Atunci când spun că am dorit să cunosc detalii despre mult discutatul (pe la colţuri) „studiu de trafic”, o fac pentru motivul că, în calitate de subiect dar şi de beneficiar al măsurilor ce vor fi luate, mi se pare firesc să cunosc şi, dacă este cazul, să-mi exprim un punct de vedere în deplină cunoştinţă de cauză. Desigur, dacă e să admitem că asta ar trebui să fie atitudinea oricărui locuitor al oraşului care simte şi gândeşte pentru binele cetăţii, iar prin aceasta, pentru binele său şi al celor apropiaţi lui.
Silviu Raţiu
Am ţinut să dau această explicaţie deoarece, mai înainte de a ajunge să cunosc detaliile pe care astăzi le ştiu despre proiect, ajunsesem să aflu „ştiri” şi „informaţii” răspândite în mass media locală de băieţi şi fete pentru care (numai) scandalul vinde.
Am citit tot felul de năzbâtii care au avut darul de a-mi crea o stare de temere privind modul în care, în viitor, voi fi în stare, sau nu, să mă simt în largul meu în oraşul meu natal. Sunt sigur că nu am fost singurul care să fi gîndit în felul acesta. Am apucat să discut cu mai multe cunoştinţe şi mi-am seama că sentimentul dominant era acela al confuziei şi al unei nelinişti deloc productive.
(Nu-i pentru prima oară cînd ştiri trunchiate, întoarse pe dos cu bună ştiinţă, ori pur şi simplu inventate, induc în mentalul colectiv asemenea stări, dar nu acesta este subiectul pe care doresc să-l aştern pe hîrtie în cele ce urmează. Poate cu alt prilej)
Ei bine, m-am numărat, mai deunăzi, printre cei care au primit, la prima mână, informaţii exhaustive şi temeinic argumentate, despre concluziile unui studiu făcut, într-un mod profesionist, de o echipă de profesionişti care au reuşit performanţa de a-şi depăşi chiar şi condiţia de… nemţi: dincolo de rigoare şi de preocupare pentru detaliul fin – ceea ce ar fi partea de lucru „nemţesc” – am putut constata şi o componentă vizionară apreciabilă şi perfect vizibilă – care ar fi partea „latină” a efortului depus de echipa condusă de unul din puţinii specialişti adevăraţi în domeniul managemantului traficului rutier din lume. Şi încă ceva foarte important: ne-au fost prezentate imagini luate in oraşul Ulm, unde o lucrare gândită şi pusă în aplicare de echipa aceluiaş om a demonstrat că este cât se poate de posibil să pui împreună rigoarea nemţească şi entuziasmul vizionar latin, iar lucrurile să funcţioneze.
O lecţie extrem de utilă şi numai bună de aplicat şi în alte domenii ale vieţii cetăţii.
Aşa cum spuneam, am primit informaţie la prima mână. (Aşa cum ar trebui să pretindem să ni se dea de fiecare dată şi în orice domeniu ce ţine de viaţa de fiecare zi!) Ne-au fost dezvăluite detalii, dar ni s-a pus la dipoziţie şi imaginea de ansamblu, proiecţia în perspectivă a unor idei punctuale.
Care, prin alăturarea lor, în finalul unei încercări îndrăzneţe, ar urma să schimbe din temelii întreaga concepţie despre ce înseamnă traficul urban – şi nu numai! – în toată complexitatea sa. În sensul cel mai general, ceea ce ne propune proiectul d-lui Manfred Brenner este o revoluţie a unui întreg mod de viaţă iar asta, să recunoaştem, nu-i puţin lucru.
Un prim element care-mi lipsea şi care, în absenţă, era de natură să hrănească incertitudini şi frustrări: proiectul prevede o derulare etapizată, cu termen de finalizare prin 2025. Este vorba de paşi succesivi, de etape cu derulare in timp, de termene scurte, medii şi chiar îndepărtate. Conturate cu rigurozitate şi detaliate în elemente pe care şi un nespecialist să şi le poată apropia.
Asta vrea să însemne, de pildă, că unele din cele mai spectaculoase dar şi mai radicale măsuri vor ajunge să fie puse în operă abia după ce se vor fi asigurat toate condiţiile pentru ca ele să funcţioneze şi să fie acceptate ca atare de locuitorii oraşului.
Ceea ce vrea să spună autorul proiectului este că în zadar s-ar forţa, bunăoară, introducerea traficului pe un singur fir pe sens pe Bulevardul Revoluţiei, alături doar de o pistă pentru biciclişti, să zicem, de săptămîna viitoare, dacă nu ar exista soluţii pentru asigurarea spaţiilor care să înlocuiască parcările, aşa cum sunt ele la această oră, pe acelaşi bulevard. Asta pentru că, nu i se poate cere, acum, conducătorului auto care vine în centru să-şi rezolve o problemă, să îşi lase maşina mai ştiu eu unde, iar el să respecte fără crâcnire o atari cerere. Ca să nu mai vorbim de faptul că sunt destui cei care, dacă s-ar putea, ar intra cu maşina până în faţa pultului ca să-şi bea cafeauna ori să cumpere ceva dintr-unul din magazinele existente pe bulevard.
