Punct și de la capăt. Întâi Mai, în gura tunelului

Pentru clasa politică de la noi, complicitățile țin loc de ideologii, de doctrine. Așa se poate că, în timp, au putut să apară, să supraviețuiască și chiar să aibă succes, încropiri fără nici o logică, adevărate alianțe contra naturii.

Socialiști cu liberali, dar și cu slabe urme de așa-ziși conservatori, într-o singură pălărie. Din care, cumva, în decembrie anul trecut, reușirăm să scoatem atâtea lozuri, cât să le facem de o majoritate năucitoare în Parlament.

Acuma, că pusă la treabă cu adevărat, încropirea nu funcționează, ar veni că e o altă poveste.

N-au funcționat nici alte găselnițe anterioare gen „Alianța DA“ sau, vă aduceți aminte?, Convenția Democratică (Doamne, și câte speranțe ne-am pus, atunci, în oamenii aceia?!).

Dar, uite că nu e! Vreau să zic că nu e nici o „altă poveste”. Cum spuneam, chestii de felul acesta au mai fost! Și nu odată.

Din pricina asta – și nu numai – pe scena politică dâmbovițeană miroase greu, a „deja vu”, ca o apă sălcie, curgând alene între două maluri pline de bălării.

Ce-i neplăcut, e că nici măcar mirosul grătarelor încinse – pe unde a apucat fiecare de Întâi Mai – nu a mai putut crea iluzia, chiar și pentru câteva ceasuri, că-i bine. Și că, poate, o să fie și mai bine.

Nici circul – la televizor, în stradă, dar și prin locuri mai alese, cum ar fi Parlamentul -, nici „pâinea” – măsurată cu lingurița și cu pipeta – nu mai alungă gustul amar și, mai ales, lipsa oricărei perspective. Că o fi ea de stânga, că o fi de dreapta.

Numai de ne-am putea agăța de una. Care să ne arate, ați ghicit, luminița de la capătul tunelului.

Silviu Rațiu

1 Mai 2013

comentarii