Ziarul electronic al arădenilor

Scurte

Săptămâna trecută, „șefii” de la București au aruncat fumigena cu obligația pe care ar avea-o autoritățile locale privind dezinfectarea casei scărilor – măcar – la blocurile de locuințe.

Foarte bine – am zis – că omul de rând nu are nici o șansă să găsească materiale de dezinfectat și de ar vrea să facă el treaba! Dar așa, că vine „de sus”…

Toate bune și frumoase, dar uite că, zilele au trecut – și nu-s puține, dacă ne gândim la cât de gravă este problema – dar, la nivel local, Primăria, vorba cântecului, tace. Să sperăm că, tot vorba cântecului, primarul nostru… nu zace! Ar fi, totuși, interesant să știm, de ce întârzie declanșarea unei operațiuni cu un impact indiscutabil asupra situației unei părți importante din populația orașului.

  • În cursul zilei de luni, 6 aprilie, am avut parte de încă o confirmare – dacă mai aveam nevoie – despre cât de adevărată e zicala aceea cu prostul, care nu e prost destul dacă…

Se făcea că un băiat, pe numele lui Sergiu Bîlcea, s-a trezit vorbind singur și, uite-așa, a ieșit el în eter cu știrea precum că, începând cu următoarea zi, și în Arad ar fi devenit obligatorie purtarea măștii de protecție. Și, ca să nu ni se pară că e de joacă, feciorul a ținut morțiș să precizeze că a făcut sus-zisa declarație în calitatea lui de președinte al unei structuri care strălucește ca lumina soarelui, dar care e, de fapt, inexistentă! Fudulia, bat-o vina!

Că, la foarte scurt timp, domnul prefect de Arad – felicitări punctuale, până una alta – i-a dat, discret, peste gură și l-a pus la punct, e, nu-i așa, gogoașa pe tort!

  • Președintele reales al României se încăpățânează să rămână un fel de „cavaler al tristei figuri”.

Cu o perseverență demnă de cauze mai nobile, domnia sa iese în media numai ca să ne bage în cap că e groasă rău și că noi, pe cât suntem de răi, ne merităm soarta. Cum – necum, dacă te uiți la fața lui, observi că, orice ar face românii, dumnealui nu-i place. Nicidecum! În orice caz, nu așa cum i-a plăcut când i-a uns pe liberali ca să-nceapă nebunia cu anticipate – neanticipate iar acum toate aiurelile legate de virusul căruia, nu știu cum, prin alte țări – unele aflate prin vecini – oamenii de acolo i-au dat de capăt. Într-atât că, deși au intrat „în joc” mai târziu ca noi, la ei au început, deja, să mai destrângă cureaua. Ăst timp, dumnealui, încruntatul de serviciu, ne pune degetul în piept și ne gratulează cu un „arest la domiciliu” prelungit, se pare, încă o lună.

  • Tot mai multe județe se-ngrămădesc să oblige oamenii să poarte măști. De orice fel, numai „măști” să fie.

Toate ca toate, numai că, ce să vezi, același personaj care se dă, acum, de ceasul morții cu purtarea măștii – l-am numit pe Raed Arafat – țipa, în urmă cu nici o săptămână, că-s proști ăia care o poartă, că nu e nevoie de ea, că stricăm orzul pe gâște! Și-i mai țineau isonul și alți corifei mioritici de genul Streinu – Cercel, doctor, dar și, ce să vezi, unul Nelu Tătaru, vremelnic ministru…

Apoi, eu înțeleg să mă obligi să fac ceva ce, în mod firesc, natural, poate fi făcut. Dar când masca pe care tu, guvern, mă obligi să o port, pur și simplu nu se găsește, nu cumva mă pui în situația de a nu putea, în mod obiectiv,s ă îndeplinesc ordinul tău.

Iar dacă lucrurile stau așa, nu cumva ajungem la concluzia că ne aflăm într-o imposibilitate forțată care, ei bine, e, de când lumea, un caz de absolvire de răspundere. Chiar și în situații de urgență… Bla-bla-ul cu fulare, baticuri și alte jucării care, chipurile ar fi la fel de eficiente, e, nici mai mult, nici mai puțin, decât fie o poveste de adormit copii, fie încă un motiv pentru că „organele” să își îngroașe conturile cu amenzile prohibitive pe care le-au stabilit, într-o logică a terorii psihice, guvernanții liberali ai domnului (?) L. Orban. Sau, te pomenești că au pe acolo, pe la București, un stoc supranormativ de măști, la cine știe ce prețuri…

  • În urmă cu niște luni scriam un text privitor la modul lamentabil în care un oarecare director de companie de stat încerca să justifice o grosolănie vecină cu infracțiunea și anume, faptul că pasajul din Micălaca nu se mai termină în veac. Spuneam atunci că afacerea miroase a lucruri necurate, fără să știu că acolo de unde se auzea smiorcăitul fals al directorașului prins cu ocaua mică, pute rău de tot. Și dacă îmi aduc aminte, omul avea tupeul să-i incrimineze pe micălăcenii care au și ei niște pămînt în zona cu pricina!

Aflu acum că omul cu pricina, pe numele său Ispravnic Cristian Ilie, pe atunci director general regional al Direcţiei Regionale de Drumuri și Poduri (D.R.D.P.), a fost trimis în judecată pe DNA, pentru o grămadă de fapte de corupție, în compania „selectă” a unor parlamentari PSD de Arad și de Timiș. Mită, foloase necuvenite, abuzuri de tot felul – tacâmul complet! Cum să aibă el, directorașul, timp de pasajul acesta amărât?! Și uite cum se leagă ele, ițele murdare ale afacerii: păi pasajul nu se poate termina că PSD-ul nu dorește!

Câteva pastile pentru azi. Niște hapuri amare, colea. Dar nu vă fie teama, vine el soarele și pe ulița noastră.

Silviu Rațiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.