Ziarul electronic al arădenilor

Doar un joc de cuvinte?

Sunt întrebat de multe ori cum este posibil ca, acolo, la Tribunal, să se comită atâtea greşeli, cu consecinţe dramatice asupra vieţii oamenilor. De cele mai multe ori,  necăjiţi care bat la porţile instanţei cu speranţa că acolo li de va face dreptate. Şi, ce-i mai trist e că, nu de puţine ori, aceste „greşeli” sunt sinonime cu nedreptatea.  Flagrantă sau nu, voită sau nu, consecinţele sunt, întotdeauna, aceleaşi!

Silviu Rațiu

O parte foarte însemnată din inima unui om se rupe. Moare!

Chiar dacă, ştim încă din primele capitole ale Genezei, alcătuirile inimii omului sunt nespus de rele, ceva din dreptatea lui Dumnezeu a rămas pitit în inima naivului Adam şi ni s-a transmis peste veacuri. Un sentiment ancestral al dreptăţii sălăstuieşte într-un ungher al inimii fiecăruia dintre noi. El ne împinge în multe din acţiunile noastre, ne dă energie şi ne aprinde imaginaţia. E un soi de combustibil cu ardere puternică şi nu-i de mirare că, ajutaţi de el, avem puterea să răzbim, să mergem mai departe, chiar şi atunci când ne lipsesc o sumedenie de alte lucruri: bani, straie, merinde, apă. De câte ori n-au ridicat oamenii stindardul luptei şi n-au izbândit, având ca unică sursă de energie, nevoia de dreptate?! Am cunoscut un om care mi-a spus că ar putea trăi fără multe lucruri, dar fără aer şi fără dreptate nu-şi poate imagina viaţa. Asta le-a spus şi judecătorilor chemaţi să dea o hotărâre în cazul său. Iar ei i-au răspuns, cu un zâmbet sibilinic, să nu-şi facă probleme, că doar se află în Palatul Justiţiei!

Da, pe frontispiciul clădirii care adăposteşte Tribunalul şi Judecătoria din Arad stă scris cu litere de-o şchioapă: Palatul Justiţiei. Frumos. S-o spunem că nu e singurul loc unde vom găsi o inscripţie identică.

Dar, la o privire mai atentă, îţi dai seama că lucrurile nu-s chiar aşa de simple. Şi aproape că înţelegi de ce omului cu setea de dreptate i s-a „îmburdat” legea în cap,  mai clar, a pierdut procesul. Deşi – sau poate tocmai pentru că – a fost asigurat că, de vreme ce se află în palatul cu pricina, nu are de ce să se teamă.

Cum adică? Simplu.

Palatul Justiţiei este, vedeţi dumneavoastră, locul unde este celebrată Justiţia – zeiţa fecioară proclamată în ode şi sărbătorită de vechii romani.

Acest edificiu nu e acelaşi lucru cu Palatul de justiţie – locul unde, chipurile, se înfăptuieşte un act de justiţie.

Şi asta, după cum se vede, nu e doar un joc de cuvinte.

Cei ce se adăpostesc în umbra coloanelor Palatului Justiţiei o să ne spună mereu că, aşa cum o putem vedea, Justiţia e oarbă şi că, din pricina asta, s-ar putea ca, uneori, să nu „vadă” ce ar trebui, dacă n-ar fi legată la ochi şi să dea greş, înclinând balanţa înspre cel ce nu are dreptate, în vreme ce într-un Palat de justiţie ar trebui să te aştepţi să se înfaptuiască justiţia. Numai că, nu-i aşa, justiţia nu înseamnă neapărat „dreptate” în sensul în care omul din popor o înţelege. E mai… sofisticat, mai „tehnic” – o să ţi se spună atunci când, cu dreptatea în mână, eşti trimis, pur şi simplu la plimbare. Nici Justiţia cea oarbă şi nici cei care, spun ei, o slujesc, n-au văzut bine. Chestie de detaliu, de subtilitate sau, treacă de la noi, de ghinion.

De aceea, se mai întâmplă – şi nu de puţine ori – ca oamenii să „moară cu dreptatea-n mână” chiar acolo unde te-ai aştepta cel mai puţin: pe coridoarele sau în sălile Palatului Justiţiei. Iar ea, de oarbă ce e, să treacă, nepăsătoare, mai departe, apelând dosarul următor.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.