Altfel spus, ce-am avut şi, ei da, ce am pierdut?
De câştigat ne-am cam dezobişnuit să câştigăm de vreo douăzeci de ani încoace. Nu că înainte ar fi fost mai bine. Doar că, atunci, mai aveam de doi bani speranţă. Pe când acum…
Şi chiar aşa, noi, plebea, ce am câştigat din scandalul cu fostul premier?
Că unii din cei „de sus”, sunt sigur, au câştigat. Li se umflă pieptul de mulţumire, le-a fost satisfacută pofta de sângele răzbunării. Nici n-are rost să căutăm motivele (ascunse) pentru care, o mână de oameni şi-au irosit ani buni din viaţă pentru ca, în sfârşit, marţi, 26 iunie a.c., la ceas de seară, să-şi vadă visul împlinit.
De unde să ştie ei, în micimea lor, că răzbunarea e arma…? Dar ce importanţă să mai aibă amănuntul acesta? Pohta ce-au pohtit, iaca, s-a împlinit.
Şi cam atât!
Pentru că, în viaţa reală, după ce vom fi dat cu cotul de marginea patului şi ne vom fi trezit, vom vedea că nimic, dar absolut nimic nu s-a schimbat. Vreau să spun că nu s-a schimbat acolo unde, judecarea, condamnarea şi arestarea lui Adrian Năstase, ca parte a unei reacţii concertate, perseverent şi susţinute a autorităţilor în lupta cu balaurul corupţiei, ar fi trebuit s-o facă. Acolo unde preşedintele reales ne asigura, cu vreo opt ani în urmă, că va ridica ţepe pentru stârpirea coruţiei dar mai ales a corupţilor. Acolo unde, prin procese corect conduse şi finalizate, cu vinovăţii stabilite în afara oricărui dubiu şi cu pedepse aplicate exact pe măsura vinovăţiei şi a vinovatului, să simtă şi poporul că a început să adie un vânticel mai proaspăt, o adiere de cinste şi corectitudine în cheltuirea banului public, în mânuirea averii publice cu chibzuinţă şi eficacitate, acolo nu s-a schimbat nimic!
A dispărut de pe scenă un personaj anatemizat de o anumită parte a presei, căinat de o alta.
Nu m-am putut obişnui niciodată cu ideea că Adrian Năstase ar fi omul care ar putea întruchipa aspiraţiile noastre către idealuri de cinste, onoare, corectitudine. Dimpotrivă. Privirea lui avea mereu de ascuns câte ceva şi nu ştiu ce mă face să cred că mai ascunde şi acum. Şi nu puţine lucruri. Şi nu toate curate. Şi-apoi, pe mine unul nu m-a mulţumit vorba amăgitoare că, vezi bine, el a fost un premier harnic şi eficient. La urma urmei, toate astea sunt scrise în „fişa postului” oricărui premier din lume! Pentru ca să fie harnic şi eficient a fost pus acolo şi pentru asta şi-a încasat salariul.
Dar, să fim serioşi, Adrian Năstase să fie singurul care să bine-merite tratamentul la care dumnealui a fost supus de aparatul judecătoresc dâmboviţean? (Aş vrea să observaţi că am evitat cuvântul „justiţie” pentru că, după mine, până acolo mai e cale lungă. Ori, altfel spus, va trebui să mai curgă apă multă pe… Dâmboviţa – şi încă una curată – ca să se poată vorbi de justiţie pe meleaguri mioritice).
Şi-atunci, vin la întrebarea din titlu: ce am câştigat, până la urmă, din toată tevatura asta, dincolo de satisfacţia că ne-am mai exercitat o dată aptitudinea de a nu şti cum să iertăm „greşiţilor” noştri. Şi dincolo de faptul că „boborul” a mai primit o porţie de pâine şi de circ!?
În umbra unei păduri iluzorii de ţepe, în timp ce aştern pe hârtie rândurile acestea, pe-ntinsul ţării figuri ce seamănă izbitor cu cea a proaspătului încarcerat îşi burduşesc buzunarele cu teancuri de bani umflaţi din vistieria statului prin tot felul de mijloace care mai de care mai murdare. Corupţia e bine merci, pace şi prietenie! Un adevărat campionat naţional al corupţiei şi al corupţilor este în plină desfăşurare. Titlul de „coruptul naţiunii” se joacă (încă) cu… trofeul pe masă. Concurenţi, câtă frunză şi iarbă.
Ăst timp, vardiştii, ce să facă şi ei săracii, moţăie…
Iar noi, poporul, să ne fie de bine! Pe cînd următoarea porţie de… circ. Cu pâinea, să fim serioşi, de unde-atâta pâine…?
Silviu Raţiu
