Ziarul electronic al arădenilor

Tag: blejnar

UPDATE Sorin Blejnar, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru trafic de influenţă

UPDATE Sorin Blejnar, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru trafic de influenţă

Actualitati
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv, marţi, pe fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, arădeanul Sorin Blejnar, la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Iniţial, Blejnar a fost condamnat la 6 ani închisoare de Tribunalul Bucureşti, în octombrie 2018, însă Curtea de Apel Bucureşti i-a redus pedeapsa la 5 ani închisoare. Pe de altă parte, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia instanţei de fond privind confiscarea sumei de 12.513.894 lei de la Blejnar şi menţinerea sechestrului pe averea acestuia până la concurenţa acestei sume. Sorin Blejnar a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti în decembrie 2016, fiind acuzat că, în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la n
Sorin Blejnar, achitat în dosarul „Motorina“

Sorin Blejnar, achitat în dosarul „Motorina“

Actualitati
Judecătorii Instanţei supreme au redus semnificativ pedepsele din dosarul „Motorina“ şi l-au achitat pe fostul şef al ANAF, arădeanul Sorin Blejnar, însă Radu Nemeş a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare. Fostul preşedinte ANAF Sorin Blejnar a fost achitat, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul „Motorina“ după ce în primă instanţă el fusese condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Decizia de luni este definitivă. Potrivit deciziei, instanţa l-a achitat Sorin Blejnar pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală şi pentru fapta de constituire a unui grup infracţional organizat (în forma sprijinirii). Totodată, a fost achitată definitiv şi Diana Marina Nemeş pentru constituire a unui grup infracţional organizat (în forma constituiri
Sorin Blejnar, condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă

Sorin Blejnar, condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă

Actualitati
Magistraţii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat, joi, pe fostul şef ANAF, arădeanul Sorin Blejnar, la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost cercetat pentru trafic de influenţă, decizia nefiind definitivă. Judecătorii au menţinut şi controlul judiciar şi au dispus sechestru pe bunurile lui Blejnar. udecătorii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat pe Sorin Blejnar la 6 ani de închisoare. Totodată, instanţa a menţinut pentru acesta controlul judiciar şi au dispus sechestru pe bunurile fostului şef ANAF până la concurenţa sumei de 12.513.894 lei. Decizia poate fi contestată. Sorin Blejnar, fostul şef ANAF, a fost trimis în judecată de către DNA Ploieşti, în anul 2016, sub acuzaţia de trafic de influenţă. Potrivit procurorilor, „ în cursul anului 2011, în contextul in
Sorin Blejnar a fost achitat în dosarul „Motorina“

Sorin Blejnar a fost achitat în dosarul „Motorina“

Actualitati
Fostul preşedinte al ANAF, arădeanul Sorin Blejnar, a fost achitat în dosarul „Motorina”, în care a fost trimis în judecată alături de alte 22 de persoane fizice şi juridice, sub acuzaţia de constituire de grup infracţiona organizat. Judecătorii Tribunalului Braşov l-au achitat pe Sorin Blejnar pentru infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional şi evaziune fiscală în tranzacţii cu produse petroliere, în urma cărora ar fi fost creat un prejudiciu de peste 21 de milioane de lei la bugetul de stat. Decizia pronunţată în dosarul cunoscut sub denumirea „Motorina” nu este defintiviă, Tribunalul Braşov fiind instanţă de fond în acest proces. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Braşov în septembrie 2012, iar alături de Blejnar au fost trimise în judecată 22 de persoane fi

Sorin Blejnar, eliberat din arest

Actualitati
Fostul şef ANAF, arădeanul Sorin Blejnar, a fost eliberat din arest, în urma unei decizii luate, joi, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. Judecătorii au decis înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a controlului judiciar. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins, joi, contestaţia procurorilor DNA la decizia Tribunalului Bucureşti care a admis în data de 21 aprilie ca Sorin Blejnar să fie cercetat sub control judiciar. Fostul şef ANAF se afla de şase luni în arest preventiv, în Penitenciarul Rahova. Tribunalul Prahova a decis, pe 8 noiembrie 2016, arestarea preventivă a fostului preşedinte al ANAF, Sorin Blejnar, în dosarul în care acesta este acuzat că, în calitate de şef al instituţiei, ar fi primit peste 13 milioane de lei, alături de alte persoane, pentru exercita

