Ziarul electronic al arădenilor

Mândru să fiu arădean? Gânduri la un început de poveste

silviu-ratiu111-150x15021Recent mi s-a pus o întrebare ce putea să pară, la început, banală, aproape fără rost: de ce sunteți mândru că sunteți arădean?

Să fiu sincer, nu m-am gîndit niciodată dacă să fiu mândru, sau nu, că-s arădean.

Oare să trebuiască să fiu mândru de apartenența mea de un anume loc? Cu atât mai mult cu cât locul acela se întâmplă să fie cel în care am văzut lumina soarelui, unde-mi sunt înmormântați părinții, unde-am crescut, m-am împlinit și mi-am trăit bucuriile, necazurile, năzbâtiile, izbânzile, atâtea câte au fost, de unde-am tot plecat și m-am tot întors, de nici nu mai știu câte ori? Să nu fie destul atât?

Că m-am tot întors, deși mulți mi-au spus că-s prost dacă o fac, ce găsesc eu grozav de nu mă pot hotărî să uit drumul înapoi, să-mi dau și alte șanse, să văd că mai sunt ele și alte locuri unde se poate și mai bine?!

Am încercat să le spun că Aradul are o istorie glorioasă. Așa le-am spus: istorie glorioasă iar ei au ridicat sprâncenele și au zâmbit pe sub mustață.

Foarte bine, dar istoria nu ai făurit-o tu – mi-au tăiat-o din scurt – așa că, ce ai putea să spui, dacă e să fii corect, este că le ești recunoscător celor care ți-au lăsat o așa moștenire glorioasă. Pentru că, așa este, orașul acesta are o istorie glorioasă, chiar dacă nu-i sunt recunoscute renumele, podoaba, galoanele.

Și-apoi, nu uita, atunci când cei ce ne vin din istorie și-au așezat, fiecare, cărămida lui la postamentul care înalță numele orașului pe culmi – acolo unde nimeni nu se poate atinge de el! -, ei nu au gândit că o fac pentru a se putea mândri. A fost viață trăită cu înflăcărare și cu dăruire, pentru un ideal în care, desigur, a fost cuprins și locul unde au bătut niște inimi mari. Poți spune că și astăzi e așa, că prezentul e la fel de plin de înflăcărare și de dăruire?

Prezentul îți dă vreun motiv să fii mândru? Să fim serioși, prezentul nu are prea multe să-ți dea ca să fii nici măcar recunoscător. O arhitectură cum puține mai sunt în Europa – dar asta e  istorie ! – , în stare avansată de ruină, copaci „toaletați” din motive obscure, cu miros greu și de niște mâini cărora cu greu le poți spune, nepricepute, spații verzi înecate de benzi de asfalt și tot felul de monstruozități cu nume de „obiecte stradale”?

Case vechi desfigurate cu voie de la împărăție, stadioane demolate – cu tot ceea ce au însemnat ele, iarăși, pentru istorie – fără să fi rămas în urma lor măcar o plăcuță de aducere aminte -, străzi ca niște peisaje lunare, cartiere amorțite de niște așa  zise „zile” cu prilejul cărora se încurajează mai degrabă dezbinarea decât efortul pentru identitate comună?

O legendă – echipa de fotbal UTA și tot ce a adus cu ea ca stil de viață, ca mentalitate, ca factor de coeziune pentru zeci de mii de oameni – de care numai cine nu vrea nu-și bate joc, o panoplie glorioasă de sporturi – în care arădenii au ridicat, mândri, pe bună dreptate, stindardul victoriei atât în competiții interne cât și internaționale -, aruncată într-un colț prăfuit de niște epigoni jalnici, cu gândul la piramide „deja vu” și fântini arteziene aiuritoare, gâtuind un Mureș redus, oare de ce, la dimensiunea unui pârâiaș costeliv?

O tradiție culturală care a însemnat premiere de valoare și importanță europeană făcută praf de niște ambiții mărunte și de o nepăsare greu de explicat? Sau, Doamne ferește, perspectiva unei Cetăți transformată în rai de buticuri și șușanele mirosind a mititei și mujdei cu usturoi?

Cât despre viitor, nu uita, ăla nu-i al tău și, să fim serioși, ce afacere o fi să fii mândru cu anticipație?

Ei da, ce ar trebui să mă determine să fiu mândru de acest Arad?

Și totuși!

Oricine, orice ar face, orașul acesta a fost, este și va rămâne un loc special, un spațiu unde – deși unii nu ar vrea -, se petrece dintotdeauna un lucru absolut special, care-l re-naște în fiecare zi, la fel de proaspăt, la fel de învăluit în farmecul său inefabil. O matrice unică, inegalabilă, care este cu atât mai prețioasă cu cât nu-i poți găsi un nume, o definiție în care să-l închizi, ca să o poți ascunde mai apoi în dulapul cu lucruri pierdute.

Aradul are un spirit unic, el ESTE o  stare sufletească pe care n-o poți prinde în insectar, n-o poți înregistra în catastife, nu-i poți găsi sinonime ori analogii. El ESTE o stare ce plutește suverană deasupra acestui loc. Farmecul Aradului, magia lui  EXISTĂ pur și simplu, iar starea acesta s-a născut, sunt sigur, odată cu orașul și va dispărea odată cu ultimul locuitor, dacă o fi să vină și clipa aceea.

Nimeni nu va putea explica lucrul acesta, deși ne tot întrebăm, unii de-o viață, alții de mai curând, cum este posibil așa ceva, nimeni nu va desluși murmurul cald al șoaptei care ne cheamă mereu înapoi, oriunde ne-am depărta și oricât vom fi voind să lipsim, nu poți zice că-i doar „dor” – deși și-atât ar fi de-ajuns ca să spună tot -, e mult mai mult de atât și din pricina asta, mult mai puternic.

Apoi, mai e ceva care dă strălucire acestui loc: niciodată Aradul, arădenii, de fapt, nu și-au strigat în gura mare istoria, tradițiile, gloria, nu și-au revendicat un loc în lojă, nu au pretins galoane și distincții.

Este modestia celui conștient de valoarea sa, mult prea conștient că nu are nimic de cerut, pentru că ARE cât să poată da, de la el, și altora și să pălească, nici măcar o clipă, strălucirea.

Să nu uităm, nu i-a cerut nimeni lui Nicolae Iorga să consacre renumele Aradului în public, atribuindu-i, din ce altceva decât admirație sinceră, fiți siguri, supranumele de „Mica Vienă”! Și Iorga nu poate fi bănuit că ar fi făcut remarca din oarece partipris. Era, la rândul lui, mult prea mare ca să fie nevoie să cumpere simpatii!

Și uite-așa, atunci când am ajuns să dau răspuns la acea întrebare, mai mult decât grea pentru simplul motiv că orașul, locul acesta extraordinar, nici nu-și dorește ca eu sau tu, sau oricare altcineva să fim neapărat mândri de el, am putut să spun doar atât: Nu știu dacă sunt mândru că-s arădean, dar știu că-mi iubesc orașul și asta, cred, le curpinde pe toate celalalte.

Dar tu?

Silviu Rațiu

11 martie, 2014

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.