Administrația locală a comunei arădene Moneasa intenționează să construiască în stațiune un centru SPA şi un parc de aventură, iar pentru realizarea acestor investiții au fost depuse proiecte la Ministerul Dezvoltării.
Primarul comunei Moneasa, Ioan Herbei, a spus că staţiunea, care în trecut era vizitată în special de pensionari, are acum şi turişti tineri, iar pentru aceştia vrea să construiască în stațiune un centru SPA şi un parc de aventură.
„Am depus la Ministerul Dezvoltării aceste două proiecte, care, împreună, însumează investiţii de şapte – opt milioane de euro. Vom primi răspuns dacă suntem eligibili pentru fonduri guvernamentale în primăvară, după ce se depun proiecte din toată ţara. Sperăm să reuşim, pentru că un centru SPA este foarte important să existe în Moneasa, iar un parc de aventură ar atrage şi mai mult tineret“, a declarat Ioan Herbei, pentru Agerpres.
Cu privire la cele două proiecte, primarul Herbei a mai declarat că a pregătit o suprafaţă de 24,3 hectare de teren, opt hectare urmând să fie alocate centrului SPA, şase pentru parcul de aventură, iar peste zece hectare vor fi împărţite în loturi care vor fi vândute pentru construirea de case permanente, de vacanţă sau pensiuni.
În prezent, staţiunea Moneasa are aproximativ 1.700 de locuri de cazare în hoteluri, pensiuni, vile şi o tabără pentru copii. Zona este apreciată pentru ape termale bicarbonatate, calcice, magnezice şi sodice, considerate benefice în tratamentul afecţiunilor sistemului nervos central şi periferic, sistemului locomotor, pentru tratarea reumatismului şi a unor afecţiuni ginecologice.
Gradul de ocupare a locurilor de cazare din staţiunea Moneasa a crescut de la 50 la sută, în 2017, la 75 la sută anul trecut, după introducerea tichetelor de vacanţă, conforma datelor prezentate de primarul comunei Moneasa, care administrează staţiunea cu acelaşi nume.
„Am avut cel puţin 20.000 de turişti care s-au cazat la noi, iar o bună parte dintre ei au avut aceste tichete“, a declarat primarul comunei, citat de Agerpres.