Ziarul electronic al arădenilor

Punct şi de la capăt. Domnului Emil Boc, cu drag

Când cosaş, când lopătar. Asta pare să vrea să-i placă domnului Emil Boc, primul ministru al României. Să fie un pălmaş, cu alte cuvinte.

Silviu Rațiu

Într-o vară, mândru nevoie mare, a ţinut să ne arate că se ştie cu coasa. Fiu de ţăran, a pus mâna pe unealtă şi a tras nişte brazde, dar oamenii care pricep ceva la îndeletnicirea asta spun că nu se vedea în mişcările lui decât că se străduie. Nicidecum nu puteai desluşi obişnuinţa, exerciţiul. Acum, că iar ne surprinse Generalul Iarnă, domnul prim-ministru ne arată o altă latură a personalitaţii sale multilateral dezvoltate, trimiţându-ne iarăşi la dicţionarul de zoologie: aceea ce lopătar. Dar, iarăşi, ghinion. Domnia sa nu ştie că pentru zăpadă nu lopata aia cât palma unui şoarece de bibliotecă e trebuinciosă, ci ailaltă, de lemn, să ducă ditamai nămeţii cât mai grabnic din calea maşinilor, a căruţelor, mă rog, a circulaţiei de care o fi ea.

Şi încă ceva. Pare că domnul Emil Boc nu prea stă bine nici cu condiţia fizică. Nici când cu activităţile agricole, nici acum, când cu deszăpezirea, dumnealui nu a biruit mai mult de două-trei tacturi, după care a abandonat uşurel instrumentele. Şi parcă l-am văzut gâfâind niteluş. Nimic de zis, şi într-un caz şi-n altul, fotografii şi camerele de televiziune au apucat să-şi facă datoria. Au imortalizat – pentru panoul de onoare? pentru albumul de familie? pentru cărţile de istorie? – memorabilele momente cu premierul arătându-şi muşchii către ţară. Ceea ce, fiţi siguri, s-a şi vrut în primul şi în ultimul rând.

Ca şi cum nu ne-ar fi fost destul ori, poate, pentru a desăvârşi capodepera de ridicol al cărei erou principal este, azi, vineri adică, 27 ianuarie 2012, l-am mai văzut împărţind şi nişte păhărele cu ceai unor militari îmbrăcaţi în nişte uniforme suspect de curate pentru ceea ce se presupunea că tocmai ar fi trebuit ei să facă acolo. Motivul real al acestor reflecţii este, însă, altul! Numai pentru ca să glosăm pe nişte elemente de zoologie, şi pe lecţia de prostie cu ştaif a unui om pierdut de multă vreme printre nămeţii viselor sale de mărire, nu merita să umplem pagina. Motivul este următorul: potrivit fişei postului, cetăţeanul Emil Boc mai este încadrat în aceste zile (nu se ştie până când) în funcţia de prim-ministru, de şef al Guvernului României. În lumina celor cuprinse în această fişă a postului, cetăţeanul Emil Boc nu este retribuit pentru ca să-şi prezinte abilităţile de cosaş, ori pe cele de lopătar. Nici pentru ca să împartă ceşcuţe cu ceai, chiar de era mare nevoie de aşa ceva, şi nu numai acolo!

Să fie de acord, cetăţeanul Emil Boc nu este în aceste momente un simplu cetăţean! În calitatea în care a fost uns, confirmat şi reconfirmat de preşedintele jucător, Emil Boc este plătit ca să conducă ţara aceasta, să o administreze, să-i rezolve problemele, oricare ar fi ele. Să facă în aşa fel încât tot omul să aibă ce-i trebuie, iar ţara să fie acolo unde-i este locul. Concret şi la obiect, Emil Boc este plătit – din banii noştri, ai cetăţenilor plătitori de taxe şi impozite – pentru ca să fi luat, din timp, toate măsurile necesare ca viscolul să nu producă, iarăşi, haosul la care asistăm, neputincioşi, de fiecare dată când dă Domnul şi ninge şi bate vântul. Se ştia cu multe zile înainte – ori cel puţin ar fi trebuit să se ştie şi la Guvern, sau mai ales acolo – că va veni, auzi, ce tupeu, viscolul şi ninsoarea abudentă, dar domnul prim-ministru n-a găsit că ar fi cazul să ia măsuri. Măsuri care să prevină închiderea drumurilor, împotmolirea circulaţiei pe principalele căi de comunicaţie (ce să mai vorbim de drumuri comunale?!).

Auzi, autostrăzi închise în anul de graţie 2012!

Iar dumnealui, domnul prim-ministru, ce face? Dă două-trei lopeţi ca să-l poată „prinde-n chip” domnii foto, iar mai încolo împarte câteva cănuţe cu ceai, după care fuge – s-a văzut atât de bine la televizor – zgribulit, la adăpost. Nu-i de nasul lui să stea între nămeţi.

Aşa şi e, nu e de nasul unui prim-ministru să stea printre nămeţi. Cu sau fără lopată. Datoria lui elementară era să ia toate măsurile ca acei nămeţi să nu se adune, să nu se înalţe cât casa, să nu îngroape camioane, să nu omoare oameni! Asta era datoria unui premier responsabil şi pregătit să-şi îndeplinească sarcinile pentru care, la urma urmei, este plătit. Din banii oamenilor. Pe care, şi acum, i-a lăsat de izbelişte!

Domnule prim-ministru, în viaţa reală, atunci când cineva nu poate, nu vrea sau pur şi simplu nu reuşeşte să-şi îndeplinească sarcinile înscrise în fişa postului, de obicei, după câteva avertismente, trebuie să plece. Româneşte spus, este dat afară. Cu tot respectul, avertismente vi s-au dat deja destule. E de ajuns să aplecaţi urechea la ce vi se strigă zilele acestea prin diverse locuri din ţara pe care ar trebui să o guvernaţi. Eficient şi cu folos pentru cei care vă plătesc.

Lumea zice că ar fi timpul de luat o hotărâre. Chiar aşa, de ce să aşteptaţi să vi se arate uşa?!

comentarii

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.