Ziarul electronic al arădenilor

Doamnele de caritate din societatea vieneză de altă dată

Grija pentru cei săraci a avut la aristrocrați o lungă tradiție şi avea la bază un amestec de datorie de onoare ca stăpân, angajament personal și răspundere motivată religios. 

În anul 1903, când principesa Marie Kinsky a organizat la Viena un program de caritate pentru ajutoarea copiilor nevoiași a făcut-o într-un stil deosebit de mare.

Astfel, Ringul Vienez a fost închis pe jumătate, a fost îngrădit de standuri pentru cumpărături, iar aristrocratele din înalta societate au căutat să adune cât mai mulţi bani din donații, cu pușculițele în mână, încercând să convingă lumea să fie cât mai generoasă. La acest program de caritate, oamenii s-au înghesuit cu miile și în consecință donațiile au fost enorme.

În jurul anului 1900, operele de caritate au atins punctul culminant. La Viena au fost organizate baluri mari și strălucitoare în scop caritativ (în special balurile mascate au fost extrem de agreate) și serate culturale. Pe lângă acestea au mai avut loc turnee de tenis, picnicuri și petreceri în grădină (garten party), toate făcute cu scop nobil. Toate donațiile adunate, și era vorba de sume considerabile de bani, erau date mai departe asociaţiior de binefacere.

Cele care le organizau erau aristrocratele care au și înființat aceste “Charitys”. Cultura lor a început încă din anul 1948, o dată cu schimbarea formei de guvernământ. Sarcinile care au fost până atunci împlinite de aristrocrați au fost preluate de primăriile nou înființate. Una dintre obligațiile tradiționale ale aristocraților a fost și aceea ca în perimetrul domeniilor lor să aibă grijă de cei săraci. Această obligație a fost preluată de primării după 1848.

 Caritatea, tradiția preluată în exclusivitate de femei

Femeile au fost cele care s-au ocupat de acei nevoiași pe care îi și cunoșteau personal, pentru că, de obicei, doamnele aristrocrate procurau celor pe care îi aveau pe moșie, și pe care ele îi apărau, hrană, îmbrăcăminte și, la nevoie, le ofereau posobilitatea de a merge la medic.

Astfel s-au înființat mici case private de pensionare care să combată sărăcia la bătrânețe. În timpurile de criză, cum a fost cele în care a bântuit epidemia de holeră, sau în anii de foamete, când populația era nevoită să se bazeze pe ajutorul primit, cele mai multe castele dădeau de mâncare zilnic celor în nevoie. Oficial, după schimbarea de regim, aristrocrații nu au mai fost respunzători de cei nevoiași, dar, în totalitate, ei nu au renunțat la acest angajament, ci, din contră, acum a început organizarea de evenimente de caritate care de care mai pompoase și spectaculoase la care se adunau bani pentru diferite asociații de binefacere.

În același timp, doamnele din înalta societate se puteau distra și puteau să strălucească pe post de gazde.

Doamnele și-au deschis în timpul sezonului de iarnă palatele și au organizat sărbători minunate, astfel că, în curând, fiecare voia să nu poată fi depășită și vroia să obțină donații cât mai mari. Ca să adune sume mari de bani, aristrocratele au trebuit să facă și compromisuri și să accepte în rândul lor și asa numita “societate de mâna a doua” care era formată din soțiile industriașilor și bancherilor și anume acelea cu nume rezonanțe și cu portmoneele pline.

Mișcarea de caritate a sfârșit brusc o dată cu începutul Primului Război Mondial. După război nu s-a mai putut relua tradiția culturii de caritate decât în cadru mai restrâns.

Traducere de Rodica Roşca din cartea “Noblețea obligă”, soarta femeii în timpul monarhiei, despre aristocratele din înalta societate, de Martina Winkelhofer.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.