În mod hotărât, Mihai Răzvan Ungureanu e (grav) afectat de caniculă.
Îl vezi într-o zi participând la un miting de protest – cel cu „papioanele” – escortat de gărzi personale când singurul pericol venea dinspre umbra lui.
Apoi, îl vedem lansând o mişcare „a dreptei“ fără ca, în prealabil, cineva să-l fi rugat să facă treaba asta. Mai mult, în paralel fusese lansată şi „Noua Republică” – dacă nu mă înşel, o mişcare care-şi aruncă năvodul tot înspre apele, acum tulburate tare, ale dreptei. Concurenţă neloială, atac de personalitate, cine să ştie?
Iar acum, după ce Parlamentul şi-a dat votul – bun-rău, se va vedea – pentru suspendarea preşedintelui, iată-l pe MRU şi încă vreo doi-trei, ieşind din nou la rampă cu o năstruşnicie de care nici nu ştii dacă trebuie să râzi, sau nu.
Vezi bine, MRU le cere românilor – a se citi pedelişti cu sau fără carnet – ca, pe durata campaniei pentru referendum, să se îmbrace în alb. Măcar ceva, acolo, chiar şi doar o batistuţă.
După ce au fost, cândva, de mult, roşii ca trandafirul – ba unul, ba trei, virând apoi către portocaliu iar mai recent către un albastru – verde – azur spălăcit, MRU le cere acum pedeliştilor – mesajul este direcţionat în mod clar către aceştia – să o dea cu totul la spălat. Şi să pună clor din belşug. Numai aşa pot ajunge la albul mult dorit.
În primul rând, clorul arde. Şi tare mi-e teamă să nu ajungă, săracii, pe la infirmerie în loc să bată coclaurii electorali. Cât de performantă să fie maşina de … spălat, clorul tot clor rămâne iar arsura tot arsură. Urmele, mult prea adânci, nu le mai spală nimeni şi nimic. Decât, poate, cenuşa. Turnată, cu pocainţă, pe cap.
În al doilea rând, albul depersonalizează, şterge figuri, contururi. Ce-i drept, MRU şi ai săi cam asta şi-ar dori: o masă de optsprezece milioane, amorfă şi fără nume, fără contur, executând mecanic legi votate cu majorităţi „scoase” din pix ori prin asumări de răspundere fără ..răspundere. Doar că, de la o vreme, poporul –o parte însemnată din el!– dă semne că s-a cam săturat să facă numai figuraţie într-o comedie cu proşti.
Apoi, şi aici ne apropiem de subiectul intervenţiei mele, albul acesta, ca îmbrăcăminte, e ceva ca de spital – medici, moaşe, brancardieri, cămăşi de forţă, feşe, pansament – dar şi de negoţ mărunt – vânzători de acadele, îngheţată, ”bomboane agricole” sau, să iertaţi, ospătari, grataragii, popor vesel de iarmaroc.
Ce să înţelegi din chemarea lui MRU şi ai săi? Ne cheamă, oare, la căpătâiul unui bolnav sau la petrecere?
Cine să fie bolnavul? Cu ce prilej chermeza?
Nu în ultimul rând, însă, MRU uluieşte prin aceea că, îmbrăcând albul pare să nu ştie – tocmai el ?! – că într-o anumită cultură – deloc de neglijat, nici ca vechime, nici ca impact – albul e, nici mai mult, nici mai puţin decât culoarea … doliului. M-aş mira ca mult prea preţiosul şi pedantul academic – „pe bune”, cum ar veni, cu sau fără papion – să nu cunoască tocmai un amănunt atât de greu de trecut cu vederea.
Şi-atunci, te-ntrebi, pe cine o fi jelind MRU şi trupa sa, trasă-n linţolii albe?
Şi, oare, ”jelitul” să ştie ce şi cum cu albul ăsta?!
Silviu Raţiu
In cultura clasica, albul era considerat o culoare festiva, vesela, asociata cu un semn bun. Ofrandele oferite zeilor Olimpici in semn de recunostinta erau albe (cele negre erau facute in onoarea zeilor din lumea subterana — din nou o opozitie!). In afara de albastru si rosu, albul era o culoare de baza, omniprezenta, sacra. Pitagora a recomandat ca cei care cantau imnuri sfinte sa poarte robe albe. Albul a fost intotdeauna important in culturile Orientului si in diverse culturi africane, unde era totusi asociat cu moartea si doliul (de exemplu, in cultura maura). In mod interesant, in China albul este, pe de o parte, simbolul batranetii si, pe de alta parte, al virginitatii si castitatii.
Albul este, posibil, cea mai importanta culoare a culturii crestine. Albul reprezinta castitate, virginitate, bunavointa angelica si perfectiune. Dumnezeu insusi apare in alb, de unde robele albe ale reprezentantului Lui pamantesc — Papa. Crestinii nou-botezati se imbracau in robe albe, deoarece in aceste robe apar sufletele celor drepti la Judecata de Apoi. Robele albe — fie ca sunt purtate de un papa, un membru al clericului sau un laic — simbolizeaza asocierea cu Raiul si calea catre acesta. Duhul Sfant este reprezentat ca un porumbel alb.
semnifică vindecare, purificare, nou, neatins, calm. Albul este culoare purităţii. Totodată, albul sugerează şi sinceritatea. Are : efecte de expansivitate, uşurinţă, suavitate, robusteţe, puritate, raceală; exprimă pace, impacare, liniste, inocenta, curatenie, sobrietate.