Punct și de la capăt. Domnului președinte, cu drag

Când scriu aceste rânduri, în Piaţa Universităţii din Bucureşti ninge dezlănţuit, aproape cu furie şi nici nu ştiu de ce o fi ningând aşa. A cui să fie furia asta? Şi împotriva cui?

Silviu Rațiu

Abia ce s-au stins ultimele propoziţii rostite de Traian Basescu în “intervenţia cu românii” pe care a anunţat-o încă de ieri seară. Eram curios ce vor face cei din piaţă după ce se va fi terminat “cuvântarea” preşedintelui. Ce vor face cei de acolo, chiar dacă ei, mai mult ca sigur, nu au avut ocazia să urmărească tirada găunoasă şi absconsă a “comandantului de navă”. Ce credeţi că au făcut ei, cei din piaţă? Replica lor a fost promptă şi foarte scurtă. Și-au strâns fularele, şi-au îndesat căciulile pe cap, s-au strâns parcă mai mult unii într-alţii şi au rostit singurul cuvânt pe care l-au considerat potrivit pentru a-i răspunde preşedintelui. DE-MI-SIA!

Domnule Traian Băsescu, sunt sigur că nu v-a păsat câtuşi de puţin ce au făcut oamenii adunaţi, şi azi!, în Piaţa Universităţii, după cum sunt sigur că nu vă interesează nici ceea ce gândesc restul de români care au avut pacienţa să vă asculte. Pe dumneavoastră nu vă mai preocupă decât un singur lucru: oglinjoara pe care, sunt sigur, aţi silit-o să vă dea, invariabil, acelaşi răspuns: ”tu eşti cel mai frumos din ţară!”

Discursul pe care ni l-aţi vârât pe gât a fost o mostră de limbă de lemn, cum de la Ceauşescu încoace n-am mai auzit. Dar nu asta e cea mai mare problemă! Problema cea mai mare este că din tot ceea ce ne-aţi îndrugat vreme de trei sferturi de oră a rezultat că NU VĂ PASĂ! Cei cărora pretindeţi că aţi vrut să le vorbiţi, românii – din pieţe, dar şi cei ce au rămas acasă, ca sa vă asculte – au aşteptat ca măcar pe lungimea unei propoziţii să le spuneţi, din inimă, că le înţelegeţi durerea, suferinţa, supărarea. Să le cereţi iertare pentru toate măsurile ce poartă “marca Băsescu” şi care i-au adus în pragul disperării. Românii nu au nevoie de programe electorale sforăitoare – ca cea pe care aţi prezentat-o şi-n seara aceasta! Românii au nevoie de compasiune, de înţelegere, au nevoie de o mână care să-i cuprindă peste umăr şi să le spună că-i înţelege şi că este alături de ei. Românii, dacă nu aţi ştiut până acum, sunt oameni cu inimă, cu suflet – chinuit, sfâşiat, uneori înrăit de tot ce le se întîmplă – oameni care au sentimente şi cărora li se cuvine să fie trataţi aşa cum sunt, dar mai întâi de toate, ca nişte OAMENI!

Dumneavoastră i-aţi tratat şi-n seara aceasta ca pe nişte popice pe care le muţi după bunul plac, ca pe nişte pioni pe care-i manevrezi cum îţi vine inspiraţia pe o tablă de şah de pe care cineva a şters pătrăţelele.

Domnule preşedinte, ştiţi ce făceau românii din Piaţa Universităţii – şi sunt sigur că şi din alte locuri unde sunt adunaţi şi azi fără să le pese de ger, de ninsoare, de dispreţul celor ca dumneavoastră? Îşi împărţeau cănuţe cu ceai fierbinte. Adus acolo de o femeie anonimă – o româncă, fiţi sigur! – într-o oală din acelea în care li se serveşte sărăcilor, la pomeni (mai mult sau mai puţin electorale) fasole cu cârnaţi, să ţină de saţ.

Asta făceau românii din viaţa reală: sorbeau cu nesaţ din cana de ceai iar apoi se-alăturau celorlaţi continuând să vă adreseze un îndemn simplu pentru unicul gest raţional care v-a mai rămas: demisia.

Domnule preşedinte, poate că nu ştiaţi, cel mai important lucru pe care un om îl poate face pentru semenul său este să-l iubească ca pe sine însuşi. Sunt sigur că ştiţi sau, mă rog, ar trebui să ştiţi lucrul acesta. Şi să vă mai spun ceva: în seara de dinainte de a fi prins, Mântuitorul Isus Cristos a stat cu ucenicii la masă după care, în loc să le predea o ultimă lecţie şi să-i pună la recapitulare – El ştia ce se va petrece cu el a doua zi ! – a făcut un lucru cu totul neaşteptat: s-a încins cu un şorţ, a luat un vas, a turnat apă curată în el şi le-a spălat tuturor celorlalţi ucenici picioarele. El, Impăratul Împăraţilor, Fiul lui Dumnezeu! În numele dragostei jertfitoare pe care, spunea El, orice om este dator să i-o arate semenului său. V-aţi gândit, măcar şi pentru o clipă, că aţi fi dator cu un gest, oricât de mic, de umilinţă, faţă de cei din Piaţă, faţă de cei, iată, din faţă Primăriei din Arad, dar şi faţă de cei ce n-au ieşit în stradă?!

M-aş îndoi că sunteţi pregătit să o faceţi. Cel puţin după “intervenţia cu românii” din seara aceasta, nu!

Ştim, ne-aţi spus şi-n seara aceasta că sunteţi comandant de navă, după cum ştim că, prin lege nescrisă, comandantul este ultimul care părăseşte nava.

Ei bine, eu cred că în cazul românilor, ei sunt pregătiţi să vă dea o dispensă. Ce ziceţi? Sau dumneavoastră, curtenitor cum vă ştim, aşteptaţi să rămâneţi ultimul pe “navă”?!