Umblă vorba prin târg că s-ar închide Librăria „Ioan Slavici”.
Am prins-o din zbor şi-mi vine să zic că, poate, din pricina gălăgiei care ne invadează intimitatea până ce ne asurzeşte, s-ar putea să nu fi auzit bine. Sau, poate, să fie, Doamne fereşte, o… intoxicare…
În anii de după 1989, pe Bulevardul Revoluţiei a cam început să bată un vânt a pustiire, nimic de zis. Altădată o zonă extrem de căutată de toată lumea, cu magazine elegante, cu restaurante apreciate şi, ei bine da, cu librării – nu puţine! – în care găseai tot ce-ţi poate dori ochiul inima şi mintea, bulevardul şi-a pierdut, încet-încet, din strălucire. Iar de când cu criza economică – dar şi cu inflaţia de mall-uri -, lucrurile au luat-o la vale rău de tot. Aşa se face că vitrinele altă dată pline de lumini de tot felul s-au transformat în nişte orbite din care ochii s-au scurs într-o tăcere stânjenitoare.
Desigur, ne revendicăm şi noi ca jucători în economia de piaţă. Cu tot ce înseamnă regulile şi, mai ales, rigorile acestui joc. Dacă n-am fi ştiut până ce Revoluţia ne-a dat brânci în scena economiei capitaliste, am fost nevoiţi să învăţăm ce şi cum cu proprietatea, cu legea cererii şi ofertei, cu profitul şi cu falimentul şi câte şi mai câte. Sunt lucruri care, pot să ne placă sau nu, dar peste care nu avem cum trece. Pe care nu le putem ocoli. Decât dacă suntem iresponsabili ori nesimţiţi.
Aşa şi cu spaţiile comerciale. De tot felul. Mai întâi, Magazinul Universal – parte din ceea ce am putea numi o emblemă a Centrului Aradului. Apoi, „Delicia”. Ce să mai zic de „Alimentara Mare” sau de Cofetăria „Tineretului”, „Macul Roşu”?! Umbre ale unei epoci în care timpul avea, este clar, o altă curgere, un alt parfum.
Apoi, au început şi librăriile. Una câte una, pe tăcute, într-un anonimat deplin. Şi măcar de ai fi putut zice că e pe fondul unei crize a cărţii, a scăderii dramatice a cererii de articole de papetărie! Dar nu! Cine are ochi să vadă, poate constata, deopotrivă, o fantastică ofensivă a producţiei de carte dar şi existenţa unor afaceri cu carte care funcţionează. Şi pare să le meargă bine, semn că oamenii mai căută cartea, că o şi cumpără – ceea ce este un lucru foarte important. Pentru azi şi mai ales pentru mâine.
Şi atunci? De ce s-ar închide „Slaviciul”? Tocmai acest bastion al culturii de care noi, arădenii, ne simţim legaţi cu nedisimulată mândrie. M-am aflat recent printre rafturile pline – ochi de cărţi. N-am fost singur. Şi n-am fost nici puţini. Semn că acolo pulsează viaţă. Viaţa cărţilor – viaţa oamenilor.
Nu am reuşit să aflu din ce cauză ar urma să se închidă. De ce nu mai poate funcţiona acolo o librărie. Spaţiul, dacă am înţeles bine, a fost retrocedat. Să nu ştie cel ce la redobândit că acolo a fost librărie de cel puţin 50 de ani? (De atunci o ştiu eu!). Iar dacă ştie, ce-l împiedică să o lase aşa cum o ştiu atâtea generaţii de arădeni cărora imaginea vitrinelor pline de cărţi trebuie că li s-a întimpărit în suflet ca parte a moştenirii cu care ne-am ales trăind în acest loc.
Ce ar putea să se întâmple acolo? Desigur, o mulţime de lucruri. De la soarta fostei „Autoserviri” – azi rană cangrenată pe obrazul obosit al bulevardului – până, să zicem, o sucursală de bancă – încă una la zecile care au împânzit Corso-ul. Orice este posibil. Inclusiv să rămână… librărie!
Avem o comisie de cultură la Consiliul Local Municipal. Din câte ştiu, preşedintele acestei comisii este un om care iubeşte cartea şi care a ţinut o vreme aprinsă o mică flacără de speranţă – o librărie cu un iz special şi cu un parfum pe care, cei care au vizitat-o, n-o să-l uite prea curând. Poate că se vor găsi pârghii pentru o rezolvare care să salveze „Slaviciul”, care să ne salveze pe noi de încă o vitrină – lumină orbită de mercantilism agresiv. Până ce nu va fi prea târziu.
Silviu Rațiu
octombrie, 2012
