Șezătoarea are loc de obicei la sate și este o adunare de femei, bărbați și copii, unde fiecare are ceva de lucru, dar, pe lângă muncă, se cântă, se povestește și se glumește.
La Șepreuș
Șezătorile aveau loc la Șepreuș din postul Crăciunului până în Câșlegi, lunea, miercurea și joia și ele se țineau la câte o casă.
Odinioară, aproape pe fiecare uliță se făcea șezătoare la cineva. La o casă se adunau câte 10 – 15-16 fete, verișoare, prietene, vecine. O asemenea casă de șezătoare a fost la „A Nușchii”.
Cele mai multe au fost șezători de tors, depănat, cusut. Fetele aduceau pe rând petrol pentru lampă.
La șezători veneau și feciorii. Furau fusul sau acul de cipcă al fetelor și acestea „ca să-l scoată” de la fecior trebuia să îl sărute. De asemenea, era obiceiul să se joace „D‘a fântânuța”. Un fecior stătea pe scaun și zicea că a căzut în fântână și numea o fată care să vină să-l scoată. Aceasta îl săruta și rămânea în locul lui, iar jocul continua.
Din când în când, gazda cășii, care nu stătea cu tinerii, venea să facă ordine. Obiceiul era ca atunci când pleca de la șezătoare un fecior, să-l petreacă o fată. Ea zicea că „iese după el”.
Șezători de tors făceau și femeile măritate. În timpul războiului ele stăteau la șterț (un pahar în care se punea ulei de floarea soarelui și o feștilă, care era aprinsă și ardea) și lucrau până noaptea târziu.
La Covăsînț
Între cele două războaie, toamna, după ce se culegeau viile şi fiebea vinul, în comună, seara, se ţineau şezători, la stradă.
Femeile tinere şi fetele cu furcile în brâu se adunau şi torceau cânepa sau lâna la lumina lunii.
Feciorii veneau şi ei să le ţinăde urât. Făceau glume, cântau şi jucau.
La Birchiș
Șezătoarea, obicei vechi, frecvent întâlnit în localitățile comunei Birchiș, desigur, cu mulți ani în urmă, era un prilej prin care fetele și feciorii, nevestele și bărbații își etalau calitățile specifice țăranului român: hărnicia, priceperea, frumusețea portului popular.
Astfel, la șezătoare, femeile țeseau covoare, coseau „spăcele” (cămăși), torceau fire de lână pentru confecționarea costumelor populare, iar bărbații le ajutau adunând firele de lână pe „vârtelniță”, împletind coșuri de nuiele, desfăcând porumbul pentru animale.
La șezătoare se spuneau și strigături diverse.
Nevestelor leneșe:
„Frunză verde de cireș
Are badea opt cămeși
Două rupte, patru sparte
Două nu se țin de spate.
Una-i ruptă, nu-i cârpită
Că nu-i ața răsucită
Că muierea doarme-n pat
Cu fuior nemelițat“.
Fetelor leneșe:
„La fata cea lăudată
Joacă puricii pă vatră
Și șoarecii pă cuptor
Broaștele pă râșchitor.
Mă mână mama la pânză
Mă suii în pod la brânză
Mama crede că eu țes
Eu cu brânză tot mă-ndes.
Astă fată să mărită
Și nu știe face pită
C-o făcut odată opt
Și nici una nu s-o copt.
Asta-i fată de mărit,
Pețitorii i-or venit,
Caută-n ladă nu-i nimic,
Numa’ șolu cu albele
Și unu cu rumenele
Și gunoiu lângă ele“.
surse:
Rodica Colta, Doru Sinaci, Monografia comunei Șepreuș, Editura Mirador 2012
Domnica Florescu, Birchiș – schiță monigrafică, Editura Mirador 2008
Rodica Colta, Doru Sinaci, Natalia Tomi, Monografia comunei Covăsînț, Editura Mirador 2012
