America – Felii de tort (III)

Avertisment:

După cum spuneam, textele pe care le voi încredinţa acestui portal au fost scrise (şi publicate) cu mai mult de 10 ani în urmă. De aici şi referirile calendaristice care indică realitatea acelor ani. Faptul că multe din cele scrise atunci au rămas actuale şi acum nu este, întotdeauna, un motiv de satisfacţie.

Silviu Rațiu

Să zbori spre America, ce aventură!

O grămadă de ore suspendat între cer și pământ, apoi o plutire ireală deasupra unui ocean în care zborul tău se oglindeşte ca o alunecare de vis pentru ca să revii, din nou, între cer şi pământul mult visat.

Şi, ca lucrurile să-ţi fie cât mai clare, ultimele modele de Boeing-uri au fost dotate cu miniecrane montate în spătarul scaunului din faţa ta, ecrane pe care se derulează, dacă tocmai asta îţi face plăcere, un program proiectat pe calculator care-ţi arată cu precizie de minute unde te afli şi cum aleargă sub tine, mai întâi Europa, apoi Insulele Britanice, cum ciupeşti niţel din Groenlanda ca să plonjezi în Oceanul Atlantic şi apoi țărmul crestat al Canadei, sus de tot, în Nordul zgribulit de vânturi îngheţate, Marile Lacuri şi în sfârşit, ca o izbăvire, luminile ori, după caz, strălucirile diurne ale unui New York niciodată adormit.

Progrămelul acesta, ca un desen animat, este atât de deştept că îţi spune şi cu ce viteză zboară maşinăria, ce temperatură e în locul unde tocmai te afli, dar şi ce temperatură e la sol, acolo unde tocmai urmează să aterizezi, cât ai parcurs de când te-ai înălţat în aer şi cât mai ai până la destinaţie – în kilometri şi în mile -, ce vreme e pe acolo şi cât arată ora locală.

Toate astea, depotrivă, în grade Celsius, dar şi în grade Farenheit, ca să nu se supere nimeni.

Şi mai e de spus că progrămelul acesta e alternativa la vreo 7-8 programe de televiziune pe care le poţi alege doar apăsând pe un butonaş amplasat pe una dintre cotierele scaunului în care stai ori, dacă vrei, jucându-te cu remotul pe care-l desprizi tot din cotieră: progame cu filme artistice, documentare, ce vrei să vezi, ca să-ţi treacă timpul mai uşor  (dar despre asta şi altele din avion, puţin mai la vale).

Odată îmbarcat în ceea ce poeţii numeau „pasărea de oţel“, un capitol extrem de important al aventurii tale se va fi sfârşit, iar altul, cel  puţin la fel de important, abia începe.

De sfârşit s-au sfârşit emoţiile cu viza, alergătura sau telefoanele cu agenţiile de bilete, scotocitul prin buzunar după mărunţişul pe care ţi-l mai cere fata frumoasă de la ghişeu pentru te miri ce taxe neprevăzute, calculele şi tevatura pentru un bilet mai ieftin şi la o companie cât mai serioasă şi nu în ultimul rând, iarăşi emoţii şi înfrigurare cu împachetatul, dar asta e deja foarte aproape de clipa când uşa se închide în urma ta şi parfumul depărtărilor îţi umple plămânii cu o senzaţie unică, inconfundabilă.

Dintotdeauna, când se deşteaptă, călătorul din mine mă face să văd lucrurile într-o lumină despre care ştiu că îmi va aduce ceva ce n–am mai trăit până atunci, o experienţă despre care nimeni nu-mi poate vorbi suficient de convingător ca să mă facă să renunţ la ea.

Ori, o reconfirmare a unor lucruri pe care călătoriile anterioare mi-au permis să le savurez. Nu am să plec niciodată într-un loc unde nu m-am simţit bine, iar când spun asta mă refer la faptul că standardul meu minimal este foarte simplu: nu-mi doresc nici mai mult nici mai puţin decât să fiu tratat în limitele demnităţii mele.

Dar ce lucru mare e să fii tratat aşa, numai cei ce au apucat să iasă în lumea civilizată vor şti s-o spună. Şi cât de puţin poate costa, Doamne, cât de puţin!?

Bagaje, pachete, cadouri, suveniruri?!  Desigur, contează şi ele, mai cu seamă dacă e să mă gândesc cât poate costa chiar şi 100 de grame peste greutatea admisă de fiecare companie (e bine să întrebaţi când cumpăraţi biletul care e norma companiei, atât pentru bagajele pe care le va înghiţi cala imensă a mastodontului, cât şi despre cele pe care le veţi putea lua la bord; nu de alta dar aş putea să vă spun câteva istorii, hazlii şi nu prea, pe tema asta).

Dar, când e să mă gândesc la clipele de dinainte decolării, totul se estompează şi rămâne doar un neastâmpăr imposibil de stăpânit. Haide odată flăcăule, deschide aripile păsării tale şi-avântă-ne spre înălţimi!

