M-am deșteptat aproape în zori și-am început să aud șuvoi de gânduri:
„M-am săturat de România!” – zicea cineva cu niște ani în urmă.
Te poți sătura de orice – și de bine și de rău – dar să nu se saturi de țara unde mama te-a purtat în pântec și sub cerul căreia ai văzut, prima dată, lumina zilei.
„Aș fugi unde mi-arată ochii, numai să scap de-aici!” – zic, tot mai des, sumedenie de ei.
Să fugi oriunde și oricând, numai de țara ta să nu fugi. Și de n-o poți lua cu tine – căci nu poți – fugi, dar ai grijă să te întorci mereu la Ea.
„Nu mai suport să stau aici!”
Gândește-te că nici cei de dinaintea ta n-ar fi suportat să mai stea. Unde-ai fi tu acum? Dacă ai fi…
„Să nu mai aud de țara asta” – zic unii pe cine știe unde or fi fiind.
Și de ar fi să-ți îndeși urechile cu dopuri de ceară, atunci când țara unde te-ai născut te strigă, fii sigur, vei auzi. Cu inima vei auzi și-o să te doară.
Sunt atât de singur acolo unde am ajuns fugind, că numai eu îmi aud singurătatea.
Ba, te-aude pământul din care te-ai smuls. Și plânge. Plânge de dorul tău.
„Am să mă rup de-aici, orice ar fi!“
Nu ai să poți, căci dacă-ți smulgi rădăcinile, ai să mori. Pleacă lasă și ușa încuiată, dar cheile pune-le sub covor, să știi unde le găsești când te vei întoarce.
Ne putem plânge de ea, câteodată ne putem simți încorsetați și apăsați, putem zice că e săracă și că-i murdară, că-s prea multe rele adunate la un loc pe-aici și că drepatatea, bunăstarea, fericirea, parc-ar fi plecat să-i bucure pe alții.
Doamne, câte nu putem zice de Ea. De țara aceasta numită România!
Iar ea, sărmana, ne suportă. Și ne poartă. Și ne ocrotește, oriunde am fi și orice i-am face. Și ne mai și cheamă.
Dragoste mare, Țara în care am văzut lumina zilei!
Draga de ea, România!
La mulți ani, frumoasa mea!
Silviu Rațiu
1 Decembrie, 2018
