Ziarul electronic al arădenilor

Proprietatea cuvintelor

silviu-ratiu111-150x150211Că ne place sau nu, avem și așa ceva: proprietatea cuvintelor. Cel puțin așa ar trebui, așa ne-am aștepta.

Cu atât mai mult cu cât această proprietate e absolut liberă de orice fel de sarcini; nu trebuie să plătim după ea nici un fel de taxe. E toată a noastră, atâta cât e!

A unora e mai cuprinzătoare, a altora, așa, mai sărăcuță. Important în toată povestea asta e să știm ce să facem cu ea. Ca să propășească, să înflorească, să se umple și să ne umple inima de bucurie lăuntrică – ăsta ar cam trebui să fie rostul cuvintelor, nu-i așa?!

O discuție matinală, la un post de radio:

”A surprins că la concertul vostru a participat și cutare lider politic. Cum explici?”.

”Păi să știi că noi nu facem politică, chiar așa. Nu pot să explic… doar că noi nu facem politică. Atât”.

”Bine dar voi ați scris și imnul formațiunii al cărei lider e tocmai cel care a fost cu voi, acolo, pe scenă…”.

”Da, este adevărat, noi am scris imnul dar să fie clar, noi nu facem politică:..”.

Ce mare lucru să ai proprietatea cuvintelor! Să știi adică, să deosebești bine, măsurat și cu bun simț, sensul slovelor legate într-o vorbă, care o fi ea.

Să-ți dai seama, adică, de faptul că, atunci când te trezești să scrii, așa, întâmplător, imnul – o deviză, o declarație de credință pusă pe note, cum ar veni – pentru o echipă, pentru un partid, pentru o țară, atunci îți afirmi într-un fel afinitatea, dacă nu cumva chiar apartenența la acea echipă, la acel partid, la acea țară. Așa se face că nu s-a auzit până acum ca imnul unei țări să fi fost scris, la comandă, de un oarecine, de oareunde.

Chiar de-ai fi numai suporter și tot se cheamă că-ți bate inima altfel când te gîndești la destinatarul imnului tău. Pentru că, într-o astfel de postură, nu poți simți, pur și simplu, cum simte unul care are ceva – oricât de mic – comun cu acea țară, cu acea echipă, cu acel… partid.

Iar imnul cam despre asta e: despre ce simți, despre ce-ți dorești și despre ce-i dorești, să zicem, clubului, echipei…partidului…

Și ce dacă. Până la urmă, ai scris imnul cu pricina? Și dacă îți e simpatic acel lider și formațiunea lui? Dacă tot ai scris imnul, apoi asumă-ți decizia, ai curajul să stai alături de lucrul ieșit din mâna, din mintea ta. Sau spune-ne că, de fapt, ceea ce ai scris tu nu e un imn, e o alcătuire dar nu-ncerca să te fofilezi.

Chiar de-ar fi adevărat că te poți ascunde și-n spatele unui semn, ce să mai vorbim de un cuvânt.

Pentru azi, doar atât: ți-a dat Dumnezeu în proprietate un fond principal de cuvinte. Să-l lucrezi, să te bucuri de el, să-i culegi roadele. Nu lăsa s-o năpădească buruienile.

Silviu Rațiu

Aprilie, 2014

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.