Ziarul electronic al arădenilor

Monografii: Șezătorile în județul Arad

monografiiȘezătoarea are loc de obicei la sate și este o adunare de femei, bărbați și copii, unde fiecare are ceva de lucru, dar, pe lângă muncă, se cântă, se povestește și se glumește.

La Șepreuș

Șezătorile aveau loc la Șepreuș din postul Crăciunului până în Câșlegi, lunea, miercurea și joia și ele se țineau la câte o casă.

Odinioară, aproape pe fiecare uliță se făcea șezătoare la cineva. La o casă se adunau câte 10 – 15-16 fete, verișoare, prietene, vecine. O asemenea casă de șezătoare a fost la „A Nușchii”.

Cele mai multe au fost șezători de tors, depănat, cusut. Fetele aduceau pe rând petrol pentru lampă.

La șezători veneau și feciorii. Furau fusul sau acul de cipcă al fetelor și acestea „ca să-l scoată” de la fecior trebuia să îl sărute. De asemenea, era obiceiul să se joace „D‘a fântânuța”. Un fecior stătea pe scaun și zicea că a căzut în fântână și numea o fată care să vină să-l scoată. Aceasta îl săruta și rămânea în locul lui, iar jocul continua.

Din când în când, gazda cășii, care nu stătea cu tinerii, venea să facă ordine. Obiceiul era ca atunci când pleca de la șezătoare un fecior, să-l petreacă o fată. Ea zicea că „iese după el”.

Șezători de tors făceau și femeile măritate. În timpul războiului ele stăteau la șterț (un pahar în care se punea ulei de floarea soarelui și o feștilă, care era aprinsă și ardea) și lucrau până noaptea târziu.

La Covăsînț

Între cele două războaie, toamna, după ce se culegeau viile şi fiebea vinul, în comună, seara, se ţineau şezători, la stradă.

Femeile tinere şi fetele cu furcile în brâu se adunau şi torceau cânepa sau lâna la lumina lunii.

Feciorii veneau şi ei să le ţinăde urât. Făceau glume, cântau şi jucau.

La Birchiș

Șezătoarea, obicei vechi, frecvent întâlnit în localitățile comunei Birchiș, desigur, cu mulți ani în urmă, era un prilej prin care fetele și feciorii, nevestele și bărbații își etalau calitățile specifice țăranului român: hărnicia, priceperea, frumusețea portului popular.

Astfel, la șezătoare, femeile țeseau covoare, coseau „spăcele” (cămăși), torceau fire de lână pentru confecționarea costumelor populare, iar bărbații le ajutau adunând firele de lână pe „vârtelniță”, împletind coșuri de nuiele, desfăcând porumbul pentru animale.

La șezătoare se spuneau și strigături diverse.

Nevestelor leneșe:

„Frunză verde de cireș

Are badea opt cămeși

Două rupte, patru sparte

Două nu se țin de spate.

Una-i ruptă, nu-i cârpită

Că nu-i ața răsucită

Că muierea doarme-n pat

Cu fuior nemelițat“.

Fetelor leneșe:

„La fata cea lăudată

Joacă puricii pă vatră

Și șoarecii pă cuptor

Broaștele pă râșchitor.

Mă mână mama la pânză

Mă suii în pod la brânză

Mama crede că eu țes

Eu cu brânză tot mă-ndes.

Astă fată să mărită

Și nu știe face pită

C-o făcut odată opt

Și nici una nu s-o copt.

Asta-i fată de mărit,

Pețitorii i-or venit,

Caută-n ladă nu-i nimic,

Numa’ șolu cu albele

Și unu cu rumenele

Și gunoiu lângă ele“.

surse:

Rodica Colta, Doru Sinaci, Monografia comunei Șepreuș, Editura Mirador 2012

Domnica Florescu, Birchiș – schiță monigrafică, Editura Mirador 2008

Rodica Colta, Doru Sinaci, Natalia Tomi, Monografia comunei Covăsînț, Editura Mirador 2012

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.