Ziarul electronic al arădenilor

Punct și de la capăt. Filarmonica din Arad – nişte gânduri

Se aud vorbe prin târg că, vezi bine, Filarmonica ar trebui salvată. Că i s-a pus gând rău, că vor unii s-o desfiinţeze ca să-şi facă din Palatul Cultural cine ştie ce cuibuşor de nebunii.

Se argumentează cu faptul că sala de concerte ar fi fost compromisă când cu tăierea scaunelor, nicicând înlocuite de atunci, măsura afectând în mod grav acustica ce o aşeza în topul european al sălilor cu acustică naturală aproape de perfecţiune. Apoi, mai spun unii că n-ar fi deloc întâmplătoare nici mutarea sălii de căsătorii în locul sălii de repetiţie a corului şi că treaba ar fi trebuit pusă în legătură cu intenţia, mărturisită în clar la un moment dat, de a desfiinţa corul mixt – un ansamblu de care se leagă pagini glorioase ale prestigioasei instituţii.

Şi uite-aşa, azi o vorbuliţă, mâine o şoaptă strecurată dibaci, mai pune şi presa locală paie pe foc, scoţând pur şi simplu activitatea Filarmonicii din „grila” de informaţii de bază pe care ar trebui să o furnizeze arădenilor, pe motivul unui conflict – inventat sau nu, cine să mai ştie – cu directorul instituţiei şi meniul cârcotaşilor e gata. Am spus-o şi atunci, o spun şi acum, iubitorii de muzică au dreptul să fie informaţi despre ceea ce fac oamenii care-şi pun talentul în slujba cântului, indiferent de conflictul – justificat sau nu, nu-i treaba mea să judec – pe care presa îl are cu managerul instituţiei. Ca să nu vorbim de faptul că, sancţiunea îi loveşte tocmai pe cei care au tot dreptul ca munca lor să fie cunoscută şi apreciată: instrumentişti, corişti, oameni al căror nume ar merita amintit din când în când cu majuscule pentru bucuria pe care o toarnă, prin harul ce le-a fost dat, în inimile noastre.

Filarmonica – pe făraş?

Nu cred că lucrurile trebuie privite aşa.

Filarmonica nu are nevoie să fie salvată dintr-un motiv cât se poate de simplu: filarmonica nu are cum să dispară. Pur şi simplu!

Pot să fiu de acord că, în condiţii de criză, la fel cu atâtea alte instituţii dependente de bugetul statului, şi filarmonica se poate confrunta cu dificultăţi. Financiare, să fie limpede.

S-a demonstrat, însă – afişele o dovedesc în mod convingător – că puterea ideilor este mai mare decât puterea situaţiilor contabile. Răspunsul pe care oamenii filarmonicii l-au dat şi în stagiunea care a trecut a făcut demonstraţia că acolo există forţă creatoare, putere de muncă şi o voinţă ce trece peste intrigi mărunte.

Sunt de acord că există dificultăţi. Sala ar putea fi şi chiar AR TREBUI – o spun răspicat! – renovată, repusă în vechea ei strălucire, i s-ar putea crea o valenţă multifuncţională, aşa cum şi-ar dori unii şi cum ar fi de dorit pentru a o face şi (mai) profitabilă. Clădirea Palatului cultural ar putea fi integrată cu mai multă hotărâre într-un sistem unitar de repere pe care să se construiască o politică coerentă şi eficientă de turism cultural (chiar şi cu o sală de căsătorii în incintă, dar acordată la ceea ce înseamnă, în ultimă instanţă „Palatul” – o sursă de lumină şi de frumos, împreună). Ar fi soluţii pentru ca Filarmonica arădeană să pună piatra de temelie a unei constucţii menite să lanseze Aradul în rândul capitalelor muzicale ale Europei.

Ce ne poate împiedica să vrem lucrul acesta în afară de propria meschinărie, la urma-urmelor!? Apoi, să ne aducem aminte, a existat o vreme când scena Filarmonicii a găzduit manifestări de o ţinută elevată, corul aducând la Arad mari actori, personalităţi ale lumii artisitice şi culturale din România. De ce să nu poată fi reînnodat şirul acelor seri de muzică şi poezie care au adus la Arad un Ion Caramitru în tandem cu Dan Grigore, o Adela Mărculescu, o Gina Patrichi sau Valeria Seciu iar la pupitrul orchestrei, oh Doamne, câți dirijori de primă mărime din ţară şi de peste hotare?! Cum ar arăta aceste manifestări, să zicem, într-un cadru natural cum există atâtea în oraş?! Undeva, în umbra Turnului de apă, de pildă.

Ar fi nişte oportunităţi. Câteva şi lista rămâne deschisă.

Dar uite, ca semn al unei vigori pe care unii se fac că n-o văd – ei ştiu de ce! -, Filarmonica a ieşit (din nou) în cetate şi lucrul acesta este bun. El dovedeşte creativitate, entuziasm şi curaj. Nu ne cocoţăm într-un turn de fildeş ca să ne plângem suferinţa ci, iată, ieşim oriunde oamenii manifestă disponibilitate de a asculta muzică. (Asta îmi aduce aminte de o înregistrare pe Youtube cu recitalul extraordinar pe care un cor diseminat printre oameni l-a dat într-o cafenea din Madrid, parcă. Sau de momentul magic creat de un alt cor, în Central Station din New York). A răsunat oraşul de vocile extraordinare ale coriştilor, a tresărit inima oamenilor văzându-i pe trimişii Euterpei alături de ei.

Şi uite-aşa, vedeţi, pot spune că Filarmonica nu poate să dispară.

Pentru că, dispărând Filarmonica, ar dispărea muzica din cetate.

Şi cine să-şi ia răspunderea să ucidă ciocârlia!?

Silviu Raţiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.