Ziarul electronic al arădenilor

Rețeta fericirii…

silviu-ratiu111-150x150211Niște români – ca mine și ca tine – au decis că n-ar strica să mai și muncească pentru a câștiga niște bani. Mulți, puțini, se va vedea la urmă, dar să-i obțină prin muncă.

Au riscat niște bani și s-au apucat să producă dulceață de trandafiri. Au ajuns să scoată pe piață 30.000 de borcane pe an, primind, deja, comenzi atât din țară, cât și din străinătate.

Știrea a apărut într-o publicație on-line și ai fi zis că e de bine, că se poate și așa! Îndrăznești, riști, mai și ostenești dacă e cazul, dar rezultatele nu întârzie. Și nici nu-s de neglijat: investiția inițială se amortizează rapid, iar de acolo, începe profitul curat.

Bravo lor! – vor fi zis destui din cei care au citit știrea, bravo ar trebui să le spună toți cei aflați în căutare de soluții pentru o situație materială solidă, cu perspective pozitive pe termen lung.

Și, de n-ar fi fost ca lucrul acesta să se petreacă în România, pesemne că așa ar fi fost. Numai că…

Ei da, în România, nota dominantă a comentariilor așternute de mânuitori zeloși ai tastaturii au fost impregnate în cantități variabile de cucută. Gust de venin strecurat printre dinți, de la neîncredere de genul „oare cât de bio or fi trandafirii ăia?!”, mergând la accente de prețiozitate cu care, lovind în cel care a scris știrea, se lovea, de fapt, în cei care o furnizaseră: „cum adică îi zici dumneata afacere, poate s-ar potrivi denumirea de hobby, un moft colea”.

Dar, capacul pe oala zăngănitoare l-a pus cineva care a început să căineze soarta sărmanilor trandafiri care, vezi Doamne, ar fi dăruiți exclusiv pentru ornament, pentru a înfrumeseța grădinile, nu pentru a fi mâncați…

Șerbetul de trandafiri, ce de la otomani ni se trage, esența de parfum adusă, pe vremuri, clandestin de la bulgari (ce-i drept, cam dulceagă), ca să nu mai vorbim de parfumurile fine extrase din petalele catifelate, strălucind într-un ocean de nuanțe filigranate, sunt, desigur, fie noțiuni necunoscute, fie damnate de aceiași experți în datul cu părerea.

Cum poate să fie invidia – izvorâtă dintr-un hău de răutate -, atât de ineptă, numai cei al căror suflet împietrit are dimensiunea minusculă a mușcăturii veninoase  să ne-o explice.

Dar, ei nu au timp de explicații. Ei sâsâie, mușcă și merg mai departe. Ai zice că atâta știu să facă, dar nu, dacă stai să-i asculți, caută și ei, sărmanii, rețeta fericirii.

Așa cum au căutat-o și cei de s-au apucat să producă dulceața de trandafiri. Așa cum o caută atâția mii de români anonimi în locuri unde fericirea poate însemna izbînda muncii oneste, perseverente, migălită în credința că, da, se poate și așa.

Că și o petală de trandafir picurându-și frumusețea și parfumul într-un borcănel cu dulceață poate aduce fericirea.

Simplă, dar binemeritată.

Silviu Rațiu

Aprilie, 2014

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.