Ingrediente:
două căni făină
o cană apă minerală
o cană zahăr
o jumătate de cană ulei
o păstaie de vanilie
o lingură cu pudră de anason
o linguriță cu praf de copt
două linguri cu cacao
300 gr. rahat
Mod de preparare:
Se mixează zahărul cu uleiul până se dizolvă. Se adaugă apa minerală. Făina împreună cu praful de copt și pudra de anason se cern şi se adaugă peste.
Se mixează în continuare până când se obține o compoziție cremoasă în care se adaugă miezul unei păstăi de vanilie. Se scoate un sfert din compoziția obținută și se omogenizează cu cacaoa.
Într-o tavă se alternează jumătate din compoziția de chec cu vanilie, rahat tăiat cuburi și compoziția de chec cu cacao. În cuptorul preîncălzit se coace checul la 110 grade, în ultimele 5 minute mărind temperatura la 180.
Se face testul cu scobitoarea după aproximativ o oră. Dacă este copt, se scoate din cuptor şi se lasă la răcit.
sursa: bucataras.ro
