Ni s-a cerut să ieşim la vot.
Peste opt milioane au răspuns acestei cereri, cu toate că alţii ne-au cerut să n-o facem.
Acum ni se spune că n-am făcut bine. Că ar fi fost mult mai bine dacă am fi stat în casă sau, ne-am fi dus la ştrand sau la pădure. Unii ne sugerează că, poate, nici nu am fost la vot, că, poate, nici nu am pus ştampila pe acel buletin şi că s-ar putea să avem neplăceri. Dacă n-am ştiut să stăm acasă?!
Acum, pe unele posturi de televiziune şi-n unele ziare suntem îndemnaţi să ieşim în stradă.
Cică asta ar fi acum comanda momentului. Că numai aşa s-ar mai putea face ceva. După cum vedem că fac cei din Grecia, din Spania şi mai ştiu eu pe unde.
Unii ne şi impută că luni, 27 august a.c., când cu spectacolul din Parlament, ar fi trebuit să fim în stradă. Să ne apărăm votul – zic dumnealor.
Să ni-l apărăm de cine?
Atunci când un vot nu valorează nimic prin el însuşi, nimeni şi nimic nu-l mai poate apăra. Să fie clar!
Votul este valabil sau nu, în funcţie de regulile care au fost respectate atunci când el a fost exprimat. Restul e doar cosmetică ieftină.
Noi – cei care am votat – nu avem ce să apărăm. Noi ne-am exprimat opţiunea, votul nostru – al celor mai mulţi – a fost corect, valabil exprimat. De aici încolo, vorba înţeleptului Solomon, totul e deşertăciune.
Cu alte cuvinte, având în mână argumentul celor peste opt milioane de oameni care au ieşit la vot, parlamentarii USL – în frunte cu cei doi „tamburi majori” – ar mai fi avut nevoie şi să (mai) ieşim în stradă. Oare pentru ce, să fim serioşi?!
E redundant, dar trebuie s-o spun: politica nu se face în stradă. Dacă e să fie democraţie. Dacă e să avem un Parlament pe care l-am investit cu puterea noastră suverană şi care este chemat să o exercite. În numele nostru ŞI PENTRU NOI.
Campioni ai rateurilor spectaculoase, băieţii de la USL par să fi uitat acest adevăr simplu. Au băgat-o pe mânecă acţionând ca nişte cocoşei fără minte, iar acum şi-au adus aminte că e nevoie de cineva care să scoată castanele din foc. Iar aştia ar trebui să fim noi, cei cărora, în ultimele câteva luni, ne-au tot cerut. Să facem, să dregem. Iar ei, când o fi să fie, să culeagă roadele.
Pardon domnilor, dar cred că lucrurile stau altfel. Cel puţin în ceea ce priveşte locul şi rostul fiecăruia dintre cei care compun o democraţie. Chiar şi una „originală”, aşa cum se cheamă că e cea românească.
După cum locul cetăţeanului este la urne, cu buletinul de vot pregătit, locul politicianului este acolo unde votul odată acordat, trebuie materializat şi, la nevoie, apărat! Altminteri, la ce-ar mai fi nevoie de Parlament?
Şi dacă mă gândesc că azi-mâine vin alegerile pentru sus – zisul Parlament, stau şi mă-ntreb la ce să ne aşteptăm: ce ni se va mai cere să facem? Sau, să nu facem?!
Că de votat…
Silviu Raţiu
