Punct și de la capăt. A reprezenta, reprezentare

De câteva săptămâni, eterul e plin de o dispută la cel mai înalt nivel: cine reprezintă România în străinătate. Preşedintele – că el, premierul – că el. S-a ajuns până la Parlament, dar iată că au luat cuvântul şi „înţelepţii” neamului – după cum ar trebui să fie judecătorii Curţii Constituţionale.

Fără să vrea, oamenii ăştia au adus în discuţie o chestiune de o importanţă deosebită şi care, în vâltoarea scandalului, ne scapă.

E bine să ştim că, potrivit Constituţiei, Preşedintele „reprezintă” România. De asemenea, e bine să mai ştim că, tot potrivit Constituţiei, Guvernul înfăptuieşte politica internă şi externă a României. Altfel spus, reprezintă ţara, chiar şi în afară.

Şi una, şi cealaltă, presupun acţiuni menite să promoveze imaginea şi interesele legitime ale ţării în exterior, dar şi să le apere fără şovăire, punând de o parte orice slăbiciune, orice interes sau ambiţie personală.

Aşa defineşte dicţionarul calitatea de „reprezentant”. Şi mai zice un lucru dicţionarul şi aici am zis că m-aş opri o secundă.

Atunci când defineşte termenul de „reprezentare” – ca acţiune a celui care îşi arogă (sau căruia i se încredinţează) calitatea de „reprezentant” -, dicţionarul ne luminează spunând că ar fi vorba de „acţiunea de a reprezenta şi rezultatul ei”. Şi subliniază partea cu „rezultatul” pentru că, în cele din urmă, atunci când încredinţezi cuiva misiunea de a te reprezenta, te aştepţi ca el să şi obţină rezultatul pe care l-ai urmărit, încredinţându-i această misiune.

Să reprezinţi dar cum? – o întrebare nicidecum retorică.

Şi-acum, la ale noastre.

Preşedintele, dar şi premierul, s-au luat de piept, arogându-şi, fiecare, calitatea de reprezentanţi ai României. Adică, şi unul şi celălalt se vor reprezentaţii noştri, căci despre asta e vorba în propoziţie. De acţiunea de a reprezenta interesele şi aspiraţiile acestui popor.

Foarte bine.

Dacă e aşa şi văzând ce ne învaţă dicţionarul, cred că ceea ce ar trebui să avem în vedere ar fi nu atât persoana, sau funcţia, ci rezultatele misiunii pe care, şi unul şi celălalt, susţin că au a o îndeplini?

Cum ne-a reprezentat până acum unul din ei, se vede, nu e nevoie de prea mult efort, ca să nu mai spun că se şi simte. În numărul şi rangul celor care, în ultimii ani ne-au călcat pragul dar mai cu seamă în felul în care românii sunt trataţi odată ajunşi peste graniţă. Ca să nu vorbim de felul cum trăiesc aici, între graniţele ţării.

Celălalt, e prima oară când iese. Vreau să zic, în străinătate, ca „reprezentant”. Am putea zice că mai are timp să confirme. Deşi, după câte gafe s-a grăbit să adune în doar două luni, am destul e îndoieli că va fi (mai) bine.

Şi unul şi celălalt ne joacă din vorbe: că o să fie şi că o să facă. Noi să mai avem puţintică răbdare.

Dar eu zic, nu!

Cred că ar fi timpul să–i întrebăm foarte hotărâţi de rezultate. Nu de vorbe – şi cu atât mai puţin de certuri de vorbe – are nevoie poporul român la ora actuală, ci de rezultate. Ne e foame şi vorba, oricăt de dulce, nu ţine de foame!

Pe când nişte dări de seamă? Cu rezultatele reprezentării pe masă.

Silviu Rațiu

comentarii