Ochiul de verde: Podul de piatră…

Sau, ce-i trebuie chelului…

Tichia de mărgăritar, în cazul de faţă, e podul pe care l-a visat primarul nostru într-una din nopţile când „dragostea” pentru Arad nu l-a lăsat, din nou, să doarmă. Prietenii ştiu de ce….

Un pod care, musai, trebuie să traverseze Mureşul în imediata apropiere a Podului Traian.

Pentru a cărui reparaţie capitală numai ce scoatem din buzunar o grămadă de parai! Indiferent de unde vin, cine ni-i dă, noi îi cheltuim acuma pentru a repara din temelii un pod care, de se va realiza visul primarului, ar urma să devină o relicvă de lux, un nimic sulemenit ca o cocotă bătrână, pe care n-o mai vrea nimeni, nici să se dea pe gratis. Un munte de bani aruncaţi pe apa Mureşului!

Apropos de bani. Să zicem că nu i-am scos de la bugetul urbei. Că ni i-a făcut cineva cadou.

Foarte bine, dacă tot vrem un pod nou lipit de cel vechi, să folosim cadoul la altceva, nu la repararea unui pod pe care, după inaugurare, nu va circula nimeni sau, mă rog, eventual bunica, împingând landoul cu nepotul prea iubit.

De ce nu va circula nimeni sau, oricum, nu prea mută lume?

Unu, pentru că, din primăvară vom ieşi spre Timişoara pe autostradă (mai ales cu traficul greu) şi doi, pentru că, nu-i aşa, domnul primar ne vâră un pod nou, paralel cu cel bătrân şi aproape lipit de el.

Să-mi fie cu iertare, de ce atunci capitală? De ce atâţia bani când se putea găsi o soluţie care să-l facă funcţional, să zicem, pentru trafic pietonal şi, eventual, de biciclete, iar pe cel nou să meargă, atunci, maşini, tramvaie si altele ca astea?!

Banii pe care-i economiseam în felul acesta cu reparaţia podului vechi puteam să-i dirijăm în altă parte.Sau, să nu mai fie nimic de făcut în oraş de ne permitem atâta risipă?

Dacă mă gîndesc la câtă gândire inginerească şi câţi arhitecţi mustesc prin partidul de culoare portocalei în Arad, m-aş fi aşteptat la mai mult realism. De perspectivă şi de viziune nici nu îndrăznesc să vorbesc.

Mai nou ni se sugerează că podul cel nou ar fi ca să-l menajeze pe cel vechi. Ca ăsta vechi să dureze mai mult.

Să fim serioşi! Asta s-ar putea realiza chiar dacă un pod nou s-ar face, să zicem, în capătul străzii Andrei Şaguna, iar pe Podul Traian să se restricţioneze circulaţia în mod corespunzător. Ar fi mult prea simplu, ce ziceţi?

Apropos de gogoaşa cu traficul greu pe care noul pod l-ar prelua de la podul Traian.

Care trafic greu?

Cum spuneam, traficul cu adevărat greu a fost scos de mult din centru şi nu există nici un motiv să ne facă să credem că va reveni.

Tramvaie, eventual autobuze. Le-a purtat bătrânul Traian de atâţia ani, n-o să le poată purta de-acum, dacă tot a fost reparat. Din temelii. Că ar vrea, auzi dom’le, să-l facă să reziste mai mult decât a făcut-o până acum.

S-avem pardon, garanţia de rezistenţă e garanţie de rezistenţă şi nu se modifică ea după cum vor unii.

Pentru că garanţia de rezistenţă este dată, domnule inginer, în primul rând, de evoluţia gradului de coroziune a metalului, iar coroziunea are prea puţin de a face cu tramvaiele, cu autobuzele, sau cu… landourile care vor trece Podul Traian!

Coroziunea are ce are cu alţi factori, despre care sunt sigur că profesorii de la Politehnica din Timişoara s-au ostenit să predea la cursul de rezistenţa materialelor.

Vai de mine, ar trebui să mă gândesc că „unii” l-au sărit? La câte ocupaţii conexe se aude că ar fi avut studentul  ajuns primar nu ne-am mira.

Ei bine, poate cineva să ne explice la ce să ne trebuiască podul care să dubleze un pod gata făcut şi numai bine reparat?!

Dacă tot avem nevoie de încă un pod – şi chiar că avem nevoie! – atunci de ce să nu-l facem într-un loc unde el ar avea un rost, unde ar putea fi cu-adevărat de folos oraşului de mâine.

Că tot vorbesc unii de caracterul insipid şi inodor al oraşului. Dar de înghesuiala pe care o va produce ideea genială cu podul lipit de pod cine să ne vorbească?

Eu zic că o prostie mai mare nici că se putea. Iar dacă o s-o înghiţim şi pe asta, să ne fie de bine!

Geo R. Gică

comentarii