Ochiul de verde redivivus!

Cu câteva zile în urmă, ziarele locale ne dădeau de ştire că primarul nostru ar zice că manifestările de stradă ar fi organizate de Opoziţie.

Domnul Falcă nu a greşit: într-adevăr protestele (din Arad şi din celalalte localităţi din ţară) au fost iniţiate de Opoziţie. Numai că, văzând ce se petrece pe stradă, dar şi faptul că dl. Falcă însuşi admite că este vorba de manifestaţii de protest, afirmaţia lui este, să iertaţi, redundantă. Ceea ce, să fim sinceri, surprinde, dacă e să privim la ambiţiile de scriitor ale prolificului nostru primar. Vezi mata, este de la natură ca un protest să nu poată fi iniţiat decât de cineva care nu este de acord cu ceva, cu cineva. De când lumea, atunci când pro-tes-te-zi e ca să conteşti, să critici, să te opui. Iar cel care protestează, iarăşi, este clar, e un contestator, un opozant care va să zică.

Bre, de vreme ce oamenii din stradă, contestă, critică, se opun, ei formează o opoziţie. Că este una cu acte în regulă sau una ad-hoc, tot aia e şi tot opoziţie se cheamă. Uite-aşa, ce să vezi, domnul primar are dreptate: protestele sunt iniţiate şi coordonate de cei aflaţi în opoziţie.

Păi, s-ar putea pune întrebarea: ce rost să aibă aceste rânduri? Uite că au!

Mai întâi, nimeni nu va fi atât de naiv să-şi închipuie că domnul primar s-a trezit vorbind pur şi simplu. El este, incontestabil, un politician cu experienţă, cu o destul de bună proprietate a limbajului specific domeniului. Nu l-am prea auzit făcând greşeli în arena politică în care joacă, de mai mulţi ani, să recunoaştem, un rol marcant. De aceea, afirmaţia dumisale merită un strop de atenţie. Da, protestele publice din ultimele zile au la origine opoziţia. Ei, şi aici vine chestia: eu cred că e nevoie să observăm un lucru extrem de important: diferenţa dintre „iniţiere” şi „organizare”. Pentru că energia care a generat – altfel zis a „iniţiat” – protestele de stradă, mişcările de opoziţie, cu alte cuvinte, nu a venit în nici un caz, dinspre clasa politică, dinspre partidele de opoziţie. Să fie clar!

Partidele de opoziţie nu-şi pot aroga nici un merit în privinţa acestor manifestări. Ele nu au făcut nimic concret ce ar putea să se regăsească în aceste mişcări de stradă. E altceva ca lipsa de performanţă, chiar neputinţa acestor partide, a acţionat – şi ea – ca un factor favorizant. Că nepuntinţa lor gălăgioasă – complice pe alocuri – a contribuit, şi ea, la haosul în mijlocul căruia ne aflăm azi cu toţi: Putere şi Opoziţie la un loc. E o constatare care se impune şi peste care nu vreau să trec cu nici un chip.

Protestele care au scos în stradă zeci de mii de români în ultimele zile nu au, însă, nimic cu partidele de opoziţie. Nu au fost nici iniţiate şi, slavă Domnului, nici organizate de acestea. La câtă floră şi faună politicianistă creşte prin ograda Opoziţiei, să vezi ce-ar fi ieşit! De aia zic, e foarte bine că n-au dat pe acolo decât aşa, câte unul mai mult sau mai puţin ciudat, cum am văzut chiar şi-n faţa Primăriei. Şi care au făcut mai mult rău decât bine prin gălăgia găunoasă pe care au fâlfâit-o-n dreapta şi-n stânga!

Până la mitingul de joi seara, de la Arcul de Triumf, aş fi putut să declar cu mâna pe inimă că „Opoziţia” instituţionalizată din România nu are puterea să mai determine reacţii publice semnificative ale opiniei publice. USL a ajuns să crească în sondaje nu pentru că ar fi „făcut” – vorba vine, iniţiat sau organizat – ceva pentru asta. Creşterea se datorează, prin compensaţie, scăderii dramatice a simpatiei pe care oamenii o mai au faţă de PDL şi ceilalţi actori de la guvernare. Ca-n principiul vaselor comunicante, atunci când un pol scade, inevitabil, celălalt trebuie să urce, lucru care se vede şi în arena politică românească. Dar polul care urcă nu are nici un merit în treaba asta!

Tradus în realitatea cotidiană, asta mai înseamnă că, şi de ar fi vrut, partidele de opoziţie nu ar fi reuşit să scoată oamenii în stradă. Cu atât mai puţin ar fi avut forţa creatoare să „organizeze” aceste manifestaţii. Care, priviţi-le, sunt nemaipomenite, tocmai prin aceea că sunt spontane, că nimeni nu pune mâna să „organizeze” ceva la ele. Oamenii vin de peste tot, se adună în piaţa publică, îşi strigă ofurile, se simt din nou oameni, solidari, sunt sigur că le e şi mai cald aşa, împreună, după care, spre seară, se-ntorc, fiecare, la treaba lui.

Nu există tribune, nu există oratori, nu există logistică sofisticată, există o singură VOCE, iar vocea asta este a zecilor sau sutelor de anonimi care formează, împreună, un lucru rar printre români în ultimii douăzeci de ani: opinia publică!

Să fim înţeleşi: nu a fost nevoie de nici un partid de opoziţie pentru ca lumea să iasă în stradă. Şi să se manifeste, instinctiv, ca OPOZIŢIE. Cea care i-a scos în stradă a fost, ca să vezi, Puterea! Mai exact, autismul ei cronic. Românii şi-au dat seama că Puterea este bolnavă – vai de mine, autismul este o boală cumplită, unii spun, incurabilă – şi ce s-au gândit ei: ia hai să ieşim în piaţă, dacă ei, cei de la Putere tot nu vor să mai iasă de unde s-au pitit, sărmanii, şi să le spunem că aşa nu se mai poate. Că ar fi cazul, ori să ia nişte hapuri, să se ducă la un psiholog, ceva şi să treacă la treabă, ori să lase locul altora. Care, măcar sunt sănătoşi. Şi care ar face foarte bine dacă ar şti, măcar de-acum înainte, să iniţieze, să organizeze în aşa fel încât să ne scoată din groapă. Nu de alta, dar pute rău, domnilor!

Geo R. Gică