Punct și de la capăt. Europa în şoc?

Ultimele zile au abundat în titluri prăpăstioase ce umplu primele pagini ale multor ziare pe care Bucureştiul le răspândeşte în teritoriu. Mai nou şi presa locală – mă rog, o parte a ei – s-a contaminat şi publică titluri la auzul cărora, de am fi mai slabi de înger, ar începe să ne tremure picioarele.

Cică, sărmana Europă ar fi în şoc! Şi asta din cauza României, ca să vezi.

Ni se servesc citate din tot felul de ziare, decupaje scoase frumuşel din context şi servite pe post de desert la o masă pregătită cu zgomot mare de presa portocalie şi cea aservită ei.

O primă observaţie: în mod curios, printre extrasele din presa străină, apar numai publicaţii aparţinând anumitor cercuri politice din ţările respective, mai exact, celor ce gravitează în siajul Partidului Popular European, a cărui culoare nu e departe de… portocaliu. Foarte puţin sau chiar deloc dinspre celelalte curente politice, de parcă ele nu ar exista sau nu ar conta în ecuaţie.

A doua observaţie este legată de numele celor care, de prin tot felul de cancelarii, ne căinează şi se pregătesc să cânte prohodul democraţiei din România. Iarăşi, selectaţi cu multă grijă, lideri ai partidelor din “marea” familie a PPE. Şi cam atât.

Mai departe: dacă citim cu atenţie – şi cu ceva detaşare, care s-ar impune dacă e să fim cinstiţi – vom vedea că, în general,tonul şi ideile dezvoltate de cei citaţi de răspândacii autohtoni nu trădează nici pe departe şocul. Chiar dacă în traduceri apar cuvinte cum ar fi “îngrijorare” sau “maximă atenţie“ (foarte rar), mesajele nu lasă să transpară acea stare de alarmare şi de năuceală pe care, îndeobşte, o presupune şocul.

Şi de ce ar fi să fie Europa în şoc, la urma urmei?

Să nu fi fost confruntat niciodată bătrânul continent cu fenomene politice de felul celor care se petrec în caniculara vară dâmboviţeană?! Să nu mai fi existat în toată istoria recentă a europenilor proceduri de felul celor ce se desfăşoară în aceste zile în România?!

Nu mai departe decât săptămânile trecute „sora” Grecia se confrunta – şi încă lucrurile nu par să se fi încheiat de tot! – cu lucruri şi mai grave, ameninţând existenţa statului şi a instituţiilor sale. Sau, ceva mai devreme, vecinii noştri de la Budapesta , care nici acum nu stau prea bine cu ştabii de la UE.

Dar, niciodată nu a fost rostit cu atâta patetism cuvântul şoc ca acum, că-i vorba de România!

Dar când au impus României o grămadă de măsuri economice şi fiscale înrobitoare – fără de care nu ne-ar fi primit în UE – care au dus la dispariţia unor întregi sectoare economice, a unor industrii ce făceau profit, a unei agriculturi care ne putea aşeza, iarăşi, printre funizorii importanţi de alimente sănătoase ai continetului, atunci Europa nu a fost în şoc? Sau când în  Parlamentul României au fost comise unele din cele mai nesimţite şi mai eclatante fraude, prin care, de pildă, au fost nenorociţi milioane de pensionari – oameni care au slujit societăţii şi cărora , societatea, le-a tras un picior în spate, inclusiv cu oblăduirea UE – atunci Europa n-a fost în şoc?! Sau când nevricoasă nevoie mare, Europa nu ne poate asigura beneficiul deplin al unor drepturi şi, dimpotrivă , ne lipseşte de ele în mod samavolnic  (vezi Shengen,vezi “vizele de lucru” pentru români şi multe altele), atunci zisa Europă nu este în şoc?!

Dacă e să credem că Europa este în stare de şoc, eu cred că motivul real este… Europa însăşi. Cu toate problemele ce i s-au adunat pe cap, cu frecuşurile celor care s-au aşezat în capul mesei, ca să ajungă, dacă se poate numai ei, la bucatele alese, cu scandalurile provocate de neputinţa organismelor şi instituţiilor născute din struţo-cămila numită UE, ei bine, din toate aceste motive şi alte o sută, cel puţin, la fel, Europa poate să spună că este în şoc. Nici într-un caz din cauza unor exerciţii democratice – mai mult sau mai puţin perfecte, să fim de acord – pe care una din ţările sistemului tocmai le promovează. În drumul ei către maturitate „europeană”.

Ca să nu mai vorbim că, o Europă care, prin interpuşi instituţionali ori „privaţi” şi-a luat – şi continuă să-şi ia – partea din jaful asupra resurselor naturale ale unei Românii mult prea cuminţi (uneori suspect de cuminte!) ca să protesteze ori chiar să zică „Până aici!”, nu are autoritatea morală să fie, taman acum, în şoc. Ori, poate, „prietenii” ştiu de ce…

Una peste alta, eu cred că lucrurile ar trebui să fie lămurite de către cei pe care i-am mandatat să ne reprezinte. Şi care chiar că ar trebui să înceapă să o şi facă aşa cum o merită poporul şi cum acesta se şi aşteaptă de la ei.

Europa este un loc (încă) binecuvântat în care oamenii îşi doresc (încă) să îşi ducă viaţa, să-şi caute împlinirea şi bunăstarea. Dar dacă Europa încearcă să devină un fel de cloşcă discreţionară, încercând să-şi facă auzit doar cotcodăcitul ei tutelar peste o ogradă amuţită-n ascultare umilă, eu cred că greşește iar lucrul acesta trebuie spus. Calm dar hotărât.

Cât despre ce se petrece în ograda noastră, eu cred că cel mai bun lucru este să avem răbdare. Istoria a demonstrat că poporul român – acelaşi despre care un oarecare Patapievici afima că n-ar merita nici o ceapă degerată –  are o înţelepciune ce vine de nici nu ştim unde şi care, atunci când e cazul, reaşează – calm şi hotărât – lucrurile în matca lor.

Aşa cum se va întâmpla şi acum.

Silviu Raţiu