Ziarul electronic al arădenilor

Punct și de la capăt. Cu privire la o petiţie

A apărut recent în presa locală. Adresată Guvernului Ponta. Scrisă de unii lideri locali care ne cer s-o subscriem. Ca să-i dăm greutate. Pentru că, altminteri – o ştiu şi ei – e uşurică. Abur cu iz electoral.

Ce zice petiţia?

Că Guvernul Ponta a tăiat nişte bani pe care administraţia locală i-ar fi obţinut pentru asfaltarea unor străzi. O grămadă. De străzi, fireşte…

Este un adevăr incontestabil că în oraş există o mulţime de străzi care, pe zi ce trece, devin tot mai greu abordabile.

În contextul acesta, nu pot să nu observ că acordul la care au ajuns edilii cu unul din fostele guverne PDL părea să ofere nişte soluţii. Este la fel de limpede că aranjamentul a fost posibil datorită prezenţei unor arădeni în structurile centrale ale ministerului de resort. Bravo lor, au făcut un lucru bun. (Ca să fi fost „Foarte bun”, ar fi trebuit ca să fi găsit o formulă care se securizeze acele fonduri, indiferent de schimbările de guvern ulterioare.)

Ceea scârţâie la petiţia despre care începusem să vorbesc, se referă la faptul că uită –  sau se face că uită – că în oraş există şi o altă categorie de străzi. Vreo câteva zeci (?), cu privire la care, în ultimii doi-trei ani, au fost efectuate tot felul de lucrări ce au presupus spargeri, decapări, etc. Multe din ele situate în zona ultracentrală a oraşului. Că o fi fost nevoie sau nu, cine să ştie?

În privinţa acestora, lucrurile stau cam aşa: s-a aprobat lucrarea, oamenii au spart, au decapat, au meşterit ce au meşterit în subteran, au aruncat nişte găleţi de pământ, au tasat – sau, poate, nu – au nivelat – sau, poate nu – au deşertat nişte roabe (sau mai degrabă găleţi) cu ciment, au bătătorit pe ici, pe colo, să nu ostenească şi au plecat. Şefii au mers la casierie, au încasat banii şi gata. Lucrarea, da. Strada, ba!

Cam atâta tot. Deşi, conform cu legea, în asemenea cazuri cel care sparge carosabilul este obligat ca, după ce va fi terminat ce avea de făcut, să-l repună (cel puţin) în starea în care l-a găsit. Obligaţie de inserat în contract şi a cărei respectare depinde nu numai de buna credinţă a executantului, cât mai ales de vigilenţa beneficiarului. A celui care plăteşte. Care poate să refuze preluarea lucrării dacă nu constată finalizarea ei conform cu legea. Iar în privinţa banului public, sus zisul beneficiar este chiar obligat să fie intransigent cu acest gen de lucrări. În cazul nostru, Consiliul Local.

Cu alte cuvinte, pentru aceste străzi, edilii locali – cei care, acum, ne cer să le semnăm petiţia – nu au avut a cere bani de la vreun guvern. Banii au fost prevăzuţi în buget, atunci când lucrările au fost aprobate, comandate şi contractate. Cel ce a primit lucrarea ar fi trebuit să prezinte garanţia că, în costul lucrării, a prevăzut bani inclusiv pentru repararea carosabilului. Distrus de el, când cu lucrările. Aşa zice legea! În aceste condiţii, domniile lor, edilii – cei cu sloganul „Lucrul bine făcut” –  aveau de făcut un singur lucru. Simplu şi perfect legal: să ceară diverşilor executanţi – prieteni şi neprieteni – să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin contractul de preluare, la terminarea lucrării ce le-a fost încredinţată. Prieteneşte sau mai puţin, dar clar, pe baza acelui contract. Atât.

Sau, poate, n-o fi fost nici un contract?

De ce n-au făcut-o? Pentru că, să fim de acord, este dureros de clar că nu au făcut-o! Cei care au ghinionul să folosească zilnic aceste străzi aşteaptă de multă vreme un răspuns. Răspunsul, supărător de simplu, este la ei, la edili. La cei de dinainte de mai 2012, dar şi la cei proaspăt aleşi. Şi unii şi alţii ştiu – sau ar trebui să ştie – că legea este extrem de clară şi că ea are suficiente instrumente pe baza căreia se poate realiza aplicarea ei întocmai.

Poate că n-ar strica să le punem în vedere, clar şi hotărât, să ni-l dea. În loc de petiţii electorale sau, fie, împreună cu ele.

Şi ce răspuns mai convingător ne-ar putea da decât să vedem că străzile despre care vorbeam încep să-şi recapete aspectul normal. Şi că putem circula pe ele fără să riscăm să ne rupem maşina, piciorul sau, Doamne fereşte, gâtul. Măcar alea!

Silviu Raţiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.