Punct și de la capăt. Să le și mulțumim!?

A trecut mai bine de un an de când a izbucnit nebunia COVID-19.

Un an despre care putem spune, fără grija că am greși prea mult, ne-a fost furat din viață.

Mai întâi pentru că, nu-i nici o îndoială, virusul există și acționează cum știe el mai bine: atacă și lovește acolo unde găsește vulnerabilitate, lipsă de pregătire sau de interes, cunoștințe superificiale în tratament și, mai ales, în prevenire.

Apoi pentru că am fost bombardați cu o grămadă infinită de trăznăi care, în cele mai multe cazuri, n-au făcut altceva decât să semene confuzie și, în cele din urmă, să inducă o neîncredere generală în tot ceea ce înseamnă, în primul rând, prevenirea infectării cu virusul.

La început, au spus că nu e cazul să ne temem. O bagatelă colea. Apoi, au ieșit cu figuri de ciocli și ne-au anunțat că e groasă de tot. Ni s-a spus că nu avem de ce să purtăm mască, dar, mai apoi, ne-au vârât măștile pe gât.

Ne-au închis în casă și au pus potere, să ne urmărească și să ne amendeze, chiar că, s-a dovedit mai târziu, amenzile erau ilegale. Și ce dacă o mulțime de oameni au „făcut cu inima”?!

Și uite-așa, lună după lună, ne-au călcat în picioare Paștele de anul trecut, ne-au ferfenițit Crăciunul, au făcut praf un an școlar și nici cel de-al doilea nu arată prea bine. Ne amenință că „ne taie” și Paștele de anul acesta, iar până atunci, iată, ne închid din nou în casă că, nu-i așa, haitele de viruși ies la vânătoare, neapărat, după ora 22.00 – mai nou de la 20.00 – și cel mai mult și mai mult, atacă prin teatre, cafenele, săli de sport (!), magazine de unde oamenii își cumpără cele necesare traiului!

Ziarele, televiziunile, toate mediile de informare țipă zi lumină vrute și nevrute. Ba că am ajuns la liman, ba că de rău, că nu se mai vede luminița de la capătul tunelului șamd.
Un lucru e sigur: atunci când e de rău, de peste tot răzbate aceeași melodie hârșâită: „boborul”, noi singurii vinovați de tot ce se întâmplă. Drept urmare nu avem decât să tragem ponoasele.

Nu ni s-a spus nimic despre faptul că și acest virus – ca oricare altul – pune în discuție capacitatatea sistemului imunitar al omului de a face față atacului. Un sistem imunitar slab va fi foarte ușor penetrat, iar dacă, peste asta se mai adaugă și niște „comorbidități” (auzi ce cuvinte pompoase au știut ei să inventeze), necazul e gata.

Ei bine, după cum sună, problema e simplă. Și cu asta ar fi trebuit să înceapă și să o țină – cu un mesaj tonic, pozitiv – până ce toată lumea ar fi înțeles cum stau lucrurile: vedeți cum stați cu imunitatea, iar dacă vă zice un specialist în al cărui cuvânt puteți să vă încredeți că e și cel mai mic semn de întrebare, întăriți-vă imunitatea.

Mai cu seamă că să ai un sistem imunitar pus la punct nu e o imposibilitate și nu costă o avere.

Există metode, există și oameni pregătiți pentru asta, există și „arsenalul” necesar – și medicamente dar și produse naturiste, homeopate – ca să-ți întărești imunitatea. Mai ales că pentru asta nu e niciodată prea devreme.

Uite, cele mai simple măsuri potrivite pentru întărirea imunității sunt mișcarea fizică, somnul sănătos și controlarea stresului.

Dar cum să faci mișcare atunci când ei te închid în casă, respectiv închid orice facilitate de făcut sport?

Și cum să dormi bine, respectiv să îți controlezi stresul când ei, marii specialiști, au grijă să te terorizeze non-stop, cu „alerte” ce-ți țiuie pe celular când ți-e lumea mai dragă?

Nici tratamentele pe care le recomandă puținii medici care au curajul să se abată de la „linia oficială” – culmea, cu rezultate verificate – nu se bucură de încurajare. Dimpotrivă. De ca și cum dacă scapă mai mulți oameni de boală e rău, e periculos. Pentru cine, păcatele mele!?

În loc să te trezească, dis de dimineață, cu încurajări, să te ajute să-ți păstrezi – peste zi – tonusul și să ai o atitudine optimistă, că vorba Evanghelistului: „Ajunge zilei necazul ei“ (Matei 6:34), conducătorii și specialiștii mioritici ne potopesc numai cu zvonuri, știri care se bat cap în cap, scandaluri și minciuni. Cu un sadism demn de alte vremuri, ne bat obrazul, încercând să ne convingă că vina este numai a noastră iar ei, îngerașii, merită păduri cu statui.

Acum, iarăși, restricții. Te și miri că mai găsesc să ne lovească cu ele, ca să ne acrească și mai mult viața.

Și măcar de am putea vedea că, din pricina acestor măsuri, lucrurile se schimbă în bine în mod vizibil. Dar nu, nici vorbă.

Schimbările sunt, încă din prima zi, numai „din condei”: modifică sistemul de rostogolire a unor date statistice și iaca nu mai e nevoie de lockdown. Sau descoperă ei că nu știu în care județ s-au utilizat formule de calcul „greșite” și le ard niște restricții de-i ia cu amețeală.

Grozăvia-grozăviilor: o pandemie tratată nu cu proceduri medicale, cu medicamente și, ei da, cu o politică de vaccinare echilibrată și bine argumentată, ci cu statistici. Și cu lozinci.

Viața românilor a ajuns să depindă de felul în care, în anumite cabinete de pe malul Dîmboviței, se mânuiesc statisticile.

Iar noi „boborul” ar trebui să le și mulțumim pentru asta.

Silviu Rațiu

comentarii