Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Proiect: Cei care fac donaţii pentru Armată pot primi grade militare

militariMai mulţi parlamentari au iniţiat un proiect potrivit căruia cetăţenii români pot să facă donaţii la MApN pentru dotări, iar în schimb pot să primească compensaţii, inclusiv grade militare, chiar şi cel de general, vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul Mircea Duşa nefiind de acord cu propunerea.

Propunerea legislativă pentru “crearea şi desfăşurarea unui mecanism de donaţii benevole private, care să colecteze fonduri utilizabile exclusive în dotarea logistică a MApN”, semnată de 32 de deputaţi şi senatori, se află în consultare publică la Camera Deputaţilor.

Conform proiectului, fondurile vizate se vor obţine prin donaţii publice directe, fiind vărsate de către persoanele fizice într-un cont al Trezoreriei sau în alte conturi dedicate, alocate publicului de către societăţi de microfinanţare – crowdfunding.

“Fondurile atrase şi colectate în aceste conturi dedicate vor fi utilizate exclusiv în activitatea de dotare logistică a MApN cu tehnică de luptă şi muniţia aferentă noi, moderne, performante”, propun iniţiatorii.

În anexele la proiectul de lege sunt stabilite şi o serie de “beneficii pentru donatorii privaţi”.

Astfel, pentru o sumă mai mică sau egală cu 100 de euro, la o singură donaţie sau cumulat anual, sunt prevăzute: deductibilitate pentru sumele donate, reducere de 1% din toate impozitele datorate statului pe anul respectiv, promovare (publicare) benevolă a fiecărui donator într-o listă naţională a donatorilor pe acest proiect, oferirea unei diplome ce are înscrisă suma donată.

Pentru o sumă între 100 şi 1.000 de euro, la o singură donaţie sau cumulat anual, iniţiatorii propun: deductibilitate pentru sumele donate, reducere de 2% din toate impozitele datorate statului pe anul respectiv, promovare (publicare) benevolă a fiecărui donator într-o listă naţională a donatorilor pe acest proiect, invitare de participare ca oaspete la toate manifestările şi sărbătorile publice ale MApN, oferirea unei diplome ce are înscrisă suma donată şi a unei distincţii publice militare.

În cazul celor care donează între 1000 şi 5.000 de euro, dar cu obligaţia donării anuale, în acelaşi cuantum, timp de cinci ani, este prevăzută, în plus, oferirea gradului MApN de subofiţer în rezervă.

Celelalte beneficii menţionate anterior sunt valabile şi în acest caz, cu diferenţa că reducerea din impozite propusă este de 4%.

Pentru donaţiile între 5.000 şi 10.000 de euro, timp de şapte ani, este propus ca la sfârşitul intervalului să fie oferit gradul MApN de ofiţer inferior în rezervă.

Dacă donaţiile sunt între 10.000 şi 50.000 de euro, timp de nouă ani, se propune oferirea gradului de ofiţer superior în rezervă.

Dacă donaţiile sunt de cel puţin sau mai mult de 50.000 de euro, anual, pe o durată de cel puţin 12 ani, se propune oferirea gradului MApN de general în rezervă.

Pentru ultimele trei categorii de donatori, mai sunt propuse şi: deductibilitate pentru sumele donate, reducere de 8% din toate impozitele datorate statului pe anul respectiv, promovare (publicare) benevolă a fiecărui donator într-o listă naţională a donatorilor pe acest proiect, invitare de participare ca oaspete la toate manifestările şi sărbătorile publice ale MApN, oferirea unei diplome ce are înscrisă suma donată, a unei distincţii publice militare şi a unei medalii publice de stat.

Vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul Apărării Mircea Duşă au declarat, luni, că nu sunt de acord cu proiectul prin care cetăţenii care fac donaţii pentru armată să primească, în schimb, grade militare.

Întrebat în legătură cu proiectul potrivit căruia cetăţenii români pot să facă donaţii la MApN pentru dotări, dar în schimb pot să primească compensaţii, inclusiv grade militare, chiar şi cel de general, Oprea a spus că nu este de acord ca cei care fac donaţii să primească grade militare, dar este un lucru bun ca oricine să poată ajuta Armata.

sursa: Mediafax

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.