii îşi doresc să fie în Europa. Cu îndreptăţire, românii vor să facă parte din Europa.

Dar nu oricum. În primul rând, nu în genunchi. Nici urecheaţi sau chelfăniţi. Și, în nici un caz, nu aşa cum doresc unii din cei care apasă, vremelnic, pe butoane în Uniunea Europeană. Ne poate mustra Uniunea Europeană? De putut, sigur că poate. Dar nu cred că are dreptul! În orice caz, nu acum. Când ea însăşi, ca o struţo-cămilă ce este, are suficiente probleme pentru ca popoarele care şi-au pus nădejdea în această construcţie să se întrebe, pe bună dreptate, dacă lucrurile merg într-o direcţie bună. Pentru toţi. Nu doar pentru cei care promovează, la vedere şi cu tupeul celui mai tare, o politică rezumată minunat în versurile despre “dreptatea pentru dulăi şi pentru…căţei”.

În legătură cu acuzele ce se fac auzite din tot felul de birouri “europene”, îmi vine în minte pilda, luminând din Evanghelii, cu femeia prinsă-n adulter şi căreia nişte vajnici apărători ai moralei, numai ce-i pregăteau o grămăjoare cu pietre. Un fel de “muştruluială” ceva mai contondentă. Să nu pierdem, însă, contextul. Chemat să se pronunţe şi să dea un verdict, Mântuitorul a păstrat un minut de tăcere după care a rostit un adevăr pentru eternitate: “Cel fără prihană, să ridice piatra şi să arunce!”.  Epilogul este cunoscut: deontologii şi-au luat, toţi, tălpăşiţa.

Revenind la ale noastre, să fim de acord, cam grăbiţi la grămada cu pietre unii dintre ocupanţii de fotolii europene. Sau, poate, prea complicată Evanghelia?

Reputatul analist Ilie Şerbănescu titra un articol apărut săptămâna ce tocmai trece că singurul lucrul pe care-l pot pierde coloniile sunt lanţurile. Referirea era la situaţia actuală a României, mai exact la tratamentul care-i este aplicat de marile puteri, mai cu seamă de cele care conduc Uniunea Europeană.

Dacă privim la ce mai reprezintă România în ecuaţia economică a Uniunii, ne putem pune, pe bună dreptate, întrebarea: “Chiar aşa, mai avem ceva de pierdut?” Unele le-am dat noi. Pe nimic. (Prietenii ştiu ei, pentru ce, dar mai ales pentru cât…). Altele, cele mai multe, ni le-au luat alţii. Pe nişte firfirei. Ne-au dat în schimb nişte lanţuri. Pe care ni le zornăie când încercăm să ridicăm capul. Pe marginea concluziilor unui sondaj de opinie: într-o ţară în care doctoratele “se cumpără” –  preţul nici nu contează şi se plăteşte şi-n “natură” -, nu-i de mirare că doar 2% din populaţia chestionată – vorba aia, eşantion reprezentativ – consideră plagiatul ca fiind o faptă reprobabilă!

E vreo problemă cu albul?

Cu albul, nu. Dar cu cei ce ne propuneau, neruşinaţi, la începutul săptămânii, să-l promovăm pe post de agent electoral, da!

Cumva, albul nu se lasă murdărit de politică.

Şi, Doamne, ce bine e aşa?! Măcar atât să ne mai rămână.

Silviu Raţiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.