Ziarul electronic al arădenilor

Să ne purtăm frumos

La începutul verii, la Paris s-a desfășurat unul din marile turnee de tenis de peste an: Roland Garros, pe numele lui intrat de acum în istorie.

La feminin, câștigătoarea a fost Barbora Krejcicova, o fată din Cehia, țara unde s-a născut și Jana Novotná. Până aici, nimic senzațional, nimic ieșit din comun: ultimii ani au consacrat – și în tenis – nume noi, tinerii iau cu asalt cu tot mai mult curaj redutele cândva deținute, cu mână forte, de adevărați titani greu, aproape imposibil de învins.

Ceea ce a pus-o pe Barbora Krejcicova pe un piedestal special în ierarhia multora dintre cei care au urmărit-o la festivitatea de premiere și după aceea, au fost câteva cuvinte pe care fata aceasta absolut obișnuită le-a așternut în memoria afectivă a celor care (mai) au urechi să audă și ochi, să vadă.

În loc să lanseze niște slogane în limba de lemn a (prea) multor „personalități” contemporane, Barbora și-a adus aminte – deloc din întâmplare – de Jana Novotná, cea care, este sigur, i-a vegheat ascensiunea din locul unde, împreună cu îngerii, veghează asupra bunei cuviințe, dreptei judecați smerite.

„Jana mi-a spus mereu: Nu contează câte titluri vei câștiga, mereu trebuie să spui bună ziua, vă rog și mulțumesc. Este important să te porți frumos. Ea așa se purta. A fost foarte modestă. O mare sportivă, un model”.

Despre cine să fi vorbit Barbora în termeni atât de plini de respect?

Jana Novotná a fost una dintre jucătoarele importante de tenis ale zbuciumatului sfârșit de secol XX. A câștigat numeroase turnee importante, a adunat nici nu se mai știe câte trofee în vitrină. A avut clipele ei de celebritate pe firmamentul gloriilor eterne ale sportului. A fost o CAMPIOANĂ.

A plecat nedrept de repede dintre noi, în urma unei boli care nu prea știe ce-i aia să păsuiască și lumea aproape că a și uitat de ea. Mă rog, lumea „mare”, cea care nu prea are timp pentru personaje de genul celei care a fost Jana Novotná. „Lumea” în care-și face loc mult mai ușor can-can-ul cu gust coclit, gluma groasă, scandalul de alcov cu starlete botoxate și super tatuate, cu aventuri etalate nonșalant, ziua-n amiaza mare, dacă se poate în buricul târgului.

Da, în „lumea” aceasta dimensiunile ce ar trebui să deseneze edificiul unei vieți construite cu rost și pentru împliniri care să dureze, o iau razna, realitatea este (tot mai) desfigurată, pe scurt, normalitatea se refugiază tot mai mult în locuri ascunse, reducându-se, zi de zi, către punctul de neatins, din capătul orizontului.

Și Jana Novotna, destinul ei, nu e, din nefericire, singular. Personalități proeminente ale diverselor domenii în care condiția umană s-ar vrea identificată cu excelența sunt date uitării, alungate uneori, de nu li se mai cunoaște nici măcar locul unde s-au pitit. De rușinea nerușinării „lumii”.

Dar despre ce vorbesc?

Să ne mai mire că a devenit o banalitate să nu-l mai respectăm pe cel de lângă noi – oricum s-ar numi el?! Că nu mai e de bonton să mulțumim – oricât de multe temeiuri am avea pentru asta?!

Și chiar dacă în Scriptura la care ne referim, mai nou, cu asupra de măsură, citim că ar trebui să mulțumim pentru „toate lucrurile”?!

Modestia – i-aș zice mai degrabă „smerenia” – a ajuns ceva vrednică, în cel mai bun caz, de o grimasă trântită, ca o flegmă, în obrazul celui ce are proasta inspirație să o mai exerseze. Ca un fapt de viață cotidiană. Ca un mod de a fi, pur și simplu.

Ce e aia „modestie”? Chiar așa. Să fim serioși. Să-l vezi pe cel de lângă tine mai valoros, mai curajos, mai demn de a fi apreciat?! Hai să fim serioși!

Sictir! – cum ni se sugerează dinspre Casa Poporului.

Care „popor”, dacă e să fim serioși?! Cel care mai hălăduiește – trăgându-și greu răsuflarea – pe plaiuri dâmbovițene sau cel care, risipit prin patru zări, încearcă, în disperare, să nu uite cum se mai zice „patrie” în limba română?!

Ce-nseamnă, oare, să te porți frumos?! Să mai fie asta un sens al existenței românului de astăzi? Vai de mine! Să nu fim naivi – mi-a zis un tânăr cu pretenții de lider, aruncându-mi o privire ce vroia să-mi spună că ar fi mai bine să ies pe ușa din dos, de „expirat” ce sunt, și să-i las pe ei, liberal-progresiștii, să decidă ce și cum e mai bine. Ce și cum e mai potrivit. Mai… corect din punct de vedere „politic”.

Dinspre partea mea, eu nu am nici o problemă, pot să fac pasul înapoi și să mă retrag. Dar, parcă, nu aș face lucrul acesta fără să las în lumina reflectoarelor cuvintele pe care o mare campioană, un simbol universal al modului frumos de a-ți mărturisi apartenența de Dumnezeul Creator și Stăpân A-Toate, ni le-a lăsat, în ipostaza supremă a smereniei atot-eliberatoare: Este important să te porți frumos.

Cu tot ce există în jurul tău, cu tot ce înseamnă ceva – ce are cât de cât o noimă și se mai potrivește, cât de cât, chiar și cu o clipă de rațiune, de omenesc pur și simplu.

De ieri, de azi, și, de ce nu, de mâine.

De oricând.

Silviu Rațiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.