Ziarul electronic al arădenilor

Punct și de la capăt. Coronavirus – niște gânduri

Dacă te adresezi omului în considerarea faptului că Dumnezeu l-a înzestrat cu inteligență și discernământ, vei găsi înțelegere, iar el va reacționa ca atare, pentru purul și simplul motiv că a înțeles ce i-ai spus și realizează că acel ceva îi este de folos.

Că-l poate păzi de un rău pe care tu l-ai descoperit mai devreme decât el sau despre care ai dobândit cunoștințe ce-l îndreptățesc să-ți dea sfaturi, să te avertizeze.

Cu atât mai mult vei găsi ascultare dacă tonul, limbajul, abordarea ta  vor fi în așa fel alcătuite încât omul să poată simți că, în adevăr, îi vrei binele. Că poți și că vrei să-l ajuți.

Și nu uita să ai încredere că – spunându-i despre acel rău și despre cum trebuie să vă păziți – nu doar tu– omul va discerne cu luciditate și cu seriozitate și va acționa. Din convingere și nu de frică. Pentru că ai reușit să-l faci să simtă că așa e bine!

Numai că nouă românilor, ni s-a vorbit (și) despre răul numit coronavirus – și încă ni se vorbește și acum, fără nici o excepție – de parcă, de la bun început, am fi fost puși „pe rele”. De parcă n-am fi avut altceva mai bun de făcut decât să dăm peste cap planul de salvare pe care „înțelepții neamului” l-ar fi urzit pentru noi.

De parcă noi, plebea, n-am fi fost în stare să pricepem altfel decât pe bază de „ordine militare”, de teama joardei și a statului „la colț”, pe coji de nucă.

Mai mult, deși în fazele inițiale ale epidemiei, pentru majoritatea covârșitoare a populației, ar fi fost suficient să ni se atragă atenția, altfel spus, să fim avertizați – cu fermitate dar și cu empatie – a fost aleasă adoptarea unei  „legislații” de tip „batalion disciplinar”: amenințări răstite, amenzi de dimensiuni astrale – cât să ruineze familii întregi, trimiteri insinuate la posibile procese penale, perspectiva pușcăriei desenată în cele mai sumbre culori.

(Și măcar dacă respectivele acte normative ar fi respectat un standard minimal de claritate, consecventă logică și rigoare lingvistică specifică, în așa fel încât cetățeanul să o poată înțelege și respecta fără a avea nevoie de puneri la punct ulterioare. Formulate și ele, în așa fel încât tot „beneficiarii” măsurilor de protecție să se simtă, cumva, vinovați.)

Repet, majoritatea covârșitoare a românilor a dat dovada – în cursul unei istorii zbuciumate –  că putem fi adresați în considerarea inteligenței și discernământului – moștenite, dar și cultivate, secole de-a rândul – de care știm să dăm dovadă.

Am demonstrat de atâtea ori că, vorba aceea, „pricepem de vorbă bună”. Măcar atât cât să ne putem aștepta – ba, chiar să putem pretinde – ca cei care, vremelnic, ne conduc, să ia în considerare o comunicare inteligentă. Așa cum binemerităm, ca  niște ființe care am demonstrat – și o demonstrăm și acum că suntem, ei da, stimați guvernanți, intelingente. Și responsabile.

Dar nu, tonul, limbajul, atitudinea și arsenalul au fost adaptate la minoritatea – pură și simplă, fără nici o altă conotație – care, nici acum, nici cu alte ocazii, nu a părut interesată de o conviețuire bazată, printre altele pe comunicare inteligentă.

De o atitudine care să vădească responsabilitate. O minoritate animată de filozofia lui „după mine, potopul” sau „fac ce vreau eu, că doar e democrație!” și care, nici ieri, nici azi, nici mâine, nu va avea nici o disponibilitate de a se integra într-un sistem al respectului, al disciplinei liber consimțite.

Se pune, însă, întrebarea: să fie asta rezolvarea?

Să fim obligați – cei care alcătuim, vrei nu vrei, majoritatea – să ne re-dimensionăm existența după voia și capriciile unei minorități? Chiar dacă, existența ei se datorează și apatiei noastre în momente sau perioade când am fi putut face mai mult pentru ei? Pentru cei care, fie nu știu, fie nu pot fie, pur și simplu nu vor să țină pasul cu noi?!

Până una-alta, acum e epidemie. E, nu-i așa, coronavirus. Dar va trece și asta, după cum au trecut și altele care ne alungă zâmbetul și ne întunecă viața. Rămânem cu noi și cu cei care, vorba vine, ne conduc. Așa cum am văzut și până acum și cum simțim, vedem și auzim și în aceste zile.

Cum spuneam, virusul va pleca, mai devreme sau mai târziu.

Cu ei – cu cei care nu știu, nu vor sau nu pot să ne conducă – ce facem?

Silviu Rațiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.