Iar ca să asiguri, acum, respectarea unor măsuri de restricţionare a parcării pe bulevard, ar costa extrem de scump municipalitatea – deci, indirect, pe fiecare dintre noi. Ca să nu mai vorbim că nici rezultatele nu ar fi cele la care ne-am aştepta, raportat la investiţiile ce ar trebui făcute.
Aşadar, un prim lucru pe care e bine să-l ştim este legat de faptul că proiectul ţine cont atât de constrângerile determinate, atât de asigurarea resurselor de finanţare – unele din componentele proiectului presupun investiţii de ordinul sutelor de milioane de euro! – dar şi de circumstanţele armonizării intereselor colective cu cele individuale, în prezent dar şi în viitor.
S-a urmărit ca viitorul să arate cât mai bine fără ca, prin aceasta, cei ce trăim în prezent în oraş să fim expuşi la şocul unor măsuri (prea) radicale.
Subliniez în mod deosebit proba de realism a proiectantului în privinţa ordinii de prioritate ce ar trebui fixată pentru aplicarea măsurilor de realizare a proiectului. Şi cumpătarea cu care au abordat detaliile. Ceea ce mi se pare un lucru foarte important.
Ce folos să te apuci, cu înflăcărare maximă, să faci şi să dregi când, pe de o parte, nu ai resursele de finanţare puse la punct, iar pe de altă parte, nu ai nici siguranţa că oamenii care vor trăi în mijlocul acestei desfăşurări de forţe şi pentru care, la urma-urmei, vrei să faci totul, sunt pregătiţi să şi primească ceea ce le oferi.
Ca să nu mai vorbim de limitele de suportabilitate pe care, o asemenea intreprindere le sensibilizează. Noi şantiere, noi restricţii, chiar unele privaţiuni. Frustrări legate de trecerea la un alt regim de exercitare a unor drepturi, de desfiinţarea unor „facilităţi” pe care unii le consideră ca fiind imuabile şi proprii numai „castei” sau „găştii” din care fac parte. Şi care, pe moment, nu sunt deloc puţine.
Este limpede că toate aceste elemente trebuiesc puse în ecuaţie, iar rezultatul nu poate fi decât o strategie realistă, derulată cu prudenţa bunului gospodar.
Asta a fost ceea ce am mai înţeles, în esenţă, din prezentarea făcută de directorul tehnic al Primăriei.
Una peste alta şi fără a intra în prea multe detalii – la nevoie aş putea reveni într-un alt cadru – proiectul pe care primarul Gheorghe Falcă şi echipa sa ni-l propune, este unul care, pe termen mediu şi lung, poate asigura o schimbare radicală în bine a traficului urban de toate genurile, poate elibera oraşul de tensiunea pe care, astăzi, toţi participanţii la acest trafic o resimt. Nu-i mai puţin adevărat că, în viitorul imediat, va fi nevoie ca administraţia locală să informeze mult mai prompt şi mai detaliat locuitorii cu privire la aspecte importante cum ar fi: de unde şi în ce condiţii vor veni banii, ce va însemna aceasta pentru buzunarul fiecărui dintre noi (dacă va însemna ceva), dar şi care vor eventualele constrângeri pe care le va presupune, în fiecare etapă, implimentarea elementelor proiectului.
Ca să nu vorbesc de faptul că, realizarea acestui proiect va presupune şi o amplă activitate de educare civică a populaţiei, dat fiind faptul că multe din componentele acestui proiect vor fi realizabile numai dacă oamenii vor înţelege şi vor fi de acord cu noile perspective de abordare a relaţiilor interumane pe care le va dezvolta punerea în practică a acestui proiect.
Mă gândesc în primul rând la faptul că, fără o reconsiderare a ceea ce înseamnă lucruri aparent simple cum ar fi respectul reciproc, politeţea, buna cuviinţă, toleranţa dar şi supunerea faţă de lege şi care, în vremea din urmă, au devenit, pentru unii dintre noi, chestii mai mult decât complicate, nimic sau aproape nimic din ceea ce se doreşte a fi oferit arădenilor ca şi precondiţie pentru o viaţa civilizată în locul unde, pentru o vreme, sunt aşezaţi de Dumnezeu, nu se va putea realiza. Cu oricât de mulţi bani şi oricâtă risipă de energie şi imaginaţie.
Este şi motivul pentru care am ales să aştern aceste rânduri şi pentru care, cu voia dumneavoastră, voi mai reveni în viitor.
