Punct și de la capăt. Gânduri de week-end (II)

Domnul Cristian Preda – un eurodeputat împins în faţă de PDL pe vremea când portocalii nu bănuiau ce relaţie cu năbădăi va fi acest „mariaj” politic – ne căinează că o să fim puşi să votăm prin restaurante şi alte locante de acest fel.

Mă îndoiesc că USL îşi va asuma riscuri de felul acesta acum, când ochii „Doamnei Europa” sunt aţintiţi pe România dar chiar aşa să fie, care ar fi problema?

La urma-urmei, este vorba că poporul este chemat să-şi spună problema într-o chestiune ce depăşeşte – sau cel puţin aşa ar trebui să fie! – interese de partid. Un referendum, să fim de acord, ar trebui să însemne un moment de cotitură în existenţa unui popor. Ne uităm în jur şi vedem cu ce se ocupă alte popoare atunci când merg la referendum. Spre o pildă, în Elveţia, votul la referendum se ţine nici mai mult nici mai puţin decât în… piaţa publică! Nu tu cvorum, nu tu cabine şi, cu atât mai puţin, camere de supraveghere!

Şi-atunci, de ce n-am merge şi noi în piaţa publică şi să votăm cu ridicare de mână? Abia aşa ar fi cu adevărat consultarea „vocii naţiunii”!

Domnul Mihai Răzvan Ungureanu se tot împăunează ca purtător de cuvânt al „dreptei” din România – de parcă n-ar mai fi cine să reprezinte dreapta pe scena politică autohtonă – şi nu pot să nu observ că o face cu acelaşi patos cu care îşi rostea, pe vremuri, ”cuvântarea” de tânăr însufleţit, la Congresul UTC.

Ce nu pare să ştie domnul MRU este că, a fi de dreapta e, printre altele, şi democraţie, iar democraţia e ceva cu „puterea poporului”. În nici un caz nu cu cea asigurată de gărzi personale, jandarmi sau, şi mai grav, servicii speciale. Care să ţină departe, culmea, poporul de cel ce s-ar vrea un fel de tribun. Cum ar fi fost ca Avram Iancu să aibă nevoie de gărzi de corp când se-ntâlnea cu moţii lui?

Noua Republică… portocalie. Abia ce s-a lansat în arena politică, partidul domnului Neamţu (parcă aşa îl cheamă) şi şi-a şi dat blăniţa la vopsit.

Şi când mă gândesc că, prin manifeste şi declaraţii de principiu, îşi strigau virginitatea de vestale pregătite pentru sacrificiul suprem pe altarul purităţii şi castităţii politice. Cum le mai trânteau, din vorbe, uşa-n nas oricăror doritori ce-şi începuseră deja viaţa… politică, mai cu seamă înainte de 1989!?

Acuma că-l vedem pe MRU la braţ cu domnul Neamţu, să fiu lăsat să mă întreb: cum rămâne cu sus zisa interdicţie? Să nu ştie domnul Neamţu că MRU n-a fost „dăcât” membru în CC al UTC? Sau UTC-ul nu se pune?

Preşedintele suspendat şi-a tras linie telefonică specială. Pentru ca să fie mai bine păzit pentru cazul că cineva i-ar vrea răul. Văd aici o contradicţie (numai una?!) în termeni.

Domnul Traian Băsescu ne tot spune, iar acum de-a dreptul ne strigă în urechi, că-n ultimii 8 ani a făcut numai bine poporului român. Şi atunci, să fiu iertat, cine să vrea să-i facă rău domnului preşedinte într-atât cât să se teamă?

Independenţa economică ne-am dat-o, aproape pe nimic. Pe mâna lui Traian Băsescu, care s-a grăbit să semneze Tratatul de guvernanţă (nu ştiu cum sunteţi dumneavoastră, dar mie parcă-mi zgârie creierii cuvântul ăsta!) iar majoritatea portocalie l-a şi ratificat, de grabă.

Acum, alde Barosso şi trupa de „populari” au prins curaj şi se bagă cu bocancii şi-n probleme ce ţin de suveranitatea naţională şi de independenţa deciziilor de politică internă. Să facem aia şi ailaltă, să nu schimbăm (ceea ce, de fapt nimeni nu voia să schimbăm), dar să numim, de preferinţă pe unul… numit de ei  – lucruri ce aparţin în mod suveran Parlamentului României, în ultimă instanţă POPORULUI ROMÂN.

Că altminteri… Altminteri ce?

Asta să fie „familia” care ne invita, cu buze ţuguiate, să-i trecem şi noi pragul?

Ce bine că-n familia aceasta mai sunt şi oameni cu scaun la cap.

Tot ce-mi doresc e să-i convingem, şi pe unii, şi pe ceilalţi, că ne cunoaştem atât locul, cât şi destinul.

Avem o şansă duminica viitoare.

E sigur că nu-i „duminca orbilor”?…

Silviu Raţiu