Cei care vor să descopere orașul dar nu au decât puțin timp la dispoziție trebuie să își facă un program ceva mai riguros.
Primaria este locul oficial de unde se pot lua o mulțime de informații și recomandări. Conform acestora, cel mai bine este să se înceapă vizita în Prater, mai precis cu o călătorie în cel mai înalt carusel din lume, care se afla în Wurstelprater, lângă Riesenrad (Roata uriașă) și Geisterbahn (Trenul fantomă). La 117 metri altitudine, vizitatorului I se deschide o panoramă deosebită a orașului.
De altfel, în Prater mai sunt și Riesenrad (Roata Uriașă), Blumenrad (Roata Florilor) sau pentru cei care vor mai multă acțiune, Wildalpenbahn (trenulețul sălbatic alpin).
Ajuns din nou la sol se poate face o călătorie cu mijloacele de transport în comun spre centrul orașului. Chiar dacă metroul este cel mai rapid mijloc de deplasare, din tramvai, numit de vienezi „Bim”, se poate vedea prin ferestre Viena de aproape.
Înainte de a intra într-o cafenea pentru a servi delicioasa cafea vieneză, se poate vizita un muzeu cum ar fi de exemplu, Wien Museeum (Muzeul vienez) unde se pot afla nu numai o mulțime de lucruri despre istoria orașului, de la origini până în prezent, ci se pot vedea și expoziții de actualitate.
Alte muzee în centru: Albertina, Belvedere, Muzeul de Istoria naturii, Muzeul de artă etc.
Confortabil este popasul pe un fotoliu uriaș, denumit de vienezi, Enzi, în Museeumsquartier (cartierul de muzee) unde turstul se poate odihni în liniște, chiar în mijlocul orașului.
De aici se poate face o plimbare pe Mariahilfer Straße, care a devenit zonă pietonală, stradă renumită pentru multitudinea de magazinelor și a posibilităților de shopping.
La lăsatul întunericului, se poate face o vizită în Piața Primăriei (Rathausplatz), unde până la sfârșitul lui august are loc Festivalul filmului, și, gratuit, pot să fie vizionate nu numai proiecții din opere, balet, jazz sau muzică pop pe un ecran uriaș, dar se pot și gusta produse și preparate din gastronomia internațională.
Pentru cei sportivi este recomandată o tură de alergat în Prater sau o baie în „Alte Donau”.
Cele mai vizitate obiective turistice din Viena alese de turiști sunt în ordinea preferințelor: Stephansdom, Schloss Schönbrunn, Hofburg, Belvedere, Prater, Naschmarkt, Rathaus, Museumsquartier, Hundertwasser-Haus, Tiergarten Schönbrunn, Tiergarten Schönbrunn, Karlskirche, Kahlenberg, Donauturm, Mariahilfer Straße, Café Hawelka, Stadtpark, Café Central, Albertina, Zentralfriedhof, Haus des Meere, Strudlhofstiege.
text: Rodica Roșca