Ziarul electronic al arădenilor

Tag: armata

Proiect: Cei care fac donaţii pentru Armată pot primi grade militare

Social - Economic
Mai mulţi parlamentari au iniţiat un proiect potrivit căruia cetăţenii români pot să facă donaţii la MApN pentru dotări, iar în schimb pot să primească compensaţii, inclusiv grade militare, chiar şi cel de general, vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul Mircea Duşa nefiind de acord cu propunerea. Propunerea legislativă pentru "crearea şi desfăşurarea unui mecanism de donaţii benevole private, care să colecteze fonduri utilizabile exclusive în dotarea logistică a MApN", semnată de 32 de deputaţi şi senatori, se află în consultare publică la Camera Deputaţilor. Conform proiectului, fondurile vizate se vor obţine prin donaţii publice directe, fiind vărsate de către persoanele fizice într-un cont al Trezoreriei sau în alte conturi dedicate, alocate publicului de către societăţi de microfin

Elefanţii din Africa de Sud sunt antrenaţi de armata americană să găsească explozibili.

Stiati ca
Elefanţii din Africa de Sud sunt antrenaţi să detecteze, cu ajutorul mirosului, un simţ foarte dezvoltat la aceste mamifere, explozibilii şi braconierii din regiune. Proiectul, susţinut de divizia de cercetare a Armatei americane, a fost inspirat de elefanţii din Angola care au fost observaţi în timp ce îşi foloseau trompele pentru a evita minele rămase în urma unor decenii de război civil. În timpul exerciţiilor, un elefant în vârstă de 17 ani pe nume Chishuru, a fost plimbat pe lângă un şir de găleţi, una dintre acestea având miros de dinamită. Elefantul a fost dresat să le adulmece pe fiecare, iar atunci când ajunge în dreptul găleţii cu urme de TNT, să ridice un picior. citiţi mai multe pe descopera.ro

Piloţii din armata elveţiană nu pot atinge viteza sunetului în timpul antrenamentelor.

Stiati ca
Din cauza dimensiunii reduse a ţării (41.290 kilometri pătraţi), ar fi imposibil ca aceste avioane să nu intre în spaţiul aerian al altor ţări dacă ar zbura la astfel de viteze. În ceea ce priveştele aeronavele supersonice, Elveţia are un acord cu Franţa prin care i se permite să intre în spaţiul aerian francez pentru a putea atinge astfel de viteze. sursa: mediafax.ro