Mi-au mai spus-o şi alţii înainte, acum o ştiu şi eu: e foarte bine să ai grijă la alegerea datei când vei călători spre America.

În primul rând – amănunt deloc de neglijat – din cauză de preţuri. Ale biletelor, fireşte! Toate companiile aeriene care se respectă, au o politică simplă şi extrem de clară în ce priveşte evoluţia de peste an a preţului biletelor.

Asta înseamnă foarte sec următoarele: nu există nimic bătut în cuie! Nu sunt preţuri fixate pentru o veşnicie!

Vrei să zbori în acele perioade ale anului care sunt considerate „vârf de sezon”, pregăteşte-te să scoţi din buzunar o mică avere. Vrei să zbori cu bani puţini, dar cu acelaşi grad de confort!? Atunci faci bine şi-ţi alegi să zbori în „extrasezon”.

Adică în lunile de primăvară sau în cele de toamnă. Nu vei zbura în nici un caz în perioada vacanţei de vară sau, Doamne fereşte, în perioada Crăciunului.

Întreaga Americă e într-un du-te vino nebunesc în preajma Crãciunului. Bunînţeles, cu avionul! Mame şi taţi la copii, copii şi nepoţii la părinţi sau la bunici, fraţi la surori sau simpli prieteni, foşti colegi de şcoală sau de armată, studenţi bucurându-se de o lungă vacanţă de iarnă, aeroporturi ca nişte stupi de albine, cârduri nesfârşite de avioane brăzdând cerul – parcă numărul lor, şi aşa impresionant, se dublează în această perioadă a anului – şi, ei bine, bilete la preţuri pipărate.

Ai fi tentat să zici, asta pentru cei ca noi, cu punga subţire. Dar şi pentru mulţi dintre ei, nu vă temeţi. Doar că la ei, nu ştiu cum se face că a petrece Crăciunul şi Anul Nou alături de cineva drag e mult mai important decât preţul, chiar aşa, pipărat, al unui bilet de avion.

(Am auzit că anul trecut, după acel septembrie însângerat – vorbim de anul 2001, fireşte -, Crăciunul a fost un prim prilej pentru ca americanii să demonstreze – dacă mai era nevoie – că au un sentiment al solidarităţii cum bine ar fi să-l aibă şi alţii, cum bine ar fi să-l avem şi noi. Şi că, după câteva luni de la clipele acelei tragedii atât de greu de uitat, aeroporturile lor au strălucit din nou, fremătând de viaţă. Ca şi cum nimic din ceea ce a însemnat atacul iraţional care a întors în mod irevocabil o pagină a istoriei omenirii nu s-ar fi întâmplat. Sau poate tocmai pentru ca pagina aceea să nu însemne doar lacrimi de doliu, ci şi lacrimile regăsirii în lumina Crăciunului. Şi asta chiar dacă bieletele au fost, la fel ca şi-n alţi ani, pipărate. Semnalul s-a vrut, şi din această perspectivă, clar: voi, cei ce aţi crezut că am putea şovăi, uitaţi. America nu poate fi îngenunchiată chiar aşa uşor!).

Ca să nu mai vorbim că pentru a obţine un bilet la preţ avantajos sunt şi alte soluţii. Cum ar fi, de pildă, să-ţi faci o rezervare cu mult înainte de data zborului sau să stabileşti un interval cât mai mare între data când mergi într-acolo şi data când te întorci.

Nu-i vorbă, asta nu-i greu pentru noi, că doar nu ai să stai doar câteva zile dacă tot ai pornit  într-o aşa aventură. Nemaivorbind că, de regulă, nu te lasă cei la care te duci să pleci într-o grabă.

Acuma mai e de spus că, indiferent când vei pleca şi cât vei fi plătit pentru bilet, bucuria pe care o resimţi atunci când te aşezi comod în scaun, îţi legi centura de siguranţă şi-ti potriveşti spătarul ca să-ţi fie bine nu o egalează nici un alt sentiment.

Se cheamă că ai trecut de controlul bagajelor, că fata de la ghișeul companiei ţi-a înmânat tichetele de îmbarcare şi ţi-a urat – în felul ei absolut fantastic, mereu acelaşi, dar niciodată la fel -, o călătorie plăcută, se cheamă că poliţistul de la controlul paşapoartelor ţi-a dat, şi el, OK –ul, că ai trecut de security-check-ul riguros, dar executat cu zâmbetul pe buze, în modul cel mai politicos (chiar şi atunci când eşti poftit să te descalţi şi ţi se verifică amănunţit încălțămintea) şi că de acum poţi spune liniştit „Hello America, here I come!”.

Şi vocea plăcută a comandantului aeronavei, dându-ţi de ştire că în câteva minute veţi decola.

Publicat în săptămânalul Occident Nr.34, 18 Octombrie 2002, Arad, România.

comentarii