Sorin Blejnar rămâne încă 30 de zile în arest preventiv

Actualitati
Fostul şef al ANAF, arădeanul, Sorin Blejnar rămâne încă 30 de zile în arest preventiv, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a respins definitiv cererea de înlocuire a măsurii cu controlul judiciar, în dosarul în care este judecat pentru trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, în 2011, în favoarea firmei Romsys, pentru ca aceasta să câştige contracte cu ANAF, primind în schimb 20% din valoarea acestora, respectiv aproape 13 milioane de lei. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis astfel contestaţia procurorilor DNA, formulată după ce, în 2 martie, Tribunalul Capitalei dispusese ca Sorin Blejnar să fie eliberat din arest şi cercetat sub control judiciar. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, astfel că Sorin Blejnar rămâne încă 30 de zile în arest preventiv. Fostul

Sorin Blejnar a fost trimis în judecată

Actualitati
Fostul șef al ANAF, arădeanul Sorin Blejnar, acuzat de procurorii DNA de trafic de influenţă în dosarul în care ar fi primit aproximativ 13 milioane de lei mită, a fost trimis în judecată. Potrivit procurorilor, „în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul Blejnar Sorin, în calitatea mai sus menţionată, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective. Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma om

Sorin Blejnar, în arest de Crăciun și Revelion

Actualitati
Fostul șef al ANAF, arădeanul Sorin Blejnar, va rămâne în arest preventiv până în luna ianuarie a anului viitor în dosarul în care este urmărit penal pentru trafic de influență de procurorii DNA Ploiești, decizia fiind definitivă. Potrivit reprezentanților Curții de Apel Ploiești, magistrații acestei instanțe au respins, miercuri, ca nefondată, contestația formulată de Blejnar împotriva deciziei Tribunalului Prahova care a dispus, în 29 noiembrie, prelungirea arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 8 decembrie până la data de 6 ianuarie 2017 inclusiv. Decizia Curții de Apel Ploiești este definitivă. Potrivit DNA, Blejnar este suspectat că a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contract

Arestul preventiv pentru Sorin Blejnar, prelungit cu 30 de zile

Actualitati
Arestul preventiv pentru fostul şef al ANAF, arădeanul Sorin Blejnar, a fost prelungit cu încă 30 de zile, în dosarul de trafic de influenţă. Tribunalul Prahova a judecat, marţi, prelungirea arestului preventiv în cazul lui Sorin Blejnar, acuzat că, în calitate de şef al instituţiei, ar fi primit peste 13 milioane de lei, alături de alte persoane, pentru exercitarea influenţei asupra unor subalterni. „S-a dispus prelungirea arestării preventive de la data de 8.12.2016 până la data de 06.01.2017, inclusiv”, arată Tribunalul Prahova. Decizia nu este definitivă. Tribunalul Prahova a decis în 8 noiembrie, arestarea preventivă a fostului preşedinte al ANAF, Sorin Blejnar, în dosarul în care acesta este acuzat că, în calitate de şef al instituţiei, ar fi primit peste 13 milioane de lei, alătu

Sorin Blejnar, cercetat pentru trafic de influenţă, a fost arestat

Actualitati
UPDATE Fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, marţi seară, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, în 2011, în favoarea unei firme pentru ca aceasta să câştige contracte cu ANAF. Blejnar este suspectat că a primit 20% din valoarea acestora, respectiv peste 13 milioane de lei. *** Fostul şef al ANAF, arădeanul Sorin Blejnar, este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi primit 10 milioane de lei mită pentru a interveni în favoarea unei firme. Fostul şef al ANAF este suspectat că a primit 10 milioane de lei mită pentru a interveni în favoarea unei firme. Sorin Blejnar a fost adus în jurul orei 8.30 la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti, el fiind flancat de doi ofiţeri de poliţie judic