Ziarul electronic al arădenilor

Aproape 500 de cazuri de bullying, semnalate în două luni la Telefonul Copilului

bully1Aproape 500 de cazuri de bullying au fost semnalate la Telefonul Copilului în doar două luni, 87 la sută dintre agresiuni petrecându-se în şcoală, iar 63 la sută fiind de ordin fizic.

Cele aproape 500 de cazuri de bullying au fost înregistrate la Telefonul Copilului, de la sfârşitul lunii februarie, când a fost lansată campania “CN Clubul prieteniei – Fii prietenos, nu răutăcios!”, aproape toate fiind semnalate de către copii şi petrecute în mediul şcolar.

În cadrul campaniei, care are ca obiectiv încurajarea copiilor să vorbească despre experienţele lor, să îi sprijine pe cei hărţuiţi şi să fie prietenoşi cu toţi ceilalţi copii, numărul cazurilor de bullying semnalate a crescut.

Din numărul total de apeluri prin care au fost semnalate situaţii de hărţuire, 55,94 la sută au fost sesizate de băieţi, 41,65 la sută de fete şi doar 2,41 la sută de părinţi.

Peste jumătate dintre băieţii apelanţi sunt preadolescenţi, urmaţi de cei din grupa de vârstă 6 – 9 ani (32,73 la sută) şi adolescenţi (16,19 la sută).

În ceea ce priveşte fetele, cele mai multe dintre cele care au sunat la Telefonul Copilului sunt din grupa de vârstă 6 – 9 ani, 35,75 la sută sunt preadolescente şi 11,11 la sută sunt adolescente.

Majoritatea abuzurilor de tip bullying au avut loc în şcoală (86,70 la sută), 9,17 la sută în spaţiul public şi 4,13 la sută la grădiniţă.

“72,43 la sută dintre copiii preşcolari şi şcolari au discutat cu părinţii despre abuzul de tip bullying manifestat asupra lor, însă doar 21,25 la sută dintre părinţi au ales să intervină. Copiii preadolescenţi şi adolescenţi nu au discutat nici cu părinţii, nici cu o altă persoană înainte de apelul la 116 111. În ceea ce priveşte formele de bullying înregistrate, 63,30 la sută dintre situaţii s-au referit la bullying fizic, 12,85 la sută bullying verbal, 13,30 la sută bullying emoţional şi 10,55 la sută bullying relaţional”, se arată într-un comunicat de presă.

Forma de bullying fizic este asociată, în general, cu băieţii, în timp ce forma de bullying verbal cu fetele, însă cei aproximativ 43 la sută de copii sub 10 ani au sesizat numai cazuri de bullying fizic, ei fiind în imposibilitatea de a exprima sau manifesta celelalte tipuri de bullying.

Cele mai multe astfel de situaţii au fost înregistrate din regiunea Muntenia (22,54 la sută) urmată de Transilvania (18,91 la sută), Moldova (17,51 la sută), Oltenia (14,29 la sută), Bucureşti (9,05 la sută), Banat (3,62 la sută) şi Dobrogea (3,02 la sută).

Cartoon Network şi Asociaţia Telefonul Copilului au lansat, în 26 februarie, o campanie naţională anti-bullying adresată pentru prima dată şi preşcolarilor, prin care se urmăreşte încurajarea copiilor să ia măsuri împotriva violenţei verbale sau fizice, a abuzului emoţional şi a excluderii.

Sub sloganul “Fii prietenos, nu răutăcios!”, campania îşi propune să sensibilizeze şi să încurajeze copiii să ia măsuri împotriva hărţuirii şi agresiunii de orice fel.

În cadrul campaniei a fost lansat şi site-ul www.CartoonNetwork.ro/clubulprieteniei, un spaţiu virtual unde copiii afectaţi direct sau indirect de fenomenul bullying pot beneficia de consiliere din partea unor persoane specializate.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.