Monografii: Primii turişti la Moneasa şi normele impuse
Un alt raport al pretorului cezaro-crăiesc al plasei Buteni către împuternicitul cezaro-crăiesc al comitatului Arad, privind înaintarea listelor cu străinii care au vizitat staţiunea Moneasa, consemnează că evidenţe asemănătoare au fost trimise şi la Poliţia cezaro-crăiască din Viena şi la împuternicitul cezaro-crăiesc din Arad. În anul 1854, luna iunie, trei persoane au vizitat băile Moneasa. Ele erau venite din Batanya, Arad şi Lököshaza. Fiecare vizitator a fost însoţit de un servitor. În luna iulie, numărul vizitatorilor a crescut, atingând cifra de 28. Ei erau însoţiţi de 16 servitori. Aceştia au venit din Arad, Ghioroc, Batanya, Lökösháza, Seghedin, Zărand, Sebiş, Kikinda…