Punct și de la capăt. Superimunitate să fie, dar s-o știm și noi…

Mi-am început cariera de procuror la Ineu. După vreo două săptămâni de „acomodare”, mă cheamă procurorul-șef și-mi pune în brațe un teanc de dosare: „Le studiezi și vii, la sfârșitul programului, să le discutăm”.

La sfârșitul programului, în biroul șefului, am început să prezint fiecare „caz” în parte. După vreo câteva, ajung la unul pe care-l consideram cu adevărat fără nici un dubiu: un muncitor prins la poartă cu niște lucruri furate. Omul recunoștea fără probleme, explicând că ar fi avut nevoie de lucrurile furate în gospodărie. Mai zicea că are copii și că nu-i este ușor cu ei. „Și ce propui?” – întreabă șeful, privindu-mă pe deasupra ochelarilor.

„Trimis în judecată, fără discuție… Vina recunoscută, dovezi destule… caz fără probleme”.

„Te-ai uitat și pe colțul copertei dosarului?” – a insistat procurorul șef.

Nu mă uitasem, de ce să mă uit? Toate coperțile erau la fel, ce puteam vedea special?

„Vezi ce scrie acolo, în colț”.

Ei bine, ce poate să scrie, îmi zic și-mi arunc privirea în colțul indicat: cu litere destul de mari, așternute cu un creion roșu, trei inițiale separate de trei puncte: „P.C.R.”.

Îmi ridic privea sincer nedumerit, iar șeful îmi ia dosarul din mână, așezându-l cu grijă pe biroul său: „Am să te rog să ții mine ce îți spun acum: când vei primi dosare cu acest consemn pe copertă, să știi că, mai înainte de a te pronunța, va trebui să faci un referat și să ceri aprobare pentru trimiterea în judecată. Membrii de partid nu pot fi trimiși în tribunal decât dacă se primește aprobarea. Iar dacă omul are și oarece funcție, atunci aprobarea o ceri mai «de sus» – oraș sau municipiu ori, și mai sus, la județ….”.

Păi asta se numește ditamai imunitate… Pe ce bază ajung aceștia să fie scutiți de judecată? Cu ce sunt ei mai speciali decât restul infractorilor?…

Aveam să aflu mai târziu că, odată trimiși în judecată, și dacă se punea problema să li se aplice o pedeapsă cu închisoarea, urma alt referat, altă aprobare… Pe care o cerea judecătorul…

O să mă întrebați ce-mi veni cu aceste amintiri?

Răspunsul e simplu: aflu că Parlamentul României discută un proiect care să condiționeze trimiterea în judecată a magistraților de o „aprobare prealabilă” a CSM.

Tot o extra-imunitate, de data asta legată de profesia unor cetățeni români. Despre care, nu-i așa, Constituția României grăiește atât de frumos că sunt a fi priviți egali în fața legii.

Și totuși… La peste trei decenii de la Revoluție, iată că, dincolo, sau peste imunitățile parlamentarilor – discutabile și ele -, ar urma să mai apară o categorie de supra-cetățeni. Persoane pe care, nici nu-mi dau seama din ce motiv, ar trebui să-i privim ca fiind veniți dintr-o altă realitate, cumva niște entități care, chiar de-ar greși, ar putea scăpa de rigorile legii dacă, cumva, s-ar nimeri ca cei din CSM – magistrați și ei – să aibă un „feeling” special pentru cel prins cu mâța-n sac.

Ne-au aburit în campania electorală că nu mai vor „penali”. Da, dar cu magistrații e o altă poveste…

Dincolo de faptul că există o întreagă legislație care ar trebui să garanteze ca nimeni să nu poată fi trimis în judecată decât dacă există probe temeinice și suficiente pentru că a încălcat legea – fie el un om oarecare sau, chiar așa, magistrat – iată-ne în plină guvernare liberalo-useristo-udemeristo-plus-istă, că ne întoarcem la vremurile de tristă amintire ale epocii comuniste. Când unii – și nu vorbim de parlamentari – erau mai egali doar pentru că „jucau” într-o anumită „echipă”.

Atunci, membrii de partid, acum, magistrații.

Judecători, procurori – oameni despre care mentalul colectiv al românilor dintotdeauna și-a format o imagine ce trimite la icoană: la icoana dreptății. Oamenii în robă – ca niște preoți slujind-o pe Zeița Justiției.

Și atunci, ar fi cam așa: împotriva unui magistrat s-au adunat dovezi de vinovăție într-un dosar penal – uneori chiar prins în flagrant – și se pune problema trimiterii lui în judecată. În timpul anchetei au fost respectate prevederile care-i garantează dreptul la apărare. A avut cel puțin un avocat care să-l protejeze de eventuale abuzuri. Mai mult, în actuala legislație, o procedură a așa numitei „camere preliminare” în cadrul căreia un judecător (!) hotărește dacă dosarul întrunește toate cerințele pentru a putea intra în procedura de judecată.

Ei bine, toate acestea fiind realități incontestabile în România zilelor noastre, care poate fi justificarea logică și de bun simț elementar pentru promovarea proiectului propus de „coaliția de guvernare”: introducerea unei extra-imunități judiciare pentru niște oameni care, investiți ei înșiși cu atribuții de înfăptuire a justiției, sunt dovediți că au comis infracțiuni?!

Au ajuns în capul mesei țipând cât i-au ținut plămânii „Fără penali”, iar acum, tot ei, se pregătesc să pună o stavilă în calea eforturilor care vor să curețe societatea de sus-zișii „penali”.

Pasă-mi-te de mai înțelegi ceva.

Pe când mă pregăteam să pun punct, aflu că o mulțime de magistrați din toată țara –le transmit celor care vor să le facă „binele” cu sila un „Mulțumesc” ferm și responsabil. Printre ei, un grup de arădeni cărora eu le transmit un semnal de apreciere.

Speranța nu moare niciodată.

Silviu Rațiu

comentarii