O explozie urmată de un incendiu s-a produs, duminică dimineaţa, într-un bloc din comuna arădeană Vladimirescu, în urma căreia o persoană a ajuns la spital.
Explozia s-a produs într-un bloc cu două etaje din comuna Vladimirescu, învecinată cu municipiul Arad, iar proprietarul a fost rănit şi transportat la spital.
Purătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, a declarat că explozia a fost provocată, fiind folosită o butelie cu gaz, iar deflagraţia a fost urmată de un incendiu.
„Explozia a fost provocată în mod intenţionat de către proprietarul unuia din cele două apartamente de la parterul blocului. A fost o singura victima care a fost transportată la spital. Apartamentul său a fost deteriorat în totalitate, iar alte două apartamente au ferestre sparte. Toţi locatarii blocului s-au autoevacuat”, a precizat Pleşca.
Incendiul a fost stins în aproximativ 30 minute, iar pompierii au stabilit cauza ca fiind „folosirea cu intenţie a surselor de aprindere în vederea producerii incendiului“.
Poliţiştii au început cercetări pentru infracţiunea de distrugere, iar proprietarul locuinţei urmează să fie audiat.
Conform unor vecini, bărbatul, în vârstă de 60 de ani, era violent și își bătea adesea soția. Din acest motiv, femeia fugise de acasă. Supărat că a rămas singur, bărbatul s-a hotărât să arunce apartamentul în aer.
foto: ISU Arad